ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Asigurarea obligatorie: „taxa de catastrofă” s-ar putea plăti la primării

04 Iunie 2011   |   Adrian Moşoianu pentru Săptămâna Financiară

La jumătatea lunii mai, sub 6% din totalul imobilelor cuprinse în fondul locativ al României aveau încheiată o poliță de asigurare obligatorie, scrie Adrian Moșoianu în Săptămâna Financiară

 
 
Atât autoritățile statului, cât și asiguratorii membri ai Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), structura însărcinată cu aplicarea legii privind asigurarea obligatorie a locuinței, par să fi ajuns la concluzia că românii nu se vor supune de bunăvoie obligației de a cumpăra protecție de la PAID dacă instituțiile de stat nu-i vor trage de mânecă să o facă. Asta în pofida faptului că industria de asigurări și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) nu obosesc să repete public că asigurarea obligatorie a locuinței la PAID nu este o taxă.


        Numărul polițelor de asigurare obligatorie a locuințelor emise în perioada 15 iulie 2010-16 mai 2011 a atins 496.672 de contracte, acestea reprezentând doar 5,9% din fondul locativ național, format din 8,39 milioane de locuințe, potrivit datelor PAID. Din totalul polițelor emise, 408.796 acoperă locuințe de tip A, iar restul de tip B. Cele mai multe polițe au fost încheiate pentru locuințe situate în mediul urban, respectiv 377.987. Pe regiuni, Capitala ocupă prima poziție în privința numărului de polițe obligatorii încheiate (23% din total), urmată de Muntenia - 18%, Moldova - 15% și Transilvania - 15%.

Se apropie deadline-ul amenzilor...

„Obiectivul conducerii PAID este creșterea semnificativă a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie până în decembrie 2011”, a declarat recent, într-o conferință, directorul general al PAID, Marius Bulugea. Potrivit legislației, proprietarii care nu își asigură locuințele până la 15 iulie 2011, fie prin intermediul unei polițe obligatorii, emisă de PAID, fie printr-una facultativă, vor fi amendați de primării cu până la 500 de lei. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află însă un proiect de lege prin care polița PAID urmează să devină obligatorie și pentru cei cu asigurări facultative.

Pe lângă faptul că, potrivit Legii 260/2008, riscă să fie amendați, proprietarii neasigurați nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre cele trei dezastre naturale definite de lege (cutremur, alunecare de teren sau inundație), de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuințelor. Pe de altă parte, persoanele fizice despăgubite, în condițiile Legii 260/2008, pentru pagubele rezultate în urma producerii unui dezastru natural nu beneficiază de prevederile Legii 114/1996 referitoare la acordarea locuințelor sociale.


... dar ce amenzi, în an preelectoral?!
    Apropierea alegerilor din 2012 va pune primarii într-o situație dificilă în privința aplicării amenzilor pentru proprietarii care nu și-au asigurat locuințele până la 15 iulie, a declarat președintele Președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici.

„Nu cred că vreun primar din România va aplica amenzi cetățenilor, respectiv proprietarilor din localitatea pe care o conduce, în condițiile care aceștia l-au ales, iar 2012 va fi un an electoral. Chiar dacă Legea 260/2008 mă obligă să amendez proprietarii locuințelor neasigurate, personal, ca primar al localității Vulcana-Băi, voi aplica într-o primă fază doar avertismente, conform OUG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, pentru a rămâne într-o relație amiabilă cu aceștia”, a afirmat Drăghici, care a adăugat totuși că fiecare primar trebuie să-și informeze cetățenii cu privire la riscurile la care se expun dacă nu asigură locuințele. „La nivelul comunei Vulcana-Băi, doar 3% din cele peste 800 de locuințe sunt asigurate. Dacă mă întrebați, nici eu nu am încheiat polița, cu toate că știu că legislația mă obligă. În perioada următoare voi remedia această situație”, a adăugat Drăghici.

Potrivit Legii 260/2008, aplicarea amenzii de către primari se va face în baza listei cu proprietarii neasigurați pe care PAID o va întocmi și transmite autorităților locale. Primarul, prin compartimentul de specialitate, va trimite în termen de 3 zile de la data primirii listei scrisori de înștiințare, cu confirmare de primire, către debitori.

Pe de altă parte însă, abia pe 6 mai 2011 au fost publicate în Monitorul Oficial Normele de aplicare a Legii 260/2008, prin care primăriile sunt obligate să transmită PAID, în format electronic, lista clădirilor cu destinația de locuință din jurisdicția lor. Mai mult, în cazul primăriilor care nu dispun de echipamentele electronice necesare, se acceptă transmiterea respectivelor informații pe suport de hârtie, până la dotarea cu calculatoare.


Dacă e impozit, cu plăcere!
    Primarul Drăghici a prezentat o soluție de majorare semnificativă a gradului de cuprinde a locuințelor în asigurarea obligatorie a PAID, propunând ca prima de asigurare pentru aceste polițe să fie încasată de lucrătorii primăriilor la începutul anului, odată cu plata impozitelor și taxelor locale.

„Nu cred că statutul acestora, de funcționar public, este incompatibil cu activitatea de încasare a primei de asigurare, pentru că ar fi un contract de prestări servicii încheiat între acesta și asigurator. Astfel, comisionul de 1% din valoarea primelor de asigurare (1 sau 2 euro, în funcție de tipul locuinței - n.r.) nu ar mai fi încasat de către asiguratorii membri PAID, ci de către funcționarii care ar distribui polițele. Aceștia ar urma să prezinte cumpărătorilor polițe de la toate cele 13 companii din PAID, pentru a nu fi nimeni favorizat sau dezavantajat”, a spus președintele Asociației Comunelor din România.

    Asiguratorii nu s-ar opune acestei modificări a modalității de distribuire a polițelor de asigurare obligatorie a locuințelor, întrucât, din perspectiva lor, avantajul ar fi că s-ar reduce costurile cu forța de vânzări, care nu este foarte motivată să vândă astfel de polițe, tocmai din cauza comisioanelor mici.

Întoarcere la „vremurile bune”
    „S-a dovedit că încheierea asigurărilor obligatorii de locuință prin intermediul companiilor de asigurări nu este viabilă. Dacă aceste polițe s-ar încheia la primărie, proprietarii ar fi mult mai motivați să le încheie, întrucât ar fi atenționați de funcționari. În plus, ar fi și o modalitate de a-i stimula pe angajații din primării, prin intermediul comisioanelor de 1 sau 2 euro de poliță, mai ales la ce salarii sunt acum în primării”, a precizat, pentru SFin, primarul Emil Drăghici.
    Acesta a adăugat că a participat la redactarea primei variante a proiectului legii privind asigurarea obligatorie a locuinței, în 2006, care prevedea că prima obligatorie urmează să se încaseze odată cu impozitul anual pe proprietate. „Din păcate, odată ajuns în Parlament, proiectul a suferit modificări majore, iar respectiva prevedere a fost eliminată. Noi preluăm prea mult modelele occidentale. Eu am lucrat în administrația publică și înainte, și după 1989, iar asigurarea locuințelor era mult mai eficientă în acele vremuri. Practic, prima era inclusă în impozitul pe locuință și era urmărită de autorități ca orice creanță fiscală”, a spus Drăghici.
    Potrivit Decretului 471/1971 cu privire la asigurările de stat, primele de asigurare obligatorie țineau cont de supra fața clădirilor, de mediul în care erau situate acestea (urban sau rural), precum și de instalațiile cu care erau dotate. De exemplu, suma asigurată pentru clădirile cu pereți din beton, dotate cu încălzire centrală, situate în municipii sau orașe, era de 840 de lei pe metru pătrat, iar cotația de pri mă era stabilită la 0,3% din suma asigurată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15276 / 16958
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Concurenta.ro | Solicitările clienților Mitel & Asociații indică un trend crescător al preocupărilor pentru conformarea cu legislația concurenței. Șerban Suchea, Partener: Aproape fiecare tranzacție de M&A din ultimul an a avut o strategie care a ținut cont de aspectele sensibile de concurență
The Lawyer European Awards 2021 | POPESCU & Asociații, Highly Commended Law Firm in South Eastern Europe. Ce alte firme au mai fost în lumina reflectoarelor
INTERVIU | Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner BSMP: Deși nu am început timid anul 2021, nu ne-am așteptat, totuși, să ajungem la stadiul în care să lucrăm în paralel la 11 tranzacții importante. Toate proiectele aceastei perioade sunt extrem de interesante, mai ales prin raportare la specificul domeniilor în care își desfășoară activitatea societățile-țintă. O echipă de 12 avocați gestionează componenta locală a vânzării unui conglomerat global în care sunt implicate mai multe jurisdicții
Filip & Company a asistat DIGI în vânzarea operațiunilor din Ungaria. Freshfields și firma mahghiară Szecskay, prezente în tranzacția de 625 mil. E
Dr. Constantin BRANZAN (Senior Counsel Popescu & Asociatii) - singurul profesionist al dreptului din Romania invitat sa vorbeasca la conferința Starea Statului de Drept in Europa, organizat de Fundatia René Cassin – Institutul International al Drepturilor Omului
POPESCU & ASOCIAȚII obține în instanță o soluție fără precedent pentru Consiliul Local Sinaia
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Locul arbitrajului și organizarea audierilor (Powered by ZRVP)
LegiTeam: GNP Guia Naghi și Asociații recrutează tineri avocați | Pharma & Life Sciences, Litigii
Obiectivele Teleperformance în zona ESG sunt în continuă dezvoltare, firma angajându-se să preia un rol de lider în responsabilitatea socială corporativă. De vorbă cu Laura Rudnyanszky, Chief Legal and Compliance Officer pentru România, despre certificarea Verego SRS primită pentru al cincilea an consecutiv și principiile cheie care stau la baza activității companiei
Avocații PNSA au asigurat asistența legală a tranzacției prin care celebrul alpinist David Neacșu a vândut compania GD Escapade. Alexandru Medelean (Wise Way Advisors), consultant principal al tranzacției
Avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații spun că a crescut gradul de specializare și sofisticare a mandatelor privind GDPR, în special din perspectiva complexității aspectelor implicate, dar și prin prisma aportului de know-how și inovare cerute pentru rezolvarea lor. Echipă dedicată exclusiv proiectelor de acest tip și portofoliu de clienți ce include primii cinci jucători din aproape toate industriile cu expunere semnificativă în zona GDPR
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...