ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ICCJ: Continuă audierile în dosarul lui Tăriceanu; sunt aşteptaţi Dan Andronic şi Paul al României

30 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa şi Snagov, despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

 
 
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie continuă marţi audierile de martori în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, la acest termen fiind citaţi jurnalistul Dan Andronic şi Paul al României.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.


Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5661 / 21774
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR, alături de Multimedia Est la achiziția Hotnews. Costin Tărăcilă (Managing Partner): Echipa de corporate ̸ M&A a semnat deja 18 tranzacții de la începutul anului, ne așteptăm să depășim recordul de 20 de tranzacții din 2021
Filip & Company asistă Alesonor la încheierea parteneriatului cu Pescariu Sports & Spa
Exclusiv - Finanțele plătesc anul acesta peste 10 milioane de lei avocaților care blochează, în mai multe jurisdicții, încercările fraților Micula de a executa statul român. Ce firme de avocați au fost angajate și ce onorarii primește fiecare
Deschiderea procedurii insolvenței societății Hidroconstrucția, recunoscută și în Iordania. Proiect gestionat de echipa ZVD Attorneys
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Administrarea probelor în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum arată portofoliul de mandate al practicii de Dispute Resolution de la GNP - Guia Naghi & Partners și cum lucrează echipa. Creștere accelerată a numărului de dosare și de clienți noi, în 2022 | Octavian Adam, Partener, liderul departamentului: Proiectele gestionate sunt, în general, foarte complexe și necesită un înalt grad de specializare, deoarece implică adoptarea unor strategii care se bazează atât pe cunoștințe aprofundate ale diverselor ramuri de drept aplicabile, cât și pe o abordare creativă a problematicii fiecărui proiect
RTPR alături de fondatorii Qualitance la vânzarea afacerii. Alina Stăvaru (Partner) și Cezara Urzică (Managing Associate), în prima linie
Filip & Company asistă EVERGENT Investments la achiziția MWARE Solutions. Echipă coordonată de Monica Stătescu (partener)
ZRVP obține o nouă victorie pentru OMV Petrom într-un arbitraj internațional ICC Paris, tribunalul arbitral respingând integral pretenții de aproximativ 18 mil. USD. Ce avocați au fost în prima linie
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Ultimele 12 luni au contribuit la menținerea nivelului de adrenalină a litigatorilor CEE Attorneys ̸ Boanță, Gîdei și Asociații, spun partenerii firmei | Tendință de creștere a activității echipei de litigii, atât ca număr de proiecte noi, dar mai ales prin sporirea gradului de complexitate a cazurilor instrumentate. Multe soluții favorabile primite în diferite dosare
LegiTeam | ZRVP recrutează avocați stagiari (Departamentul Litigii)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...