ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nouă percheziţii, efectuate în judeţul Vâlcea de DGA la sediul unei instituţii publice şi la persoane fizice

01 Noiembrie 2017   |   Ioana Duta

Activităţile procedurale sunt realizate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în perioada septembrie - octombrie 2017.

 
 
Ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciile judeţene Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează, miercuri dimineaţă, nouă percheziţii pe raza judeţului Vâlcea, la sediul unei instituţii publice şi la locuinţe ale unor persoane fizice.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DGA, activităţile procedurale sunt realizate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în perioada septembrie - octombrie 2017.

Simultan cu percheziţiile domiciliare au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi se efectuează verificări şi ridicări de înscrisuri la instituţii publice din judeţul Vâlcea de către poliţiştii DGA, se menţionează în comunicatul de presă.


Conform acestuia, la finalizarea activităţilor procedurale urmează a fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea cinci persoane, în baza mandatelor de aducere emise de procuror.

Pentru realizarea acestor activităţi se beneficiază de sprijin de specialitate din partea Grupării de Jandarmi Mobile "Fraţii Buzeşti" Craiova şi Direcţiei Operaţiuni Speciale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6139 / 21774
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordinul procedural nr. 1 (Powered by ZRVP)
Employment | Tendințe și provocări, analizate de avocații Wolf Theiss: Piaţa e orientată spre prevenţie, spre conservare, companiile se străduiesc să îşi conserve şi motiveze resursele umane cheie, să reducă unele costuri şi aşteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile. Deşi există interes pentru restructurări şi reorganizări, în acelaşi timp pare că business-urile sunt interesate de retenţia şi motivarea personalului
RTPR, alături de Multimedia Est la achiziția Hotnews. Costin Tărăcilă (Managing Partner): Echipa de corporate ̸ M&A a semnat deja 18 tranzacții de la începutul anului, ne așteptăm să depășim recordul de 20 de tranzacții din 2021
Filip & Company asistă Alesonor la încheierea parteneriatului cu Pescariu Sports & Spa
Exclusiv - Finanțele plătesc anul acesta peste 10 milioane de lei avocaților care blochează, în mai multe jurisdicții, încercările fraților Micula de a executa statul român. Ce firme de avocați au fost angajate și ce onorarii primește fiecare
Deschiderea procedurii insolvenței societății Hidroconstrucția, recunoscută și în Iordania. Proiect gestionat de echipa ZVD Attorneys
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Administrarea probelor în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum arată portofoliul de mandate al practicii de Dispute Resolution de la GNP - Guia Naghi & Partners și cum lucrează echipa. Creștere accelerată a numărului de dosare și de clienți noi, în 2022 | Octavian Adam, Partener, liderul departamentului: Proiectele gestionate sunt, în general, foarte complexe și necesită un înalt grad de specializare, deoarece implică adoptarea unor strategii care se bazează atât pe cunoștințe aprofundate ale diverselor ramuri de drept aplicabile, cât și pe o abordare creativă a problematicii fiecărui proiect
ZRVP obține o nouă victorie pentru OMV Petrom într-un arbitraj internațional ICC Paris, tribunalul arbitral respingând integral pretenții de aproximativ 18 mil. USD. Ce avocați au fost în prima linie
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Ultimele 12 luni au contribuit la menținerea nivelului de adrenalină a litigatorilor CEE Attorneys ̸ Boanță, Gîdei și Asociații, spun partenerii firmei | Tendință de creștere a activității echipei de litigii, atât ca număr de proiecte noi, dar mai ales prin sporirea gradului de complexitate a cazurilor instrumentate. Multe soluții favorabile primite în diferite dosare
LegiTeam | ZRVP recrutează avocați stagiari (Departamentul Litigii)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...