ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dosarul “Manhattan”, la final; Hayssam anunţă că a făcut denunţuri la DNA şi DIICOT: “Am fost obligat să plec, de aceea nu am putut să să depun probe”

29 Septembrie 2016   |   Mediafax

Omar Hayssam a fost condamnat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti la 13 ani şi patru luni de închisoare, la care s-a adăugat un spor de zece ani, pedepasa finală fiind de 23 de ani şi patru luni.

 
 
Dosarul "Manhattan" în care Omar Hayysam, alături de alte persoane, este acuzat de înşelăciune şi delapidare, prin intermediul unui grup de firme numit "Manhattan" a ajuns la final, sentinţa finală urmând să fie anunţată pe 13 octombrie;Sirianul a anunţat că a făcut denunţuri la DNA şi DIICOT.

La termenul de joi, prin intermediul avocatului său, Omar Hayssam a cerut amânarea şedinţei de judecată astfel încât sirianul să facă dovada că a făcut două denunţuri în ultima perioadă, cerând ca în baza acestora să beneficieze de o reducere a eventualei pedepse în actuala cauză.

Potrivit precizărilor din sala de judecată, ultimul denunţ a fost făcut la DIICOT, Omar Hayssam fiind audiat la data de 27 septembrie în legătură cu acesta. Un alt denunţ a fost făcut la DNA în cursul anului 2016. Avocatul a cerut termen pentru a face dovada colaborării cu anchetatorii astfel încât să beneficieze de reducerea pedepsei. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins solicitarea şi au judecat joi ultimul termen din dosar, la data de 13 octombrie urmând să anunţe sentinţa definitivă.


Omar Hayssam a fost condamnat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti la 13 ani şi patru luni de închisoare, la care s-a adăugat un spor de zece ani, pedepasa finală fiind de 23 de ani şi patru luni. La ultimul termen procurorii DIICOT au cerut un spor de pedepasă mai mare de zece ani.

"Eu consider că trebuie să menţineţi starea de arest până se pronunţă autorităţile statului asupra faptului că eu sunt terorist sau nu. Această cauză a avut efect asupra tuturor cazurilor. A fost presiunea mass-media, presiunea străzii, am fost obligat să plec, de aceea nu am putut să particip la ancheta penală, să depun probe. Chiar împotriva unor oameni am depus plângeri penale, vă pot da numere de dosare, la poliţia municipiului Timişoara. Nu am făcut parte din niciun grup infracţional. (...) Eram, totuşi, membru al unui partid. Eu din 1999 m-am retras din toate afacerile, lăsând conducerea celor la care eram eu asociat. Asta a fost greşeala vieţii mele. Atunci am devenit Suleyman Magnificul. Eram sultan dar nu ştiam ce aveam în casa. Aveam încredere în fratele meu dar nu ştiam ce am în casa. La fel şi cu cumnatul meu. Vă rog să nu mă judecaţi aşa cum s-a întâmplat la fond, vă rog să mă judecaţi după legea nouă. Autorităţile statului fac acum cercetări pentru tot ce e legat de mine şi de procesele care au fost. Sper din toata inima mea, cât mai repede, să vă aduc rezultatele anchetei. Dumneavoastră judecaţi acum după o pedeapsă care nu există în Europa, nici în Africa. Vă rog să acceptaţi apelul meu şi să mă achitaţi pentru că nu am greşit cu nimic", a declarat Omar Hayssam în sala de judecată.

Sirianul Omar Hayssam a fost trimis în judecată de DIICOT în luna octombrie a anului 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul său, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, toţi fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare, prin intermediul unui grup de firme, numit "Manhattan". Mai multe imobile, terenuri şi instalaţii industriale, precum şi peste un milion de euro au fost puse sub sechestru în acest dosar.

În luna martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv contopirea pedepselor primite de Omar Hayssam în dosarele "Volvo", "Foresta Nehoiu" şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, sirianul urmând să execute 23 de ani şi patru luni de închisoare.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după şapte ani de la fuga sa din ţară.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7942 / 21096
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: GNP Guia Naghi & Partners recrutează tineri avocați | Consultanță
Radu și Asociații SPRL devine Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAŢII is looking for ambitious graduates to join the firm’s consultancy and litigation practices
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII is recruiting aspiring lawyers admitted to the Bar in the 2021 session
GDPR, după primii 3 ani | Avocații NNDKP spun că operatorii economici alocă mai multe resurse, inclusiv financiare și de personal, pentru respectarea regulilor de protecția datelor. Solicitările cele mai dificile, dar în același timp și cele mai frumoase, sunt cele care vin cu noi situații de fapt, la care autorii Regulamentului nici nu s-au gândit probabil
LegiTeam: Voicu & Filipescu is currently looking for junior lawyers
Ce trebuie să știe absolvenții care vor să prindă un loc în echipa Popescu & Asociații, firmă prețuită de clienți și premiată de directoarele internaționale | Mulți dintre stagiarii din trecut sunt avocații de bază de astăzi, au mini-echipe pe care le coordonează și lucrează în mandate de rezonanță. Octavian Popescu, Partener: Suntem bucuroși să putem împărtăși cu viitorii profesioniști principiile și mai ales realitățile care stau la baza succesului în avocatură, că avem oportunitatea de a deveni mentori și de a-i inspira să fie cei mai buni
Activitatea de M&A din ECE a crescut cu 50% în volum și cu 54% în valoare în S1 – 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: Încrederea și apetitul investițional sunt menținute la cote ridicate. În România, mizăm în continuare pe sectoarele care au fost motoare de creștere în ultima perioadă. Rodica Manea, Partener: Investitorii includ criteriile ESG în strategiile lor de M&A și due diligence
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
LegiTeam: Radu și Asociații SPRL is recruiting junior lawyers for the consultancy practice
Avocații NNDKP spun că tranzacțiile locale sindicalizate vor crește atât ca număr, cât și ca dimensiune, marcând în mod lent, dar sigur, apariția unei veritabile piețe locale de împrumuturi de acest tip. Valentin Voinescu, Partner: Suntem doar la începutul acestui trend al finanțărilor sindicalizate pentru proiecte ESG, pe care îl vedem urcând substanțial în următorii 5 ani. Vorbim de o reală separare a clienților băncilor în clienți cu rating ridicat în ESG și restul, aspect care ne așteptăm să aibă consecințe formidabile
Cele mai sensibile aspecte din mandatele avocaților specializați în protecția datelor cu caracter personal de la Guia Naghi & Partners au fost legate de incidentele de securitate. Bianca Naghi, Partener: Proiectele transfrontaliere care au avut în vedere conformitatea cu legislația privind protecția datelor în multiple State Membre, dar și proiectele unor companii care au dorit identificarea cerințelor legale aplicabile unor produse digitale extrem de inovatoare, au fost cele mai complicate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...