ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UE va da statelor membre o mai mare libertate în a reduce TVA

17 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

Cerinţa de a menţine în continuare o medie ponderată a TVA de cel puţin 12% este destinată împiedice statele membre să coboare cât mai mult cotele de TVA pentru a atrage consumatori străini sau să câştige simpatia alegătorilor prin măsuri care ar putea afecta veniturile la buget.

 
 
Statele membre ale Uniunii Europene vor obţine o mai mare libertate în a introduce o cotă de TVA redusă sau chiar să elimine complet TVA la anumite produse, potrivit unui proiect de lege consultat de Reuters având drept scop reformarea modului centralizat în care este stabilită Taxa pe Valoarea Adăugată în UE.

Potrivit Reuters, Comisia Europeană va prezenta joi o propunere în acest sens. Propunerea Executivului comunitar poate să sufere modificări şi depinde de aprobarea statelor membre şi a Parlamentului European înainte de a deveni lege.

Conform propunerii CE, statele membre UE vor putea să perceapă TVA zero la o gamă largă de produse, eliminând actuala interdicţie care există în prezent cu privire la produsele scutite de TVA, interdicţie care a fost contestată de unele state membre. Cotele reduse sau zero de TVA se vor aplica tuturor produselor, exceptând celor care sunt în mod expres excluse, cum sunt combustibilii, alcoolul sau ţigările. În schimb, statele membre UE vor trebui să menţină în continuare o medie ponderată a TVA de cel puţin 12% şi să aplice o cotă redusă doar pentru un număr limitat de produse.


Înainte de referendumul din 2016 cu privire la Brexit, refuzul UE de a extinde lista produselor scutite de TVA a fost criticată în Marea Britanie pentru aşa-numită "taxă pe absorbante intime", pentru că produsele de igienă pentru femei nu puteau beneficia de un TVA mai mic de 5%.

Potrivit noii propuneri, absorbantele intime vor putea fi scutite de la plata TVA. Însă dacă aceste propuneri vor fi adoptate nu vor putea fi aplicate înainte de 2022, când Marea Britanie nu va mai fi parte a UE.

Cerinţa de a menţine în continuare o medie ponderată a TVA de cel puţin 12% este destinată împiedice statele membre să coboare cât mai mult cotele de TVA pentru a atrage consumatori străini sau să câştige simpatia alegătorilor prin măsuri care ar putea afecta veniturile la buget.

În plus, Comisia va sublinia în propunerea sa că o cotă redusă de TVA trebuie aplicată doar bunurilor vândute consumatorilor şi nu produselor intermediare pe care companiile le tranzacţionează între ele pentru a realiza produse finale destinate consumului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5714 / 17041
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
KPMG Legal – Toncescu și Asociații asistă asociații Dentstore în tranzacția cu Abris Capital Partners. Laura Toncescu (Managing Partner) și Dragoș Iamandoiu (Senior Managing Associate) au coordonat asistența juridică acordată vânzătorilor
International arbitration for Romanian in house lawyers (24-25 februarie)
Echipa de arbitraj a ZRVP câștigă o nouă dispută arbitrală în domeniul construcțiilor. Partenerul Alina Tugearu a coordonat echipa
PNSA a asistat Pavăl Holding în achiziția complexului Dacia One. Partenerul Valentin Creața a coordonat echipa de avocați, iar Raluca Rusu (Tax Partner) a condus echipa care a asigurat consultanța fiscală în acest proiect
RTPR alături de Autonom Services la achiziția Premium Leasing. Echipă multidisciplinară de avocați coordonată de partenerii Costin Tărăcilă și Alina Stăvaru
Clienții BSMP din practica de Energie manifestă un apetit ridicat pentru proiecte în segmentele de oil&gas și regenerabile. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Din perspectiva practicii de Energie, putem afirma că anul 2021 a depășit nivelul anilor precedenți pandemiei COVID19
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates | Banking, Finance, Digital & Tech Law
Wolf Theiss a asistat Enercon GmbH în legătură cu vânzarea a 100% din părţile sociale deţinute în cadrul Ecoenergia SRL. Meinhard Stelte, Senior Consultant UEE Holding: ”Avocații noștri de la Wolf Theiss au acordat un sprijin remarcabil în această tranzacție”
SAA anunță o nouă rundă de promovări în cadrul echipei. Doi avocați preiau roluri de partener, alți trei fac un pas înainte în carieră
Practica de Real Estate & Construction de la Wolf Theiss a derulat anul trecut unele dintre cele mai mari tranzacţii din piața locală | Interesul investitorilor se îndreaptă acum, cu precădere, către proiecte logistice şi industriale, dar şi către parcuri fotovoltaice şi eoliene. Piaţa rezidenţială continuă să fie atractivă, atât pe segmentul de high-end ̸ lux, cât şi al locuințelor ‘affordable’, spun avocații
De vorbă cu experții KPMG specializați în achiziții publice, despre modificările legislative, asistența acordată clienților și proiectele cheie din această arie de practică. Vlad Peligrad, Partener KPMG Legal – Toncescu și Asociații: Apartenența la rețeaua KPMG ne aduce avantaje unice pe piață. Echipele mixte de avocați și consultanți fiscali, tehnici, contabili abordează orice proiect din toate perspectivele
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...