ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

DIICOT: O angajată a DGASPC Braşov - cercetată sub control judiciar pentru luare de mită şi trafic de influenţă

25 Octombrie 2017   |   Ioana Duta

Din cercetări a reieşit că Lucica Adriana Şimandan a primit foloase necuvenite de la persoane interesate, sub pretextul că are influenţă asupra altor funcţionari cu atribuţii în procesul de adopţie, în scopul urgentării procedurilor specifice.

 
 
O angajată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov, suspectată că a pretins şi primit bani şi alte foloase de la familii interesate să facă adopţii, este cercetată sub control judiciar pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Lucica Adriana Şimandan a fost iniţial reţinută pentru 24 de ore, Tribunalul Braşov dispunând, miercuri, măsura preventivă a controlului judiciar.

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2012, inculpata (...), membru al echipelor de evaluare pentru procedurile de adopţie, a pretins şi primit de la familii interesate, direct sau indirect, bani sau alte foloase, în scopul preluării cererilor de adopţie. S-a reţinut că inculpata a pretins şi primit, direct sau indirect, bani sau alte foloase, având influenţă asupra modalităţii de obţinere a atestatului de potenţial adoptator ori asupra modalităţii de selecţie din cadrul listei cu adoptatorii/familiile adoptatoare atestate, prin promisiuni de urgentare a eliberării actelor menţionate/de selectare cu prioritate a anumitor persoane/familii, cu încălcarea dispoziţiilor legale", se precizează în comunicat.


Conform aceleiaşi surse, din cercetări a reieşit că Lucica Adriana Şimandan a primit foloase necuvenite de la persoane interesate, sub pretextul că are influenţă asupra altor funcţionari cu atribuţii în procesul de adopţie, în scopul urgentării procedurilor specifice.

"Astfel, inculpata a determinat-o pe suspecta T. C., consilier superior la DGASPC Covasna - Serviciul Adopţii, să falsifice un raport de evaluare a capacităţii de a adopta a unei familii adoptatoare, atestând date necorespunzătoare adevărului, respectiv, menţionarea faptului că familia locuia în fapt în Sfântu Gheorghe, într-un apartament care îndeplinea condiţiile necesare pentru a creşte un copil, precum şi menţionarea faptului că pentru evaluare au fost prezente rudele familiei", se mai arată în comunicatul DIICOT.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, angajata DGASPC Covasna este la rândul ei cercetată în dosar, în stare de libertate, pentru fals intelectual.

Dosarul este instrumentat împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Braşov, activităţile de cercetare şi documentare beneficiind de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5441 / 21030
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a finalizat cu succes un litigiu arbitral complex privind pretenții în valoare de aproximativ 22 milioane lei
Electrica a achiziţionat un portofoliu de 207 MW de energie regenerabilă de la Monsson. Ţuca, Zbârcea & Asociaţii și Berechet Rusu Hiriţ, în tranzacție
Cum arată, la jumătatea anului, tabloul proiectelor din practica de Dispute Resolution a firmei Popescu & Asociații, despre care Legal 500 EMEA spune că este una dintre cele mai bune din România. Pentru că numărul clienților noi a crescut, iar solicitările sunt din ce în ce mai diversificate și complexe, firma a cooptat nouă avocați litiganți și continuă recrutările
Cassa Digital Software atrage investitori și securizează o finanțare importantă prin intermediul SeedBlink. Fondatorii Cassa: Dragoș Iamandoiu și Corina Roman (KPMG Legal - Toncescu și Asociații SPARL) au fost avocații noștri de încredere de la început și sperăm să îi avem alături și în următoarele runde de finanțare
Les jeux sont faits! După două achiziții majore, în industria de jocurilor de noroc sunt așteptate alte tranzacții. Horea Popescu, Managing Partner CMS România și Coordonator al practicii Corporate M&A din ECE: Credem că în următoarea perioadă vom asista la mișcări strategice interesante, atât din partea marilor jucători de profil, cât și al marilor fonduri de investiții interesate de diversificarea portofoliilor lor
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Oana Alexandra Chivu, a cincea admisă în 2020: Mă îndrept spre magistratură, gândindu-mă deopotrivă la profesia de judecător și la cea de procuror. Avocatura are ceva aparte, îmbină mai mult viața socială cu cea profesională
LegiTeam: Simion & Baciu is looking for an associate lawyer
Bondoc & Asociații asistă Cargus în achiziția unui pachet majoritar în QeOPS. Echipa, coordonată de partenerul Cosmin Stavaru, cu suportul avocaților Lucian Bondoc și Daniela Gladunea
Alianță strategică | JURIDICE.ro și BizLawyer.ro colaborează pentru a ridica standardele comunității
Poliana Gogu-Naum și Roxana Ionescu, RTPR Counsels, desemnate și anul acesta Rising Stars
13 români intră în liga celor mai apreciați specialiști, la nivel global, în domeniul mărcilor. Cine apare în WTR Global Leaders 2021
Anul 2021 a adus un număr mai mare de mandate firmei MPR Partners, în practica de Dispute Resolution. De vorba cu Gelu Maravela (Founding Partner) despre profilul și complexitatea acestora, dar și despre avantajele competitive ale firmei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...