ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Care sunt elementele strategiei ESG dezvoltate de ING Bank și cum susține echipa juridică locală eforturile legate de tranziția către sustenabilitate. Ioana Regenbogen, Head of Legal and Corporate Affairs: Acest tip de proiecte devine parte din activitatea tot mai multor echipe din bancă, iar nivelul de implicare în astfel de inițiative crește considerabil și devine „modul normal” de a opera din punct de vedere business

04 Octombrie 2021   |   Ștefania Enache

La nivel intern, în fiecare segment al companiei există activități corelate ESG, indiferent dacă este vorba despre componente de risc, finanțare sustenabilă sau investiții sociale.

Ioana Regenbogen, Head of Legal and Corporate Affairs în cadrul ING Bank România

 
 
Mediul de afaceri a înțeles necesitatea și urgența pentru tranziția către o economie sustenabilă și face eforturi pentru a acționa în consecință. Ioana Regenbogen, Head of Legal and Corporate Affairs în cadrul ING Bank România, consideră că miza în următorii ani, pentru compania pe care o reprezintă, este alegerea înțeleaptă a acțiunilor prin care ING poate avea cel mai mare impact pozitiv, ca instituție financiar bancară. „Și, totodată, să angrenăm parteneri comerciali, sociali sau din rândul autorităților, pentru că acesta e modul în care agenda de sustenabilitate devine acționabilă”, a punctat juristul într-un interviu acordat BizLawyer.

În ultimii ani, marile companii au adoptat criterii de performanță pe baza factorilor de mediu, sociali și de guvernanță (ESG). În Europa, sustenabilitatea nu mai este doar responsabilitatea departamentelor juridice, de public affairs sau de guvernanță, ea a devenit o prioritate a top managementului și un element central al strategiilor de business. În acest context, tot mai mulți jucători cheie din economie adoptă politici și linii directoare legate de ESG, identifică riscuri sau oportunități, obiective SMART în ceea ce privește sustenabilitatea și monitorizează indicatori cheie de performanță (KPI) pentru obiectivele legate de ESG.


Drumul ING către sustenabilitate a început la nivel global și local cu mulți ani în urmă, în 2012. Ioana Regenbogen amintește că au fost inițiate planuri foarte concrete de acțiune odată cu alinierea la angajamentele stabilite în cadrul Acordului de la Paris, în domeniul schimbărilor climatice. „Ulterior am pus bazele metodologiei „Terra”, strategia ING de direcționare a portofoliului nostru de credite către îndeplinirea obiectivului propus prin Acordul de la Paris de a limita încălzirea globală mult sub 2°C. Astăzi, atât din perspectiva relației cu clienții corporate, cât și pentru clienții persoane fizice, dezvoltăm permanent produse, servicii, dar și programe sociale care să sprijine, pe de-o parte, sănătatea financiară și tranziția către o economie sustenabilă pe de altă parte”, detaliază coordonatoarea echipei de Legal de la ING Bank România.




Ioana Regenbogen explică faptul că abordarea „Terra” este o metodologie inovatoare și exactă de măsurare, care se concentrează în primul rând asupra sectoarelor ce generează cel mai înalt nivel de emisii de gaze cu efect de seră.

„Pentru fiecare sector, folosim cea mai adecvată metodologie disponibilă, fiind conștienți de faptul că există mai multe drumuri care duc spre sustenabilitate și că, în cele din urmă, impactul este cel care contează. Un exemplu de parteneriat de succes este cel cu 2˚ Investing Initiative (2DII), care este un think tank global ce dezvoltă analize metrice climatice în piețele financiare, bazându-se pe indicatori PACTA (Paris Agreement Capital Transition Assessment) și SBTi SDA (Science Based Targets initiative’s Sectoral Decarbonization Approach). Istoric, în România avem un bun exercițiu de dialog social în definirea ariilor în care ING direcționează investițiile sociale. La fiecare patru ani derulăm o analiză riguroasă alături de clienți, angajați, furnizori, reprezentanți ai autorităților și ai societății civile. Împreună cu acești parteneri stabilim care sunt problemele sociale din România la rezolvarea cărora ING poate contribui semnificativ. Cel mai recent astfel de dialog social s-a întâmplat la finalul anului trecut, iar rezultatul este decizia de a concentra în următorii ani strategia de investiții în comunitate (CSR) a ING Bank România asupra sănătății financiare (în principal cea a antreprenorilor la început de drum, a persoanelor care se confruntă cu un moment financiar dificil sau a societății civile), dar și asupra acțiunilor climatice”, detaliază expertul ING.

Finanțările sunt direcționate către economia sustenabilă

La ora actuală, există indicatori și metode prin care ING urmărește și îmbunătățește constant amprenta proprie de carbon și finanțarea sustenabilă a clienților sau chestiunile de risc climatic.

Cu toate acestea, provocările aduse de schimbările climatice, necesitatea imediată de acțiune și nevoia de parteneriate solide pentru rezultate concrete presupune în permanență noi angajamente și arii de intervenție. „Așadar, avem un punct bun de start, însă așteptarea noastră și a partenerilor noștri e ca acțiunile în această direcție să accelereze în următorii ani”, a nuanțat reprezentantul ING Bank România.

În cadrul ING, activitățile parte din tranziția către sustenabilitate angrenează fiecare arie de business, e singura modalitate de progress. Astfel, la nivel intern, în fiecare segment al companiei există activități corelate ESG, indiferent dacă este vorba despre componente de risc, finanțare sustenabilă sau investiții sociale. „Echipa juridică asigură sprijin pentru implementarea acestor activități și este în contact permanent atât cu colegii noștri din România din zona de Corporate Social Responsibility, cât și cu colegii din Public Affairs din ING Amsterdam. O implicare cel puțin la fel de serioasă avem și la nivelul asociațiilor profesionale bancare și de afaceri, precum și în relația cu partenerii instituționali, alături de care lucrăm pentru tranziția către sustenabilitate”, precizează Ioana Regenbogen.




Prin urmare, acest tip de proiecte devine parte din activitatea tot mai multor echipe din bancă, iar nivelul de implicare în astfel de inițiative crește considerabil și devine „modul normal” de a opera din punct de vedere business.

Prin cadrul ESR (Environmental and Social Risk Framework), ING identifică și evaluează riscurile și impactul climatic pe care investițiile instituției bancare le-ar putea genera. Astfel, ESR limitează expunerea companiei în anumite sectoare, cum e cel al combustibililor fosili neconvenționali (gaze de șist, petrol și gaze offshore arctice). De asemenea, ING aplică pentru finanțarea proiectelor și alte standarde internaționale, precum International Finance Corporation’s performance standards.

Principalele criterii sunt cele legate de mediu, pentru că e zona în care ING are cel mai mare impact ca instituție financiară. În politica de risc sunt însă adresate toate criteriile ESG.

Pe aceeași linie, încă din 2012, ING a inclus cerințe de responsabilitate socială și de mediu în procesul său de achiziții publice. Astfel, standardele de durabilitate a achizițiilor din ING s-au bazat pe principiile Pactului global al ONU și sunt acum încorporate în procesul global Know Your Supplier (KYS), care ajută instituția financiară să determine nivelul de risc social, de mediu și financiar asociat cu un furnizor. Partea durabilității procesului KYS de astăzi este dezvoltată și extinsă dincolo de principiile Pactului Global al ONU și deține și alte aspecte sociale și de mediu, spre exemplu conformitatea cu obligațiile ce rezultă din actele de sclavie modernă. Acest lucru face ca ING să încheie afaceri doar cu companii care sunt de acord să îndeplinească cerințele instituției financiare de sustenabilitate.

„Deși nici eu, nici echipa mea nu conducem activități cheie în sprijinirea strategiei ESG, menționez faptul că sunt implicată în activitatea câtorva asociații/federații bancare care contribuie la definirea unui cadru legislativ dedicat și implementarea unor practici favorabile direcționării creditării spre finanțări de investiții „green”. La nivelul ARB, de exemplu, în cadrul proiectului strategic de creștere a intermedierii financiare (despre care credem că vine cu niște propuneri de soluții practice de mare utilitate), finanțarea sustenabilă este integrată și tratată ca un obiectiv major, esențial. La nivelul acestei asociații s-a constituit și un Grup de Lucru dedicat, având drept scop identificarea sau validarea soluțiilor propuse pentru sprijinirea finanțării verzi, grup din care fac parte și colegi din ING România. Există discuții legate de aceste aspecte cu experți organizați la nivelul Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) și la nivelul BNR. De asemenea, în calitate de reprezentant al ARB la European Mortgage Federation (EMF), Comisia Juridică, am urmărit și susținut promovarea proiectului „Energy Efficient Mortgage Label” (certificarea de tip etichetă de eficiență energetică pentru creditele ipotecare) al acestei Federații. Acesta propune un mecanism de finanțare ipotecară standardizat, paneuropean de stimulare a îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor, prin acordarea unor condiții de creditare preferențiale, dar și stimulente publice beneficiarilor.Nu în ultimul rând, sunt la curent și informez colegii relevanți din bancă în ceea ce privește principalele evoluții juridice și politice în domeniul climatic și de mediu, cum ar fi taxonomia UE, opiniile emise de EBA referitoare la KPI și raportările aferente finanțărilor activităților sustenabile”, subliniază Ioana Regenbogen.

În cadrul ING, atât la nivel local, cât și la nivel global, agenda de sustenabilitate este foarte clar setată, iar liniile de business au specialiști cu atribuții specifice în zone de finanțare sustenabilă. Prioritățile sunt stabilite la nivelul boardului companiei, iar în implementarea lor există o colaborare constantă între diferite echipe. Totodată, zona investițiilor sociale are un nivel de guvernanță în care 11 reprezentanți din diferite arii de business sunt parte din boardul CSR.

 
Citește pe In-house Legal Romania:

→   Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Roxana Buture, Legal Manager Nestlé Romania: Consider că frumusețea Nestlé constă în diversitate. Mai multe categorii de produse, mai multe modele de business aduc mai multă complexitate juridică, ceea ce ne ține antrenați și mereu pregătiți pentru orice provocare

 
→   Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Alex Potlog, Legal Director AbbVie pentru UK și Irlanda: Experiența mea în industria farma a însemnat colaborarea cu oameni extrem de inteligenți și talentați, pentru care prioritatea o reprezintă pacienții. Am văzut o industrie acționând proactiv la nivel global, demonstrând viziune și curaj, angajată la toate palierele societății și contribuind semnificativ la efortul colectiv de a depăși această situație dificilă
 
→   De vorbă cu unul dintre cei mai experimentați profesioniști ai Dreptului, inclus de Legal 500 pe lista celor mai influenți General Counsels din Europa Centrală și de Est | Radu Culic, Head of Legal la Roche România: Cheia de boltă este mentalitatea membrilor echipei juridice pe care o coordonez. Noi spunem „da, este posibil dacă...” și nu, „nu se poate pentru că...”


 
→   Provocările unei fuziuni în industria farma, gestionată integral de juriștii interni ai companiei. Cum a lucrat echipa condusă de Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director la Farmexim & Help Net în proiectul integrării unui lanț regional de farmacii




→   Meet the Professionals | Elena Iacob, Head of Legal and Compliance - Alliance Healthcare: Prețuiesc oamenii, în toate reușitele ei au un rol esențial. Performanța nu este doar despre rezultate, cifre, ci și despre spiritul echipei, interacțiune și colaborare, despre încredere și emoții. Avocatul intern nu mai este doar un consultant, el a devenit un un veritabil partener de discuții în cadrul procesului decizional al companiei, este parte din decizie
 






 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4 / 64
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Arbitration Rules (Powered by ZRVP)
Despe norocul de a lucra cu profesionişti care îți conferă încrederea şi gradul de libertate necesare pentru a te dezvolta şi a nu rămâne în umbra lor. Andra Constantinescu, după primii 5 ani petrecuți la ZRVP: Un loc în care nu ai cum să nu evoluezi: tipul de proiecte la care eşti expus, complexitatea problemelor dezbătute, caracterul de noutate al mandatelor creează premisele unei evoluţii constante şi vizibile
Bohâlțeanu & Asociații, alături de acționarii Agra’s SA la vânzarea companiei către Scandia Food și ai Memento Group în procedura prin care Aegean Airlines preia pachetul de control în Anima Wings Aviation. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Sunt două tranzacții importante, prin care BSMP își consolidează poziția pe piața avocaturii și își lărgește portofoliul de clienți
Credit sindicalizat de 636 milioane de lei pentru Carmistin, coordonat de BCR. Ce avocați au asistat sindicatul bancar
VIDEO | Dicționar de arbitraj: IBA rules on taking of evidence (Powered by ZRVP)
Finanțări sindicalizate | Avocații de la Mușat & Asociații spun că, în ciuda tendințelor prudente de anul trecut, s-a văzut că nu există o problemă de lichiditate în piață și se așteaptă ca numeroase proiecte de investiții să primească undă verde în viitorul apropiat. Monia Dobrescu, Partener: Analizarea sustenabilității unei companii prin prisma factorilor ESG devine noua realitate și companiile vor fi nevoite să se conformeze și să își adapteze planul de afaceri în consecință
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Soft Law Instruments (Powered by ZRVP)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Environmental Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
Ce calități trebuie să demonstreze tinerii stagiari care vor să se alăture echipei Stratulat Albulescu & Asociații. Cum sunt integrați nou-veniții și care sunt beneficiile apartenenței la firma în care jumătate dintre avocați au sub 30 de ani
Cum văd viitorul finanțărilor sindicalizate, în actualul context economic, avocații de Banking & Finance de la Wolf Theiss, care au asistat în ultima perioadă peste 50 de tranzacții de acest tip, printre care și cea mai mare finanțare de pe piața imobiliară din România. Claudia Chiper, Partener: Transparență, claritate cu privire la proiect şi situații financiare satisfăcătoare sunt ingredientele esențiale pentru succesul obținerii de fonduri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...