ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Gabriel Oprea ar fi fost audiat la Parchetul General în dosarul alegerilor din 2009

01 Mai 2017   |   Mediafax

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat, joi, că infracţiunile de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, pentru care s-a început urmărirea penală in rem în dosarul privind alegerile din decembrie 2009, se prescriu în termen de 10, respectiv 8 ani, scrie mediafax in editia online.

 
 
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a elaborat un proiect de ordin prin care propune instituirea unor garanţii în contractele încheiate pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) de pe bursa de energie OPCOM, piaţa unde se tranzacţionează energia pentru consumatorii casnici.

Măsura vine după ce, în luna ianuarie, profitând de faptul că pe această piaţă nu existau obligaţii privind eventuale garanţii, furnizorii au preferat să rezilieze contracte pe PCSU pentru a vinde energia pe piaţa spot, unde preţurile crescuseră foarte mult.

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, au declarat surse judiciare.


Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat, joi, că infracţiunile de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, pentru care s-a început urmărirea penală in rem în dosarul privind alegerile din decembrie 2009, se prescriu în termen de 10, respectiv 8 ani.

Toodată, liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, că şi preşedintele Klaus Iohannis ar putea fi audiat de către Comisia de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009, dacă se va ajunge la concluzia că această audiere este una importantă. În replică, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a declarat vineri că o comisie parlamentară nu poate să ancheteze o cauză aflată deja ”pe masa unei instanţe”, precizând că nu există ”niciun fel de invitaţie adresată domnului preşedinte de a participa la o astfel de şedinţă”.

PSD şi ALDE au cerut anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor şi persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu. Jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în evz.ro în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7071 / 21651
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații CEE Attorneys - Boanță, Gîdei și Asociații obțin o decizie cu impact semnificativ asupra procedurilor cu autoritățile publice. CAB anulează unele prevederi din Ordinul 991 ̸ 2021
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000: The World’s Leading Patent Professionals - 2022”. ZRVP, Mușat & Asociații și NNDKP, în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Studiu Refinitiv | Cum și-au împărțit firmele de avocatură harta fuziunilor și achizițiilor din zona EMEA după primele cinci luni din 2022. CMS domină clasamentul general, iar o firmă cu 200 de avocați ocupă primul loc în Europa Estică
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Senior (Banking & Finance)
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Stagiar (Banking&Finance)
În ciuda condițiilor grele în care se derulează afacerile, preocuparea pentru respectarea regulilor privind protecția datelor personale nu și-a pierdut importanța, spun avocații CEE Attorneys | Krisztina Voicu, Partener: Am construit o echipă specializată în protecția datelor personale, formată din avocați care au deja experiență considerabilă în această arie. Unul din trei proiecte presupune abordare și consultanță și din perspectiva GDPR
Aria de Employment de la Mușat & Asociații a avut în ultimul an o încărcătură constantă de proiecte de anvergură, atât din perspectiva activității de consultanță, cât și în sfera litigiilor de muncă | De vorbă cu avocații firmei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2022 pe piața muncii. Creșterea numărului de cereri care vizează restructurarea afacerii, urmată de șomaj tehnic sau de concedieri, evidențiată în analiza tendințelor observate de specialiști anul acesta
Noile tendințe și schimbarea priorităților pe piața muncii, analizate de avocații ZRVP | Cătălin Micu, Partener: Firmele se vor concentra pe gestionarea celor două segmente de salariați care vor prinde cel mai probabil contur: „angajații inhouse” și „angajații freelanceri” . Proiectele cu un consum semnificativ de resurse sunt cele în care se lucrează la „rescrierea” procedurilor ̸ politicilor necesare pentru implementarea pe termen lung a sistemului de lucru hibrid
Pharmaceuticals & Life Sciences | Chiar dacă o anumită incertitudine a fost creată de pandemia Covid-19 sau de războiul din Ucraina, România pare că rămâne o piață interesantă, cel puțin la nivel regional, spun avocații Filip & Company. Silviu Vasile (Counsel): Am asistat în mandate ce au implicat relocarea unor activități din Ucraina în România. Este posibil ca, pe măsură ce războiul se prelungește, să întâlnim și situații de deschidere de activități medicale în România sau de dezvoltare a unor capacități suplimentare de producție sau distribuție
În ultimele 12 luni, avocații firmei Bulboacă & Asociații au fost implicați în peste zece fuziuni și achiziții, dintre care patru încă sunt în derulare. De vorbă cu Adrian Bulboacă (Managing Partner), despre factorii cheie ai evoluției tranzacțiilor de tip M&A în acest an, industriile în care există apetit pentru investiții, clienți și proiecte importante
Elementele de noutate în stabilirea sancțiunilor, aduse de ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor, explicate de avocații Filip & Company. Raluca Pușcaș (Partener): Amenda trebuie să își atingă obiectivul de a descuraja încălcările viitoare, să fie eficientă și proporțională | Bilanțul a patru ani de GDPR, cu accent pe evoluția practicii de Privacy & Data Protection și proiectele complexe în care este implicată echipa
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații | Avocați definitivi (Employment)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...