ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tuca Zbarcea & Asociatii obtine inca o victorie pentru Traian Băsescu in procesele cu Dinu Patriciu

18 Februarie 2013   |   Maria Teodoru

Preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un 1 leu pentru 'minciună şi trucarea unor filmări', acţiunea fiind înregistrată la începutul lunii decembrie 2009.

Sursa: sfin.ro

 
 
Preşedintele Traian Băsescu a câştigat la Tribunalul Bucureşti procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru 'minciună şi trucarea unor filmări', după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004.

Tribunalul a respins luni apelul declarat de Dinu Patriciu şi a menţinut decizia dată de Judecătoria Sectorului 1 prin care omul de afaceri a fost obligat la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.

Presedintele Romaniei a fost asistat si reprezentat si de aceasta data de litigatorii firmei Tuca Zbarcea & Asociatii.


Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a pronunțat, pe 19 octombrie 2011, sentința în procesul  pe care președintele statului, Traian Băsescu, l-a intentat omului de afaceri Dinu Patriciu.  Echipa de avocați care a convins instanța că dreptatea este de partea lui Traian Băsescu a fost condusă atunci de Florentin Țuca, managing partner Țuca Zbârcea & Asociații. Partenerii Robert Roșu și Ionuț Șerban și-au adus și ei aportul la victoria reputată de președinte. Dinu Patriciu trebuia sa publice decizia judecatoriei în două numere consecutive, in trei ziare diferite.

De partea lui Dinu Patriciu, in 2011 au fost avocații firmei Budușan Baldea & Asociații. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 putea fi atacată cu recurs de omul de afaceri Dinu Patriciu.

Citeste si
► Ţuca Zbârcea & Asociaţii câştigă pentru Traian Băsescu procesul cu magnatul Dinu Patriciu, apărat de Buduşan Baldea & Asociaţii
► Traian Băsescu a câştigat şi al doilea proces cu Dinu Patriciu. Ţuca Zbârcea vs Buduşan Bâldea: 2-0

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un 1 leu pentru 'minciună şi trucarea unor filmări', acţiunea fiind înregistrată la începutul lunii decembrie 2009.

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie 2009, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă.

În noiembrie 2009, Traian Băsescu anunţa că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru 'minciună şi trucarea unor filmări' şi a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

După efectuarea expertizei, Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3336 / 5528
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Secretary position (Bondoc și Asociații SCA)
Anca Iulia Zegrean, promovată ca Partener în firma de avocatură Biriș Goran
Avocații Bondoc & Asociații, pregătiți pentru expansiunea industriei high-tech și accelerarea proceselor de digitalizare. Asistență sofisticată și o practică puternică, cu un spectru larg de mandate pentru jucători de top
Tranzacțiile M&A i-au ținut ocupați pe avocații din practica de Energie și Resurse Naturale de la Radu și Asociații SPRL. Radu Diaconu, Associate Partner: Departe ca 2020 să fie un an pierdut. Sectorul se caracterizează printr-o efervescență de proiecte
LegiTeam: Radu și Asociații SPRL recrutează avocați stagiari pentru practica de consultanță
Avocații Mușat & Asociații întrevăd o creștere spectaculoasă a proiectelor de energie, dacă statul se va concentra pe câteva direcții strategice. Iulian Popescu, Deputy Managing Partner: În ultimii ani am observat o recurență crescută a mandatelor din partea firmelor internaționale care, deși au prezență în România, preferă să lucreze cu departamentele noastre specializate
LegiTeam: Bondoc si Asociatii is looking for a Real Estate lawyer
Raportul CMS Emerging Europe M&A 2020 | Activitate tranzacțională încetinită, dar cu premise puternice de revenire. România, peste media regională
Sistemul de sănătate și-a dezvăluit anul trecut mai multe vulnerabilităţi care pot fi reglementate şi combătute. Cele mai mari probleme cu care s-au confruntat jucătorii din sectorul Healthcare & Pharma și provocările anului 2021, analizate de Livia Zamfiropol și Alina Lăcătuș, Parteneri DLA Piper România
Debutul anului 2021 aduce schimbări majore în sectorul energetic. Noutățile, explicate de avocații Maravela Popescu & Asociații | Mihaela Nyerges, Managing Associate: Am sesizat un interes crescut pentru proiectele de producere a energiei regenerabile; țara noastră redevine o destinație atractivă pentru investiții în acest sector
CMS România îl promovează pe Andrei Tercu în poziția de Tax Director
In-houseLegal.ro | Cum s-au adaptat marile companii private la ‘noua normalitate’ și ce sprijin oferă echipele de Legal în perioada pandemiei. Simona Vasiliu: Paradoxal, desfășurarea activității „la distanță” a menținut și chiar a crescut performanța echipei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...