ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vlad Moisescu a fost exclus din PNL, alături de alte 11 persoane

23 Mai 2013   |   Bogdan Alexandru

Vlad Moisescu a fost exclus din partid pe motiv că se numără printre membrii fondatori ai Iniţiativei România Liberală.

 
 
PNL sector 1 a decis miercuri excluderea din partid a 12 persoane, printre care se numără şi Vlad Moisescu, membru fondator al Iniţiativei România Liberală, potrivit deputatului liberal Dan Motreanu.

'Da, au fost excluşi', a confirmat Dan Motreanu, joi, pentru AGERPRES.

Potrivit unor surse liberale, cei excluşi sunt în general apropiaţi ai primarului sectorului 1, Andrei Chiliman. Printre aceste persoane se numără şi Ioana Costescu.

Motivul excluderii celor 12 este legat de faptul că sunt membri ai altor partide sau au aderat la alte doctrine politice. Vlad Moisescu a fost exclus din partid pe motiv că se numără printre membrii fondatori ai Iniţiativei România Liberală.

Decizia privind excluderea celor 12 persoane din PNL, conform aceloraşi surse, a fost luată cu 15 voturi favorabile şi patru împotrivă, printre care cel exprimat de deputatul liberal Ludovic Orban.


Cei excluşi nu au fost chemaţi la şedinţa conducerii PNL sector 1.

Platforma Iniţiativa România Liberală a fost lansată pe 22 aprilie, printre fondatori numărându-se primarul sectorului 1 din Capitală, Andrei Chiliman, deputatul PNL Diana Tuşa, fostul preşedinte al PNL sector 1 Vlad Moisescu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17762 / 21226
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat Libra Internet Bank în legătură cu emisiunea de obligațiuni în valoare de 40 mil. €. Ce avocați au lucrat în proiect
ZRVP lansează un blog dedicat dreptului familiei. Avocatul Ovidiu Șerban, inițitorul proiectului THE CHILD FACTOR
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat MassMutual într-o tranzacție care implică proiecte romanești de energie regenerabila de 1GW
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat ROCA Investments și Emerging Europe Refrigeration & Services în vânzarea Frigotehnica, lider în soluții de refrigerare, către VINCI Energies
The Lawyer European Awards 2021 | POPESCU & Asociații, Highly Commended Law Firm in South Eastern Europe. Ce alte firme au mai fost în lumina reflectoarelor
Dr. Constantin BRÂNZAN (Senior Counsel Popescu & Asociații) - singurul profesionist al dreptului din România invitat să vorbească la conferința Starea Statului de Drept în Europa, organizat de Fundatia René Cassin – Institutul Internațional al Drepturilor Omului
LegiTeam | POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
LegiTeam: GNP Guia Naghi și Asociații recrutează tineri avocați | Pharma & Life Sciences, Litigii
Marile provocări din Real Estate, văzute de avocații Leroy și Asociații. Proiectele de logistică, spații comerciale și rezidențial au adus echipei cele mai multe mandate în ultimul an. Se observă un interes mare pentru proiecte din domeniul energiei regenerabile
Avocații KPMG Legal spun că există apetit pentru pentru finanțări de anvergură. Creditele locale mari tind să nu depășească 200 mil. €, în timp ce sindicalizările din străinătate pot sări pragul de 500 mil. €. O discuție cu membrii unei echipe de elită, despre inițierea unui „sindicat bancar”, criteriile importante în acordarea unei finanțări, proiecte care primesc mai ușor finanțare și alte detalii puțin știute ale împrumuturilor sindicalizate
Ratele dobânzilor sunt unele dintre cele mai negociate puncte în cadrul tranzacțiilor de finantare, ratingul de credit al împrumutaților fiind determinant în stabilirea marjei dobânzii. De vorbă cu Ioan Chiper, Counsel DLA Piper România, despre apetitul pentru finanțarea proiectelor și factorii perturbatori ce pot influența piața îndatorării financiare, negocierea unui astfel de credit și activitatea echipei de avocați pe care o coordonează
Concurenta.ro | Solicitările clienților Mitel & Asociații indică un trend crescător al preocupărilor pentru conformarea cu legislația concurenței. Șerban Suchea, Partener: Aproape fiecare tranzacție de M&A din ultimul an a avut o strategie care a ținut cont de aspectele sensibile de concurență
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...