ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

RISING STARS – Azi Sabina Huțanu, Clifford Chance Badea: Nu cred că în avocatura de business ar fi indicat să ardem etape. Dezvoltarea profesională nu se termină niciodată

06 Ianuarie 2016   |   Stefania Enache

S-a alaturat echipei de Litigii a Clifford Chance Badea in iulie 2013, iar de atunci si-a castigat un loc important intr-o firma din linia intai a avocaturii.

 
 
Inauguram azi o rubrica noua, in care vom prezenta periodic cei mai buni tineri profesionisti din linia intai a avocaturii. Vom arata cum gandesc, ce etape au parcurs, de la cine au invatat, cum sunt caracterizati de coordonatorii ariilor de practica si, foarte important, de clientii pe care i-au asistat. Deschidem acest sir al stelelor ce se vor afirma curand cu un avocat al firmei Clifford Chance Badea.

Sabina Huțanu face parte din galeria tinerilor profesionisti care vin puternic din spate. Pe o piata a avocaturii in continua miscare, ea a reusit sa se impuna in fata concurentilor datorita unor calitati speciale si datorita proiectelor in care s-a implicat pana acum. Munceste cu pasiune, iar acest fapt se reflecta in rezultatele pe care le obtine. Sabina isi doreste ca, peste ani, sa fie un model pentru colegii mai tineri.


S-a alaturat echipei de Litigii a Clifford Chance Badea in iulie 2013, iar de atunci si-a castigat un loc important intr-o firma din linia intai a avocaturii. Sabina este constienta ca dezvoltarea profesionala nu se termina niciodata si din acest motiv este foarte atenta la tot ceea ce se intampla in jurul ei pentru a acumula cat mai mult. „Pentru mine, fiecare perioada profesionala s-a dovedit importanta si nu cred ca in avocatura de business ar fi indicat sa ardem etape. Daca pe timpul studiilor acumulam cunostinte teoretice importante, perioada de stagiatura este esentiala, pentru ca ne completeaza si desavarseste profesional prin acumularea de experienta. Din punctul meu de vedere, dezvoltarea profesionala nu se termina niciodata. Etapele profesionale trebuie privite ca niste trepte pe care sa ne dorim sa le urcam cu perseverenta si sa fim constienti de faptul ca aceste trepte nu se vor termina niciodata. Eu simt ca voi avea in permanenta trepte pe care sa le urc si obstacole pe care sa le trec, ceea ce este firesc, de altfel. Ca profesionist, cred ca este important sa fii constient de fiecare etapa profesionala, sa ai ambitia sa cresti mereu si sa nu pierzi niciodata din vedere obiectivul final”, afirma Sabina, unul dintre cei mai tineri litigatori de la Clifford Chance Badea.

Etape cheie in formarea unui profesionist

Sabina stie foarte bine cat de importante sunt modelele de calitate (mentorii) in formarea unui profesionist si de aceea le recomanda tinerilor sa includa un astfel de obiectiv in traseul lor catre o cariera de succes. „Din punctul meu de vedere, o prima veriga este colaborarea cu un avocat cu o experienta bogata. Aceasta colaborare este esentiala pentru slefuirea talentului unui tanar avocat, dar si disciplinarea sa in privinta muncii. Un avocat reputat aduce foarte multa structura si inspiratie unui avocat aflat la inceput de cariera. Treptat, pe masura ce acesta isi consolideaza cunostintele si se perfectioneaza, brandul sau personal capata contur in mintea colegilor si a breslei, dar si in randul clientilor si potentialilor clienti”, explica tanara avocata.

La fel de importanta este specializarea aprofundata pe una sau cel mult doua arii de practica, deoarece acest lucru se va transfera in calitatea si consistenta asistentei juridice pe care o ofera. „O relatie stransa cu clientul nu poate fi construita decat daca acesta din urma are incredere ca ii intelegi business-ul si ca ai experienta necesara sa il consiliezi in acest sens”, puncteaza Sabina.

Nici dezvoltarea personala nu trebuie trecuta cu vederea.„Indiferent de cat ar fi de intens programul in primii ani de cariera, nu trebuie sa pierzi niciodata din vedere aspectele de dezvoltare personala. Se spune ca 85% din succesul profesional este determinat de asa-numitele soft skills (abilitati de comunicare, vorbit in public, abilitati de networking si business development, project management etc.). Fara indoiala, de la un punct incolo ele vor face diferenta. Pe acelasi nivel de importanta pun si nevoia de a fi mereu informat despre evolutia domeniilor de interes, a industriilor in care activeaza clientii tai si, desigur, a legislatiei si tendintelor in domeniu, atat la nivel local, cat si global. Cu cat intelegi mai bine mecanismele si dinamica pietei, si reusesti sa anticipezi cat mai repede lucrurile la care clientul tau trebuie sa se adapteze, vei fi mereu cu un pas inainte”, adauga Sabina.

Munca, dar si caracterul, fac diferenta

Un avocat, in special unul de business, activeaza intr-o zona dinamica in care schimbarile intervin „la secunda”. Pentru a putea face fata unui ritm atat de alert, dar si pentru a putea anticipa nevoile clientilor, profesionistii trebuie sa fie permanent „cu arma la picior”. Concurenta este mare, iar cerintele clientilor sunt diverse si cer solutii dintre cele mai creative. Un avocat bun este cel care munceste mult, dar in acelasi timp detine un talent de care este constient si pe care este capabil sa si-l slefuiasca.

„Se vorbeste din ce in ce mai mult despre inovatie in ultimii ani, in mare parte pentru ca mediul de afaceri este extrem de dinamic, nevoile clientilor se diversifica, iar avocatii trebuie sa fie mereu in alerta si sa ofere cele mai creative solutii. Un avantaj pentru noi, ca birou local al unei retele internationale puternice, este accesul la o sursa bogata de solutii si experiente acumulate de colegii nostri din alte 25 de tari, pe care le putem studia, adapta si aplica in propriile mandate. Evident, la baza succesului profesional in orice cariera stau orele de munca asidua. De asemenea, consider ca atat in viata profesionala, cat si in cea personala, este foarte important caracterul. Consider ca in aceasta profesie munca in sine (cunostintele teoretice, documentarea) reprezinta doar jumatate din rezultatul final. Restul este talent si pasiune. Fara aceste doua atribute, niciun avocat nu poate depasi o anumita limita profesionala. Am asistat de multe ori la situatii in care pasiunea si determinarea unui avocat au inclinat balanta in instanta, pentru ca aceste doua elemente isi gasesc ecou in relatia cu clientul, intelegerea dosarului, calitatea pledoariei si a argumentelor. Talentele necultivate, neinstruite, pot deveni vicii imposibil de gestionat, chiar antisociale. Asadar, as pune pe plan egal munca si talentul, dar as inclina balanta in favoarea talentului slefuit”, subliniaza Sabina.

Ea considera ca este in egala masura important cu cine, dar si cum si cat lucrezi, fiind de parere ca o colaborare cu avocati experimentati se poate dovedi o scoala foarte buna.„In profesia noastra, ai nevoie de un model care sa te inspire si sa te motiveze, insa cunostintele preluate trebuie adaptate apoi la stilul personal, care este unic, autentic. De asemenea, valorile firmei cu care lucrezi sunt esentiale, pentru ca ele trebuie sa rezoneze cu propriile tale valori si sa iti asigure acel mediu profesional potrivit pentru avansul in cariera. Cultura Clifford Chance Badea pune mare accent pe valori si incurajeaza dezvoltarea profesionala atat din punct de vedere tehnic, cat si personal, cu ajutorul Academiei Clifford Chance – o resursa extrem de ampla de cursuri si programe de dezvoltare pentru toate nivelele de cariera”, arata Sabina.

Sabina a nominalizat printre avantajele de a face parte din echipa Clifford Chance faptul ca are acces la dosare extrem de complexe, de importanta strategica pentru partile implicate. Alte avantaje majore sunt accesul la resursele globale de know how si la materiale si informatii inovatoare in diverse domenii; dezvoltarea profesionala pe mai multe arii de practica; lucrul in echipe multidisciplinare, precum si cu echipe multi-jurisdictionale, formate din avocati extrem de bine pregatiti din alte birouri Clifford Chance, care activeaza pe piete dintre cele mai variate si vin cu experiente bogate si perspective diferite.

O cariera se construieste greu, dar se poate distruge imediat

Tanarul litigator de la Clifford Chance atrage atentia asupra faptului ca, pe cat de greu se construieste o cariera, pe atat de repede se poate distruge prin lipsa de loialitate si de onestitate, prin auto-suficienta, nerabdare si superficialitate. De aceea spune ca este vital ca un profesionist  sa depuna un efort consecvent, munca staruitoare, sa aiba obiective clare si dorinta de a le atinge, sa invete in permanenta, sa acorde atentie la detalii, sa dea dovada de initiativa si sa preintampine situatii. „In plus, sa nu presupui niciodata ca stii mai bine decat clientul, sa il asculti cu adevarat si cu rabdare si abia apoi sa ii propui solutii adaptate la nevoile lui”, afirma avocata.

O profesie cum este cea de avocat implica un comportament desavarsit fata de ceilalti colegi si fata de concurenta. „Le port un mare respect colegilor mei si avocatilor pe care ii intalnesc de cealalta parte a baricadei, in instanta. Cred ca avem cu totii ce invata unii de la ceilalti si ca doar prin eforturi comune putem consolida si mentine aceasta profesie la acel nivel de profesionalism pe care il cer clientii nostri”, precizeaza Sabina.

De altfel, Sabina Huțanu crede ca desavarsirea profesionala poate sa aiba la baza comparatii. „Este greu sa te judeci pe tine insati profesional pentru a evolua, fara a te raporta la piata, fara a te adapta, fara a te perfectiona. Fiecare dintre noi admiram si preluam anumite calitati, identificam si marginalizam anumite defecte. In definitiv, parcursul si succesul nostru profesional este o provocare personala, depinde doar de noi, de ce stim sa preluam si de modul cum adaptam aspectele din mediul in care profesam”.

Referindu-se la scoala romaneasca de Drept, tanara puncteaza ca facultatea este o etapa vitala in formarea unui viitor avocat. „In ceea ce ma priveste, nu sunt adepta teoriilor conform carora scoala romaneasca nu te ajuta deloc in cariera. Eu insami sunt contra-exemplul acestei prejudecati. Datorita pregatirii de care am beneficiat in Facultatea de Drept – Universitatea Bucuresti, am intrat prima, cu cea mai mare nota, in Baroul Bucuresti. Aceasta realizare mi-a deschis multe oportunitati importante pentru cariera ce a urmat. Mai mult decat atat, in anul trei, am fost admisa la cursurile de vara ale Universitatii Maryland, din Washington D.C., USA, cursurile si seminariile avand ca teme Liberty & International Current Issues, ceea ce mi-a deschis apetitul pentru dreptul international si arbitraj. Facultatea este foarte importanta pentru un viitor avocat, pentru ca ii consolideaza baza teoretica fara de care cu greu va trece la nivelul urmator. Este important, de asemenea, sa participi cat mai repede si la cat mai multe stagii de practica in cadrul firmelor de avocatura sau la instante, pentru a dobandi anumite cunostinte practice”, spune Sabina.

“Succesul depinde de mine”

Ca avocat litigator, Sabina este constienta ca succesul depinde de ea, in timp ce vulnerabilitatea depinde de adversar. „Pun mare accent pe capacitatea mea de a capta atentia instantei in fata careia pledez. La fel de mult mizez pe forta argumentelor prezentate in mod clar si succint, atat in scris, cat si oral. Am observat ca structura si disciplina argumentarii sunt lucruri foarte apreciate atat de clienti, cat si de instante, mai ales atunci cand sunt insotite de sursele doctrinare si temeiurile legale. Reteaua Clifford Chance dispune de o baza jurisprudentiala si doctrinara extrem de vasta la nivel global, instrument care se dovedeste foarte util pentru un tanar avocat in curs de dezvoltare. De altfel, imi pregatesc intotdeauna pledoariile si argumentele pe baza unei activitati aprofundate de studiu, activitate ce implica o mare atentie la detalii, dar si creativitate”, nuanteaza avocata.

Pentru Sabina conteaza eleganta prestatiei. „Crezul meu profesional este ca apararea clientului trebuie sa respecte si sa fie condusa in limitele codului manierelor elegante si al respectului reciproc intre colegi. Totodata, avand in vedere ca strategia firmei este sa previna litigiile si sa gaseasca solutii in afara instantei, care sa confere stabilitate business-ului clientilor, conteaza foarte mult sa construiesc o relatie buna cu clientul, dar si cu partea adversa, astfel incat ma implic in dezvoltarea unor programe de conformitate in cadrul Clifford Chance Badea, al caror scop este acela de a minimiza efectele unei potentiale situatii litigioase. Dedic timp important etapei de asistenta pre-litigioasa, printr-un efort de lucru organizat si constant. Apreciez abordarea multidisciplinara a colegilor mei din Clifford Chance Badea, care le imprima adaptabilitate la proiecte dintre cele mai diferite si posibilitatea de a indruma in diverse contexte. Ma inspira disciplina si viziunea pe care o au partenerii nostri, capacitatea de a coordona aspecte complexe si implicatii multi-jurisdictionale, de a anticipa primii nevoile clientilor si de a le oferi solutiile optime”, arata Sabina.

In acest moment, tanara contribuie prin munca sa la dezvoltarea si realizarile echipei de litigii din care face parte, punand umarul la consolidarea acestei practici dinamice. Pe termen lung, obiectul sau este acela de a dezvolta o cariera internationala de succes in aria de Litigii si Arbitraje. „Imi doresc sa devin, la randul meu, un model pentru generatiile de avocati care vor veni si sa le impartasesc din propriile experiente”.

La intrebarea „Unde se vede peste 10 ani”, marturiseste ca primul gand a dus-o catre o fraza din Niccolò Machiavelli: „Va spun ca ma vad curajoasa ca o leoaica si vicleana ca o vulpe. Leoaica infrunta capcanele, iar vulpea ocoleste haita de lupi”.

Cum o vad mentorii pe Sabina Huțanu


Echipa din care face parte Sabina Huțanu se bucura de coordonarea a doi dintre cei mai cunoscuti avocati din Romania: Simona Neagu si Vlad Peligrad. Cei doi avocați au vazut in Sabina calitatile necesare unui bun litigator si ale unui avocat care promite foarte mult.

Sabina este o personalitate foarte puternica, ce a dovedit ca are talentul necesar pentru un litigator. Dupa cinci ani de experienta, pasiunea si determinarea ei au ajutat-o deja sa incline balanta in cazuri aproape imposibile. Sabina este un membru important al echipei , extrem de atenta la detalii si nuante, mereu foarte bine documentata si in tema cu aspectele dosarului in cauza, precum si un foarte bun strateg in ceea ce priveste reprezentarea clientului in instanta”, spune Simona Neagu (foto), Counsel, Coordonatorul practicii de Litigii Clifford Chance Badea.
Simona Neagu aminteste ca apartenenta casei de avocatura la reteaua globala Clifford Chance implica, printre altele, accesul la mandate foarte complexe, multi-jurisdictionale. „Pentru avocatii nostri, acest lucru este, deopotriva, un beneficiu si o provocare. Sabina lucreaza adesea cu echipe mixte de colegi din mai multe birouri Clifford Chance, avand astfel contact cu unii dintre cei mai buni avocati de business din lume. O astfel de experienta te ajuta sa deprinzi abilitati importante de project management si sa iti dezvolti considerabil si intr-un ritm mai rapid cunostintele si abilitatile juridice. In ceea ce priveste performantele sale, Sabina a fost mereu apreciata pentru abilitatile sale de comunicare si inovatie, promptitudine, precum si pentru capacitatea de a dezvolta relatii apropiate cu colegii”, adauga avocatul Clifford Chance Badea.

La randul sau, Vlad Peligrad (foto), Counsel, co-coordonator al practicii de Litigii Clifford Chance Badea, vorbeste despre Sabina Huțanu ca fiind unul dintre cei mai promitatori profesionisti ai generatiei sale. „In instanta, Sabina da dovada de un spirit oratoric desavarsit, expunandu-si argumentele cu concizie si claritate, lucru foarte important la un litigator. In echipa noastra, Sabina este un avocat de la care ceilalti colegi au multe de invatat, avand un dezvoltat spirit de echipa si dorinta de a-i invata pe cei pe care ii coordoneaza si de a-i ajuta sa se dezvolte.
Sabina este avocatul pe care il vrei in echipa ta cand asisti un client intr-un litigiu complex, cu implicatii strategice pe termen lung. Dincolo de cunostintele tehnice, pe care le stapaneste foarte bine, are intotdeauna o atitudine proactiva, talentul de a asculta si de a intelege atat implicatiile juridice, cat si pe cele de business. In plus, Sabina are o energie pozitiva molipsitoare si farmeca printr-un autentic simt ardelenesc al umorului si inteligenta personalitatii spontane, mereu cu cuvintele la ea
”, concluzioneaza Vlad Peligrad.


Au cuvantul clientii. De ce este apreciata Sabina

Pentru un avocat, relatia cu clientii este una dintre caramizile care stau la baza dezvoltarii unui proiect de succes. Sabina Huțanu a fost mereu constienta de acest lucru si de aceea se axeaza in munca sa pe o buna colaborare cu cei pentru care are de rezolvat o serie de spete.

Colaborarea cu Sabina a fost foarte buna, iar rezultatele pozitive pe care le-am inregistrat au venit firesc. Am apreciat promptitudinea cu care a raspuns solicitarilor noastre si rigurozitatea cu care isi pregateste dosarele. Nu in ultimul rand, am apreciat initiativa pe care a demonstrat-o in dosare si faptul ca, indiferent de sansele pe care le estimam intr-un dosar, eforturile au fost maxime.

Roxana Nicoleta Banyai, fost consilier juridic expert din cadrul BCR
Lucrand cu Sabina, am avut ocazia sa-i cunosc competentele ce o reprezinta: este un excelent colaborator, raspunde prompt cerintelor, dand dovada de abilitate in gasirea solutiilor, folosindu-si  pregatirea profesionala la un nivel superior. Comunicarea cu ea este foarte usoara, reala si eficienta. Respecta colaboratorii, isi respecta termenele, dand o pata de culoare acolo unde este,  fiind ca un motoras plin cu energie pozitiva. Este mereu atenta la noutati si dispusa sa se formeze si sa se pregateasca permanent, insusindu-si noile reglementari aparute”.

Andreea Elena-Gata, Senior Associate Workout Corporate, Unicredit Bank

Proiecte importante

 
Lista proiectelor importante in care s-a implicat Sabina cuprinde multe cauze interesante. Trebuie insa amintita asistenta si reprezentarea juridica in fata instantelor din Romania a unui client international in calitate de creditor, in legatura cu procedura insolventei unui mare dezvoltator imobiliar din Romania. Este vorba despre unul dintre cele mai complexe dosare de insolventa in care sunt implicati creditori din diferite jurisdictii ale Uniunii Europene. Acest caz a presupus si asistenta juridica acordata clientului in legatura cu investigarea fraudelor prin declararea insolventei in dauna sa de catre dezvoltatorul imobiliar din Romania, cat si reprezentarea in instanta a intereselor clientului, in toate fazele procedurii de insolventa. Cel mai important lucru a fost stabilirea strategiei generale a proiectului, intrucat, avand in vedere complexitatea cazului, a fost nevoie de actiuni si in afara dosarului de insolventa, actiuni disciplinare, actiuni de drept comun, plangeri penale.

De asemenea, Sabina a facut parte din echipa care a acordat asistenta si reprezentare juridica unei importante banci din Romania in legatura cu insolventa unui debitor important, inclusiv actiuni in vederea recuperarii unor bunuri ale debitorului insolvent. Acest dosar a fost mai complex, incluzand si actiuni impotriva unor persoane presupuse a fi participat la fraudarea debitorului.

Sabina s-a implicat si intr-un proiect care vizeaza asistenta si reprezentarea juridica a principalelor banci din Romania in legatura cu o procedura de recuperare desfasurata in mai multe jurisdictii din Europa impotriva unui grup de societati, inclusiv societati aflate in insolventa. Complexitatea procedurii este data de structura actionariatului acestui grup de companii, ce intreprinde demersuri sustinute in scopul evitarii procesului de recuperare, iar asistenta Clifford Chance Badea implica strategii coordonate si actiuni multiple in mai multe jurisdictii, menite sa previna astfel de tentative.

Studii si specializare
Sabina Huțanu s-a alaturat echipei de Litigii a Clifford Chance Badea in iulie 2013.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti in anul 2010 si detine un master in Drept International si European. Este membru in Baroul Bucuresti din 2011.
Sabina este specializata in litigii civile si comerciale. De-a lungul carierei, a acordat asistenta juridica clientilor cu activitati in diverse sectoare, atat in fata instantelor judecatoresti de drept comun, cat si in fata tribunalelor arbitrale in dosare de raspundere civila sau financiara, arbitraje comerciale internationale, drepturi de proprietate intelectuala, litigii de contencios administrativ si fiscal sau dreptul muncii, litigii bancare, litigii imobiliare, proceduri de executare silita, proceduri de insolventa.
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2169 / 5736
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Meet the Professionals | Mihaela Racleș, Legal Compliance Director - PROFI: Până nu înțelegi business-ul și piața în care compania își desfășoară activitatea, nu ai cum să excelezi în ceea ce faci. Cred că tocmai acest aspect diferențiază un legal in-house foarte bun de o casă de avocatură. Și mai cred că tot acest aspect, de înțelegere a business-ului, este cel care determină departamentele juridice să aleagă anumite case de avocatură cu care să construiască relații de colaborare pe termen lung
Activitatea de M&A din ECE a crescut cu 50% în volum și cu 54% în valoare în S1 – 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: Încrederea și apetitul investițional sunt menținute la cote ridicate. În România, mizăm în continuare pe sectoarele care au fost motoare de creștere în ultima perioadă. Rodica Manea, Partener: Investitorii includ criteriile ESG în strategiile lor de M&A și due diligence
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAŢII is looking for ambitious graduates to join the firm’s consultancy and litigation practices
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII is recruiting aspiring lawyers admitted to the Bar in the 2021 session
LegiTeam: Radu și Asociații SPRL is recruiting junior lawyers for the consultancy practice
Avocații NNDKP spun că tranzacțiile locale sindicalizate vor crește atât ca număr, cât și ca dimensiune, marcând în mod lent, dar sigur, apariția unei veritabile piețe locale de împrumuturi de acest tip. Valentin Voinescu, Partner: Suntem doar la începutul acestui trend al finanțărilor sindicalizate pentru proiecte ESG, pe care îl vedem urcând substanțial în următorii 5 ani. Vorbim de o reală separare a clienților băncilor în clienți cu rating ridicat în ESG și restul, aspect care ne așteptăm să aibă consecințe formidabile
Cele mai sensibile aspecte din mandatele avocaților specializați în protecția datelor cu caracter personal de la Guia Naghi & Partners au fost legate de incidentele de securitate. Bianca Naghi, Partener: Proiectele transfrontaliere care au avut în vedere conformitatea cu legislația privind protecția datelor în multiple State Membre, dar și proiectele unor companii care au dorit identificarea cerințelor legale aplicabile unor produse digitale extrem de inovatoare, au fost cele mai complicate
INTERVIU | Ovidiu Șerban, după 12 ani de la intrarea în echipa ZRVP - Colaborarea cu o societate de avocatură de calibru, în general, și cu ZRVP, în special, îți aduce mai multe avantaje. Privind retrospectiv, cred că a fost cea mai bună decizie, pentru că aici am avut ascensiunea profesională pe care mi-am dorit-o și îmi desfășor cu plăcere activitatea de avocat în fiecare zi
LegiTeam | Radu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: ZRVP recrutează 2 avocați definitivi pentru departamentul Litigii
LegiTeam | Radu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...