ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

PeliFilip a asistat Banca Internațională de Investiții în cadrul emisiunii unor obligațiuni denominate în RON cu o valoare de 300 mil. RON și a unor obligațiuni denominate în EUR cu o valoare de 60 mil. EUR

29 Septembrie 2017   |   BizLawyer

Echipa PeliFilip a fost coordonată de Alexandru Bîrsan, partener, alți membri-cheie ai echipei fiind Ana Andreiana, avocat senior și Roxana Diaconu, avocat.

 
 
PeliFilip a asistat Banca Internațională de Investiții (IIB) în legătură cu prima sa emisiune de obligațiuni denominate în EUR, în valoare de 60.000.000 EUR, și a treia sa emisiune de obligațiuni denominate în RON, în valoare de 300.000.000 RON, la Bursa de Valori București (BVB).

Ambele emisiuni de obligațiuni au o scadență de 3 ani și marchează cel de-al treilea an consecutiv în care IIB plasează cu succes obligațiuni pe piața de capital din România. Primele două emisiuni în România au avut loc în octombrie 2015 și, respectiv, în septembrie 2016, au avut o valoare totală de 411 milioane RON și au beneficiat, de asemenea, de asistență din partea echipei PeliFilip.

„Suntem deopotrivă încântați și onorați că IIB ne-a încredințat cel de-al treilea și cel mai important proiect de pe piața din România. Contribuția noastră la această tranzacție reprezintă o dovadă a dedicării și a implicării noastre constante în investiții de top pe piețele financiare și de capital. Doresc să le mulțumesc membrilor echipei noastre pentru eforturile lor neobosite și susținute în furnizarea unor servicii juridice de înaltă clasă”, a declarat Alexandru Bîrsan, Partener PeliFilip.


Tranzacția reprezintă, de asemenea, o premieră pentru piața de capital din România – fiind prima emisiune de obligațiuni denominate în EUR decontată în aceeași monedă prin sistemul Depozitarului Central.



Descoperă oportunitățile de recrutare de pe LegiTeam! GRATUIT.



Echipa PeliFilip a fost coordonată de Alexandru Bîrsan, partener, alți membri-cheie ai echipei fiind Ana Andreiana, avocat senior și Roxana Diaconu, avocat.

Emisiunea a fost intermediată de BT Capital Partners şi Banca Comercială Română.

PeliFilip are una dintre cele mai dinamice practici în domeniul piețelor financiare și de capital de pe piața din România. Echipa include specialiști cu o experiență anterioară bogată și de succes în tranzacții complexe și de top în domeniul piețelor financiare și de capital, dobândită atât în tranzacții interne cât și internaționale.
Banca Internațională de Investiții (IIB) este o instituție de dezvoltare multilaterală înființată în 1970 în baza Acordului interguvernamental privind Înființarea IIB și a Statutelor sale. Cei nouă membri/acționari actuali ai Băncii sunt Bulgaria, Cuba, Cehia, Ungaria, Mongolia, România, Rusia, Slovacia și Vietnam.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 819 / 5243
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Conferință internațională în domeniul arbitrajului la București: ”Innovation in Arbitration and M&A Disputes”
Voinescu Lawyers a încheiat o alianță cu Studio legale asociato Martinez & Novebaci din Milano. Casa de avocați a deschis și un birou la Paris
Țuca Zbârcea & Asociații, singura firmă locală din cele patru care concurează la titlul de ”Firma anului în România” în cadrul IFLR Europe Awards 2020. Anul trecut a fost ”cea mai inovatoare firmă de avocatură din România”
România a câștigat arbitrajul în care italienii de la FIN.CO.GE.RO cereau despăgubiri de 327 mil. €. Ce facturi a plătit statul pentru apărare în acest dosar și ce firme de avocați sărbătoresc victoria
RTPR Allen & Overy, avocații vânzătorilor Sano Vita. Cornel Soare, unul dintre fondatori și CEO al Sano Vita: Am apreciat profesionalismul echipei RTPR conduse de Alina Stăvaru pentru modul în care ne-a ghidat prin labirintul tuturor complexităților juridice
Ce punctaje au obținut firmele selectate de Ministerul Finanțelor pentru derularea Programului MTN | Pelinari și Pelinari, în asociere cu Cleary Gottlieb, s-a clasat pe prima poziție. Pe lista finaliștilor sunt și asocierile din care fac parte Filip & Company și Volciuc-Ionescu
Dr. Sabin Taclit, Legal Manager în cadrul NextGen Communications: Strategia departamentelor juridice va rămâne aceeași și în anul 2020: prevenire și inovație. Va fi un an dedicat mai mult consultanței juridice și mai puțin activității litigioase
MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman primește două premii din partea Client Choice by Lexology - 2020. Alte 4 firme locale primesc câte o distincție
LegiTeam: ZRVP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Avocații Radu și Asociații SPRL obțin o nouă confirmare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție a momentului de la care curge termenul de prescripție în materie fiscală
Printre cele mai interesante proiecte ale avocaților de IP de la TZA a fost mandatul legat de anularea unui brevet de invenție acordat în domeniul metalurgiei, în care s-a obținut respingerea unei cereri de despăgubiri în valoare de peste 100 mil. usd. Echipa acordă asistenţă juridică în tranzacţii mari de tip „private equity” şi în alte preluări comerciale complexe
Asistența acordată UiPath, printre proiectele de o mare complexitate ale echipei de IP de la Filip & Company. Monica Stătescu (Counsel): Ne așteptăm ca zona IT să fie extrem de activă și anul acesta. Apar din ce în ce mai multe start-up-uri în domeniul dezvoltării de software, iar firmele cu renume investesc în dezvoltarea de noi tehnologii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...