ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Olt: Judecătoarea Carmen Marinescu, condamnată la 8 ani de închisoare cu executare (sentinţă definitivă)

30 Iunie 2017   |   Ioana Duta

În luna mai 2015, judecătoarea Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată pentru mai multe fapte de corupţie după ce a primit 200.000 de euro mită pentru a-l elibera din arest în 2011 pe interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ea este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi fals în declaraţii în formă continuată.

 
 
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins toate apelurile declarate împotriva sentinţei Curţii de Apel Craiova prin care judecătoarea Carmen Marinescu de la Tribunalul Olt, trimisă în judecată pentru luare de mită, a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare, soţul acesteia a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar avocatul Dumitru Cismaru a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

Soluţia magistraţilor de la ÎCCJ, pronunţată pe 29 iunie, este definitivă.

"Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii Marinescu Eugenia Carmen, Marinescu Iuliu Severus şi Cismaru Dumitru împotriva sentinţei penale nr.184 din 23 septembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 628/54/2015. (...) Definitivă", se arată în hotărârea pronunţată de ÎCCJ.


În hotărârea pronunţată de magistraţii de la Curtea de Apel Craiova, pe 23 septembrie, în cauza în care judecătoarea Carmen Marinescu, soţul acesteia şi avocatul Dumitru Cismaru au fost inculpaţi pentru fapte de corupţie, se arată că din pedeapsa de 8 ani de închisoare cu executare va fi dedusă perioada în care inculpaţii au fost reţinuţi şi s-au aflat în arest preventiv.

"Contopeşte pedepsele aplicate inculpatei Marinescu Eugenia Carmen (...), urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (...), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat, pe o durata de 4 ani. (...) Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei Marinescu Eugenia Carmen durata reţinerii şi a arestării preventive. (...) Condamnă inculpatul Marinescu Iuliu-Severus la pedeapsa de 3 ani închisoare.(...). Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Marinescu Iuliu-Severus durata reţinerii şi a arestării (...), precum şi durata măsurii arestului la domiciliu (...)", se arată în soluţia pronunţată de magistraţii Curţii de Apel Craiova.

În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi avocatul Dumitru Cismaru, care a primit o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare.

"Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Cismaru Dumitru în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (...), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o durata de 3 ani. (...) Deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare (...) durata reţinerii şi arestării preventive (...)", se precizează în hotărârea postată pe portalul instanţei.

În luna mai 2015, judecătoarea Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru mai multe fapte de corupţie după ce a primit 200.000 de euro mită pentru a-l elibera din arest în 2011 pe interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ea este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată (cinci acte materiale) şi fals în declaraţii în formă continuată (patru acte materiale).

Potrivit DNA, în perioada august 2011 - septembrie 2011, Carmen Marinescu a pretins şi a primit prin intermediul avocatului Cismaru, de la o persoană denunţătoare, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate a lui Bercea Mondial şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece dosarul.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6402 / 21323
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu experții KPMG specializați în achiziții publice, despre modificările legislative, asistența acordată clienților și proiectele cheie din această arie de practică. Vlad Peligrad, Partener KPMG Legal – Toncescu și Asociații: Apartenența la rețeaua KPMG ne aduce avantaje unice pe piață. Echipele mixte de avocați și consultanți fiscali, tehnici, contabili abordează orice proiect din toate perspectivele
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Conferința de administrare a cauzei (Powered by ZRVP)
Avocații de Real Estate de la D&B David și Baias văd semne pozitive pentru 2022 în acest sector afectat de criza sanitară, de modificări legislative cu impact direct asupra costurilor și de lipsa de claritate a unor acte normative. Clauzele de garanție și indemnizații au rămas cele mai discutate subiecte în tranzacțiile imobiliare
MPR Partners intră în al doilea arbitraj ICSID, alături de avocații biroului newyorkez Squire Patton Boggs. De cealaltă parte, lângă reclamanți sunt birourile Schoenherr din Viena și București
Activitatea practicii de real estate de la DLA Piper Dinu a fost aproape „business as usual” în 2021, aspect confirmat și prin realizarea țintelor financiare și creșterea echipei. Cele mai multe proiecte au fost din aria tranzacțiilor - transferuri de proprietate sau de companii cu o componentă majoră imobiliară. Piața rămâne dinamică și ofertantă pentru tranzacții, pe fondul unui apetit ridicat al băncilor în finanțarea sau refinanțarea proiectelor imobiliare, spun avocații
Studiu Refinitiv | La nivel global, 2021 a fost cel mai bun an pentru piața fuziunilor și achizițiilor înregistrat vreodată. Europa Estică recuperează mai greu, dar firmele internaționale de avocați cu prezență locală au reușit să se mențină în top
PNRR cuprinde reforme așteptate de întreg mediul de afaceri, inclusiv de business-ul avocațial. Despre legislația achizițiilor publice, oportunități și proiecte, de vorbă cu Andreea Zvâc, Counsel Wolf Theiss București
Performanța echipei de avocați specializați în Dreptul penal al afacerilor de la Popescu & Asociații, validată de magnitudinea portofoliului de clienți, latura transfrontalieră a dosarelor, mizele implicate și rezultatele obținute. O discuție cu membrii unei echipe de elită, catalogată de directoarele internaționale drept una dintre cele mai puternice din România, despre activitatea în această practică bogată în proiecte interesante
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | M&A
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is looking for junior and senior associates | public procurement, infrastructure and energy
Departamentul imobiliar al firmei Stratulat Albulescu, parte a rețelei internaționale TerraLex, a înregistrat anul trecut un grad de încărcare fără precedent, iar dinamica proiectelor s-a reflectat în mod corespunzător și în venituri. Silviu Stratulat, Managing Partner: Tendința pieței este de a simplifica modul de lucru. Clienții vor ca drafturile utilizate să fie cât mai practice, eficiente, fără o încărcare deosebită în privința clauzelor care nu privesc neapărat aspecte juridice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...