ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiect legislativ privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, adoptat de Cameră

01 Noiembrie 2017   |   Ioana Duta

De asemenea, agenţii de plasare au obligaţia de a asigura încheierea contractelor individuale de muncă de către părţi, atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, înainte de plecarea salariatului din România.

 
 
Un act normativ care va proteja drepturile cetăţenilor români care lucrează peste hotare şi care, totodată, va îmbunătăţi gestionarea pieţei private din domeniul medierii forţei de muncă în străinătate a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, iniţiat de PSD, a fost adoptat cu amendamentele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

"Abuzurile în domeniul recrutării şi plasării forţei de muncă în străinătate sunt numeroase şi atent construite. Astfel, românii care apelează la acest tip de servicii din partea agenţilor de plasare a forţei de muncă pot deveni cu uşurinţă victime ale acestui gen de practici. Situaţiile în care agenţia de plasare a forţei de muncă solicită tariful de mediere atât de la solicitantul din ţară, cât şi de la angajatorul străin sau percepe tarife pentru înscrierea solicitanţilor în baza lor de date fără a le găsi efectiv un loc de muncă, precum şi perceperea altor comisioane şi tarife nejustificate sunt doar câteva argumente pentru adoptarea acestui act normativ", se arată într-un comunicat de presă remis marţi, AGERPRES, de către Grupul parlamentar al PSD.


Potrivit sursei citate, noua lege defineşte termenul de agent de plasare a forţei de muncă, precum şi aria clară de activitate a acestuia şi specifică documentele necesare înregistrării agenţilor la inspectoratele teritoriale de muncă. De asemenea, se interzice perceperea de la solicitanţii locurilor de muncă a tarifelor de mediere, comisioane, garanţii sau oricare alt taxe, inclusiv cele pentru transport.

Potrivit actului normativ, pentru medierea cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, agenţii de plasare încheie cu solicitanţii locurilor de muncă contracte de mediere în formă scrisă, al căror conţinut este stabilit prin normele metodologice de aplicare. De asemenea, agenţii de plasare au obligaţia de a asigura încheierea contractelor individuale de muncă de către părţi, atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, înainte de plecarea salariatului din România.

"Existenţa unor instrumente de control adecvate pentru prevenirea şi limitarea cazurilor de evaziune fiscală, trafic de persoane sau înşelăciune este necesară atât pentru siguranţa persoanelor care doresc să muncească sau muncesc în străinătate, cât şi pentru sporirea credibilităţii agenţilor de plasare a forţei de muncă. Grupul parlamentar al PSD consideră că cetăţenii români care lucrează peste hotare au nevoie de protecţie adecvată realităţilor economice şi sociale, iar această responsabilitate revine statului, prin elaborarea politicilor în domeniul fenomenului migraţiei", se mai arată în comunicatul menţionat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6542 / 17460
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa prin cooptarea a doi avocați | Vasile Băiculescu, Managing Partner: Interesul nostru pentru avocați talentați și cu experiență relevantă rămâne deschis
Cum s-a schimbat România în ultimul deceniu și ce spun expații din avocatură despre viața, oamenii și experiențele de aici | Gianluca Carlesso (Carlesso Law Firm), avocatul care lucrează din București, Roma și Milano: Țara este sigură, piața avocaturii este una competitivă, iar relația cu autoritățile este transparentă. Prezența multor străini și cunoașterea limbilor străine de către români fac posibilă socializarea, stabilirea de prietenii și schimbul de experiențe
Avocații CEE Attorneys - Boanță, Gîdei și Asociații obțin o decizie cu impact semnificativ asupra procedurilor cu autoritățile publice. CAB anulează unele prevederi din Ordinul 991 ̸ 2021
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000: The World’s Leading Patent Professionals - 2022”. ZRVP, Mușat & Asociații și NNDKP, în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Studiu Refinitiv | Cum și-au împărțit firmele de avocatură harta fuziunilor și achizițiilor din zona EMEA după primele cinci luni din 2022. CMS domină clasamentul general, iar o firmă cu 200 de avocați ocupă primul loc în Europa Estică
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Senior (Banking & Finance)
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Stagiar (Banking&Finance)
În ciuda condițiilor grele în care se derulează afacerile, preocuparea pentru respectarea regulilor privind protecția datelor personale nu și-a pierdut importanța, spun avocații CEE Attorneys | Krisztina Voicu, Partener: Am construit o echipă specializată în protecția datelor personale, formată din avocați care au deja experiență considerabilă în această arie. Unul din trei proiecte presupune abordare și consultanță și din perspectiva GDPR
Aria de Employment de la Mușat & Asociații a avut în ultimul an o încărcătură constantă de proiecte de anvergură, atât din perspectiva activității de consultanță, cât și în sfera litigiilor de muncă | De vorbă cu avocații firmei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2022 pe piața muncii. Creșterea numărului de cereri care vizează restructurarea afacerii, urmată de șomaj tehnic sau de concedieri, evidențiată în analiza tendințelor observate de specialiști anul acesta
Noile tendințe și schimbarea priorităților pe piața muncii, analizate de avocații ZRVP | Cătălin Micu, Partener: Firmele se vor concentra pe gestionarea celor două segmente de salariați care vor prinde cel mai probabil contur: „angajații inhouse” și „angajații freelanceri” . Proiectele cu un consum semnificativ de resurse sunt cele în care se lucrează la „rescrierea” procedurilor ̸ politicilor necesare pentru implementarea pe termen lung a sistemului de lucru hibrid
Pharmaceuticals & Life Sciences | Chiar dacă o anumită incertitudine a fost creată de pandemia Covid-19 sau de războiul din Ucraina, România pare că rămâne o piață interesantă, cel puțin la nivel regional, spun avocații Filip & Company. Silviu Vasile (Counsel): Am asistat în mandate ce au implicat relocarea unor activități din Ucraina în România. Este posibil ca, pe măsură ce războiul se prelungește, să întâlnim și situații de deschidere de activități medicale în România sau de dezvoltare a unor capacități suplimentare de producție sau distribuție
În ultimele 12 luni, avocații firmei Bulboacă & Asociații au fost implicați în peste zece fuziuni și achiziții, dintre care patru încă sunt în derulare. De vorbă cu Adrian Bulboacă (Managing Partner), despre factorii cheie ai evoluției tranzacțiilor de tip M&A în acest an, industriile în care există apetit pentru investiții, clienți și proiecte importante
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...