ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fondul Proprietatea face încă un pas spre blocarea investiției CE Oltenia în proiectul Hidro Tarnița. Magistrații admit sesizarea CJUE

15 Octombrie 2015   |   Rares Teodor

Investitia initiala a CE Oltenia in proiectul Hidro Tarnita era, conform acestei hotarari, 2 milioane de EURO.

 
 
Curtea de Apel Craiova a admis cererea Fondului Proprietatea de sesizare a Curtii de Justitie a UE (CJUE) pe calea intrebarii preliminare prin care se solicita Curtii a stabili daca investitia CE Oltenia in proiectul Hidro Tarniţa este sau nu ajutor de stat. In cazul unui răspuns afirmativ, s-a cerut Curtii sa se pronunte daca acest ajutor de stat era supus notificării prevăzute de art. 108 alin. 3 din TFUE. Aceasta decizie obtinuta la Craiova de avocatii Popovici Nitu Stoica & Asociatii (PNSA), care asista Fondul Proprietatea in acest dosar, vine dupa ce Tribunalul Bucuresti a trimis in luna iulie o intrebare preliminara in dosarul relativ la investitia Hidroelectrica in proiectul Cablului Submarin Romania-Turcia, in care litigatorii PNSA reprezinta interesele Fondului Prooprietatea. 


Prin Încheierea din data de 13.10.2015, Curtea de Apel Craiova a admis cererea formulata de apelanta Fondul Proprietatea in contradictoriu cu intimata Complexul Energetic Oltenia SA și a dispus  sesizarea, in temeiul art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, a Curții de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebari preliminare: 
1.       Art. 107 TFUE trebuie interpretat în sensul că participarea Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA la capitalul social al societăţii de proiect Hidro Tarniţa SA ce are ca obiect constituirea şi operarea Hidrocentralei Tarniţa –Lăpuşteşti, reprezintă ajutor de stat pentru producătorii de energie eoliană şi fotovoltaică în condiţiile în care scopul declarat al proiectului este acela de a asigura condiţiile optime pentru instalarea unei puteri mai mari în centralele care produc aceste tipuri de energie, respectiv: (i) este o măsură finanţată de stat sau prin intermediul resurselor de stat, (ii) are caracter selectiv şi (iii) poate afecta schimburile comerciale între statele membre.
2.       În cazul unui răspuns afirmativ, acest ajutor de stat era supus notificării prevăzute de art. 108 alin. 3 din TFUE?

Aceasă soluție a Curții de Apel Craiova, ca instanță de apel, vine după ce Tribunalul Gorj a respins cererea de chemare în judecată formulată de Fondul Proprietatea prin care aceasta solicita anularea hotărârii AGEA nr. 3/4.03.2014 prin care se aprobase participarea CE Oltenia la finanțarea proiectului Hidrocentralei Tarnița.   

Conform mai multor memorandumuri emise de Guvern din anii 2009-2014, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița-Lăpuștești este un proiect destinat echilibrării Sistemului Energetic Național prin preluarea energiei electrice în surplus din sistem, livrată de producătorii de energie eoliană și fotovoltaică. Investiția depaseste 1 miliard de euro.

La începutul anului 2014, după înființarea companiei de proiect Hidro Tarnița SA, statul român a transmis producătorilor naționali de energie – între care și CE Oltenia – mai multe adrese identice, prin care a solicitat convocarea Adunării Generale în vederea aprobării participării la proiectul Hidrocentralei Tarnița și vărsarea aporturilor la majorarea capitalului social al Hidro Tarnița.

Conținutul acestor adrese a fost apoi transpus în textul Hotărârii nr. 3/4.03.2014, adoptate de adunarea generală a extraordinare a Actionarilor CE Oltenia, unde Statul Român detine majoritatea. Investitia initiala a CE Oltenia in proiectul Hidro Tarnita era, conform acestei hotarari, 2 milioane de EURO.

Dosarul Cablului Submarin Romania-Turcia asteapta decizia CJUE

In luna iulie, Tribunalul Bucuresti a admis o cerere similara a Fondului Proprietatea, de sesizare a Curtii de Justitie a UE (CJUE) prin care se solicita Curtii a stabili daca investitia Hidroelectrica in proiectul Cablului Submarin Romania-Turcia este sau nu ajutor de stat, precum si pentru a stabli daca se incalca principiul de drept European al separarii productiei de distributia de energie. Avocatii Popovici Nitu Stoica & Asociatii, care asista Fondul Proprietatea in acest dosar, au aratat ca Hidroelectrica este producator de energie si nu poate investi intr-un transportator, asa cum ar fi societatea care gestioneaza Cablul.

Reamintim ca acţionarii Hidroelectrica au fost convocaţi la finele anului trecut să aprobe participarea societăţii la compania de proiect “HVDCC România-Turcia” SA prin subscrierea şi vărsarea echivalentului în lei a unui număr de două milioane de acţiuni cu valoarea nominală de un euro.

Discuţiile dintre România şi Turcia privind construirea unui cablu submarin pentru transportul electricităţii prin Marea Neagră au început în 2006. La acea dată, investiţia era evaluată la 400-500 milioane de euro. Dioscutiile au fost reluate recent

Suma estimată în prezent pentru dezvoltarea liniei de transport submarin a energiei este estimata la cca. 1 miliard de euro, pentru o durată anticipată a proiectului de cinci ani.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2552 / 6034
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss promovează trei avocați din linia a doua care au participate la unele dintre cele mai importante tranzacţii. Brian Jardine, Managing Partner: Promovarea, recunoaștere a contribuțiilor profesionale deosebite la consolidarea poziției de lider pe piața românească a biroului din București
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Senior Associate | Banking & Finance
LegiTeam: Reff & Associates is looking for an Associate | Banking & Finance
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Laura Elena Ionașcu, medie finală 9,79 (2021): Cred că notele din timpul facultății pot fi, într-o anumită măsură, indicatori pentru performanța pe care o vei avea în practică, dar succesul profesional nu este determinat de acest aspect. De o importanță majoră sunt și abilitățile practice dobândite, competențele personale, abilitățile de comunicare, de relaționare, de organizare
Filip & Company a asistat One United Properties în cea mai mare majorare de capital social a unei companii listate la bursă
Arbitrajul KELAG-Kärntner Elektrizitäts-Aktiengesellschaft and others v. Romania intra în linie dreaptă după ce părțile și-au ales arbitrii. România a mers pe mâna unui avocat cu o bogată experiență în comerț internațional, care a lucrat timp de 20 de ani pentru guvernul mexican
ZRVP, alături de Ana Hotels în tranzacția cu grupul IHG Hotels & Resorts pentru operarea hotelului Athénée Palace din București. Proces de negociere complex, gestionat juridic de partenerii Marina-Crenguța Florea și Mihai Băjenaru
RTPR l-a asistat pe Jean Valvis cu privire la parteneriatul strategic între AQUA Carpatica și PepsiCo | Jean Valvis: RTPR s-au ridicat pe deplin la înălțimea renumelui pe care îl au, dovedindu-se avocații de M&A cei mai profesioniști în domeniul comercial, cu accent total pe rezultate
NNDKP asistă ExxonMobil cu finalizarea vânzării către Romgaz a participației deținute în cadrul proiectului offshore Neptun Deep. Samuel Shehadeh, Senior Counsel ExxonMobil: Am beneficiat de vasta experiență a NNDKP în domeniul energiei, de viziunea strategică și de recomandările practice furnizate
D&B David și Baias SCA și PwC România în colaborare cu Av. prof. dr. Radu Bufan obțin o hotărâre de referință la CJUE extrem de relevantă pentru companiile de asigurări din România
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Ion Arhiliuc a trecut Prutul pentru a studia Dreptul la Iași și a fost unul dintre cei mai buni absolvenți din generația anului 2021, cu nota 9,60: ‘Media a atras anumite oportunități. Apreciez că România oferă toate oportunitățile necesare unui profesionist, însă depinde de fiecare dacă uzează de aceste pârghii’
Pe masa de lucru a avocaților Mitel & Asociații au ajuns proiecte legate de protecția datelor cu caracter personal din ce în ce mai sofisticate. Mădălina Mitel, Partener: Data Protection a devenit o practică de sine stătătoare la nivelul societății noastre, iar mandatele primite sunt dintre cele mai diverse și provocatoare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...