ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

CAB se pronunţă pe 6 iunie în dosarul lui Vîntu privind favorizarea lui Nicoale Popa

23 Mai 2013   |   Rares Teodor

Avocatul lui Vîntu a spus că o soluţie de condamnare nu poate fi bazată exclusiv pe interceptări, dacă nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

 
 
Curtea de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe pe 6 iunie în cazul apelului declarat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul în care a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru favorizarea fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat în dosarele FNA şi FNI.

Avocatul lui Vîntu a cerut admiterea apelului, achitarea clientului său şi revocarea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara pentru omul de afaceri, măsură ce durează de aproape patru ani, 'o măsură fără precedent'.

Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut, în ultimul cuvânt, că este de notorietate conflictul său cu serviciile de informaţii şi că SRI ar fi în posesia unor înregistrări în care îi cere lui Nicolae Popa să se întoarcă în ţară pentru a se apăra în dosarele FNI şi FNA, însă aceste înregistrări nu au fost depuse la dosar.


'Convorbirile mele cu Nicolae Popa se întind pe aproape 10 ani. Am avut o relaţie apropiată cu Popa, l-am îndemnat de nenumărate ori să revină în ţară, voiam să-l ajut, ca pe un prieten. I-am spus că o să-i pun la dispoziţie sumele de care are nevoie pentru a reveni în ţară, nu a fost nimic ilegal', a declarat Vîntu.

Avocatul lui Vîntu a spus că o soluţie de condamnare nu poate fi bazată exclusiv pe interceptări, dacă nu se coroborează cu alte mijloace de probă. În plus, apărătorul a mai spus că nu Tribunalul Bucureşti ar fi fost competent să judece procesul pe fond, ci Judecătoria Buftea, de care aparţine Vîntu.

Procurorul de şedinţă a cerut respingerea apelurilor lui Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian şi menţinerea deciziei Tribunalului Bucureşti.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, pe 2 octombrie 2012, de Tribunalul Bucureşti, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul privind fuga din ţară a fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat în dosarele FNA şi FNI.

Pe 12 octombrie 2010, procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pe Vîntu sub acuzaţia că i-ar fi trimis în Indonezia mai multe sume de bani fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI.

Procurorii susţin că în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010 Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi transmis lui Nicolae Popa două tranşe, de 50.000 de euro şi 20.000 de euro.

Suma îi era necesară lui Nicolae Popa pentru a se ascunde în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care fusese condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie.

Procurorii susţin că Sorin Ovidiu Vîntu ar fi identificat şi modalităţile concrete de transfer menite să prevină identificarea tranzacţiilor şi a persoanelor implicate în aceste operaţiuni. Astfel, transferul sumei de 50.000 de euro ar fi fost pus în executare de Octavian Ţurcan.

De asemenea, pe 11 noiembrie 2009, Vîntu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, ar fi transmis o altă tranşă, de 20.000 de euro, sumă ce urma a fi folosită pentru plata diferitelor servicii de Nicolae Popa, mai spun procurorii.

Potrivit acestora, după ce Nicolae Popa a fost arestat în Indonezia, pe 2 decembrie 2009, Vîntu şi Alexandru Stoian ar fi desfăşurat acţiuni de sprijinire a lui Nicolae Popa cu scopul îngreunării procedurii de extrădare a acestuia în România. Sprijinul s-ar fi concretizat în demersuri de îngreunare a procedurilor de extrădare, pentru a-l scăpa pe condamnat de închisoare şi a-l ajuta să rămână în Indonezia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17626 / 21092
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Activitatea de M&A din ECE a crescut cu 50% în volum și cu 54% în valoare în S1 – 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: Încrederea și apetitul investițional sunt menținute la cote ridicate. În România, mizăm în continuare pe sectoarele care au fost motoare de creștere în ultima perioadă. Rodica Manea, Partener: Investitorii includ criteriile ESG în strategiile lor de M&A și due diligence
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAŢII is looking for ambitious graduates to join the firm’s consultancy and litigation practices
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII is recruiting aspiring lawyers admitted to the Bar in the 2021 session
LegiTeam: Radu și Asociații SPRL is recruiting junior lawyers for the consultancy practice
Avocații NNDKP spun că tranzacțiile locale sindicalizate vor crește atât ca număr, cât și ca dimensiune, marcând în mod lent, dar sigur, apariția unei veritabile piețe locale de împrumuturi de acest tip. Valentin Voinescu, Partner: Suntem doar la începutul acestui trend al finanțărilor sindicalizate pentru proiecte ESG, pe care îl vedem urcând substanțial în următorii 5 ani. Vorbim de o reală separare a clienților băncilor în clienți cu rating ridicat în ESG și restul, aspect care ne așteptăm să aibă consecințe formidabile
INTERVIU | De vorbă cu Cosmin Vasile, Managing Partner ZRVP, despre modul în care firma își alege avocații în campaniile de recrutare | Trei condiții esențiale pentru aplicanții care vor o certitudine a carierei de litigator. Elementele cheie pe care toți aspiranții la un loc în echipa ZRVP ar trebui să le urmărească
Cele mai sensibile aspecte din mandatele avocaților specializați în protecția datelor cu caracter personal de la Guia Naghi & Partners au fost legate de incidentele de securitate. Bianca Naghi, Partener: Proiectele transfrontaliere care au avut în vedere conformitatea cu legislația privind protecția datelor în multiple State Membre, dar și proiectele unor companii care au dorit identificarea cerințelor legale aplicabile unor produse digitale extrem de inovatoare, au fost cele mai complicate
INTERVIU | Ovidiu Șerban, după 12 ani de la intrarea în echipa ZRVP - Colaborarea cu o societate de avocatură de calibru, în general, și cu ZRVP, în special, îți aduce mai multe avantaje. Privind retrospectiv, cred că a fost cea mai bună decizie, pentru că aici am avut ascensiunea profesională pe care mi-am dorit-o și îmi desfășor cu plăcere activitatea de avocat în fiecare zi
Roxana Ionescu, Counsel RTPR, Rising Star pentru România la Premiile Rising Star EMEA 2021
LegiTeam | Radu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: ZRVP recrutează 2 avocați definitivi pentru departamentul Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...