ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cinci oferte pentru consultantul juridic la finalizarea privatizării Romtelecom

07 Septembrie 2013   |   Robert Mocanu

Ofertele au fost deschise vineri, la sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI).

 
 
Casele de avocatură Salans (în prezent Dentons), David şi Baias, Bulboacă şi Asociaţii, Florea şi Asociaţii şi Boştină şi Asociaţii au depus oferte pentru acordarea de servicii juridice la vânzarea acţiunilor deţinute de stat la Romtelecom, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate companiei.

Ofertele au fost deschise vineri, la sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI).

Valoarea contractului a fost estimată de MSI între 128.000 şi 500.000 lei (fără TVA) în următoarele 24 luni.

Potrivit caietului de sarcini, câştigătorul licitaţiei va acorda asistenţă juridică pentru MSI în procesul de elaborare a actelor normative necesare pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat, reprezentând 45,99% din capital, şi va analiza şi elabora opinii juridice cu privire la documentele realizate de consultantul financiar selectat de minister.


"De asemenea, ofertantul câştigător va redacta şi furniza către MSI opinii juridice cu privire la procesul de privatizare a Romtelecom, proces ce va fi realizat de un consultant, banca de investiţii sau consorţiul format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital, precum şi cu privire la orice alte acţiuni a căror necesitate apare pe parcursul procesului de privatizare şi care sunt necesare pentru finalizarea cu succes a acesteia", se spune în caietul de sarcini.

La finele lunii iulie, MSI a anunţat că statul va angaja un consultant financiar specializat pentru a vinde întreaga participaţie minoritară pe care o mai deţine la Romtelecom, reprezentând 45,99% din capitalul social.

Opţiunea principală a Guvernului este ca acţiunile să fie vândute prin listare la Bursa de Valori Bucureşti, dar aşteaptă şi opinia consultantului care urmează să fie angajat selectat, astfel încât profitul statului din această operaţiune să fie cât mai mare.

O hotărâre adoptată de Guvern în luna iulie prevede selectarea de către minister a unui consultant specializat, respectiv o bancă de investiţii sau un consorţiu format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital, în vederea finalizării privatizării Romtelecom.

"Finalizarea procesului de privatizare este considerată oportună în contextul economic actual şi al profitabilităţii companiei care, în anul 2012, a înregistrat un profit de 312.633.865 lei la o cifră de afaceri de 2.728.800.306 lei. Totodată, prin acordurile stand-by de tip preventiv încheiate cu FMI, privatizarea intră în categoria măsurilor elaborate prin reformele structurale menite să asigure creşterea economică, considerându-se că o încredere sporită în rândul investitorilor, cuplată cu privatizările planificate în cadrul programului, vor aduce noi investiţii străine directe şi intrări de capital bancar", se spunea într-un comunicat transmis de MSI în luna iulie.

Aceasta este a trei încercare de finalizare a privatizării Romtelecom, după două iniţiative, în 2005 şi 2008, eşuate.

Pachetul majoritar de acţiuni al Romtelecom este controlat de grupul elen OTE, care deţine 54,01% din capital din anul 2001.

Datele ministerului privind situaţia financiară a Romtelecom în ultimii trei ani relevă că în 2010 a fost înregistrată o pierdere de 232,02 milioane de lei la o cifră de afaceri de 3,02 miliarde de lei.

În 2011, pierderea companiei a urcat la la 884,64 milioane de lei la o cifră de afaceri de 2,8 miliarde de lei, în timp ce în 2012 a fost înregistrat un profit de 312,63 milioane de lei la o cifră de afaceri de 2,73 miliarde de lei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3484 / 6011
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa prin cooptarea a doi avocați | Vasile Băiculescu, Managing Partner: Interesul nostru pentru avocați talentați și cu experiență relevantă rămâne deschis
Cum s-a schimbat România în ultimul deceniu și ce spun expații din avocatură despre viața, oamenii și experiențele de aici | Gianluca Carlesso (Carlesso Law Firm), avocatul care lucrează din București, Roma și Milano: Țara este sigură, piața avocaturii este una competitivă, iar relația cu autoritățile este transparentă. Prezența multor străini și cunoașterea limbilor străine de către români fac posibilă socializarea, stabilirea de prietenii și schimbul de experiențe
Avocații CEE Attorneys - Boanță, Gîdei și Asociații obțin o decizie cu impact semnificativ asupra procedurilor cu autoritățile publice. CAB anulează unele prevederi din Ordinul 991 ̸ 2021
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000: The World’s Leading Patent Professionals - 2022”. ZRVP, Mușat & Asociații și NNDKP, în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Studiu Refinitiv | Cum și-au împărțit firmele de avocatură harta fuziunilor și achizițiilor din zona EMEA după primele cinci luni din 2022. CMS domină clasamentul general, iar o firmă cu 200 de avocați ocupă primul loc în Europa Estică
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Senior (Banking & Finance)
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Stagiar (Banking&Finance)
În ciuda condițiilor grele în care se derulează afacerile, preocuparea pentru respectarea regulilor privind protecția datelor personale nu și-a pierdut importanța, spun avocații CEE Attorneys | Krisztina Voicu, Partener: Am construit o echipă specializată în protecția datelor personale, formată din avocați care au deja experiență considerabilă în această arie. Unul din trei proiecte presupune abordare și consultanță și din perspectiva GDPR
Aria de Employment de la Mușat & Asociații a avut în ultimul an o încărcătură constantă de proiecte de anvergură, atât din perspectiva activității de consultanță, cât și în sfera litigiilor de muncă | De vorbă cu avocații firmei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2022 pe piața muncii. Creșterea numărului de cereri care vizează restructurarea afacerii, urmată de șomaj tehnic sau de concedieri, evidențiată în analiza tendințelor observate de specialiști anul acesta
Noile tendințe și schimbarea priorităților pe piața muncii, analizate de avocații ZRVP | Cătălin Micu, Partener: Firmele se vor concentra pe gestionarea celor două segmente de salariați care vor prinde cel mai probabil contur: „angajații inhouse” și „angajații freelanceri” . Proiectele cu un consum semnificativ de resurse sunt cele în care se lucrează la „rescrierea” procedurilor ̸ politicilor necesare pentru implementarea pe termen lung a sistemului de lucru hibrid
Pharmaceuticals & Life Sciences | Chiar dacă o anumită incertitudine a fost creată de pandemia Covid-19 sau de războiul din Ucraina, România pare că rămâne o piață interesantă, cel puțin la nivel regional, spun avocații Filip & Company. Silviu Vasile (Counsel): Am asistat în mandate ce au implicat relocarea unor activități din Ucraina în România. Este posibil ca, pe măsură ce războiul se prelungește, să întâlnim și situații de deschidere de activități medicale în România sau de dezvoltare a unor capacități suplimentare de producție sau distribuție
În ultimele 12 luni, avocații firmei Bulboacă & Asociații au fost implicați în peste zece fuziuni și achiziții, dintre care patru încă sunt în derulare. De vorbă cu Adrian Bulboacă (Managing Partner), despre factorii cheie ai evoluției tranzacțiilor de tip M&A în acest an, industriile în care există apetit pentru investiții, clienți și proiecte importante
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...