ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Wolf Theiss: Cum se vede procesul de absorbţie a fondurilor europene din mediul privat

10 Iunie 2013   |   BizLawyer

Ligia Popescu, Partener WOLF THEISS, spune ca „ineficienţa administrativă este unul dintre principalii factori ce influenţează negativ absorbţia fondurilor europene. Absorbţia fondurilor europene nu este un scop în sine ci un instrument fundamental al demersului de recuperare a discrepanţelor de dezvoltare şi convergenţă reală cu ţările Uniunii Europene”.

 
 
Ligia Popescu, Partener Wolf Theiss a susţinut o prezentare în cadrul evenimentului “Stadiul Absorbţiei Fondurilor Europene şi al Procesului de Regionalizare”, organizat recent de europarlamentarul Ramona Mănescu. Tema principală a evenimentului a fost necesitatea implementării unor strategii guvernamentale viabile de stimulare a creşterii economice în România.

"Analizele prezentate de mediul de afaceri din România indică în mod constant ineficienţa administrativă ca unul dintre principalii factori cu impact negativ major asupra procesului de absorbţie a fondurilor europene. Într-o perspectivă macroeconomică generală, slaba capacitate administrativă are potenţialul de a afecta şi dezvoltarea de ansamblu, pe termen lung, a României. De aceea, implementarea cu perseverenţă a unei strategii coerente vizând îmbunătăţirea capacităţii administrative ar trebui să reprezinte o prioritate absolută a programului de guvernare", a declarat Ligia Popescu, Partener Wolf Theiss.


Conform studiillor de specialitate România se menţine pe ultimul loc din Europa Centrală si de Est în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene. Această situaţie, de fapt, nu poate decât să influenţeze negativ atractivitatea mediului de afaceri.

Spre deosebire de ceilalţi factori care influenteza absorbţia fondurilor europene şi nu pot fi modificaţi, precum situaţia macroeconomică şi cofinanţarea, capacitatea administrativă poate fi îmbunătăţită. Sunt de părere că pe lângă propunerea făcută de guvernul României de a crea o nouă instituţie cu responsabilităţi în coordonarea autorităţilor de management, care să regândească mecanismul de absorbţie este importantă şi îmbunătăţirea interconectivităţii IT între diferitele autorităţi cu atribuţii în materia gestionării fondurilor şi cointeresarea materială reală a funcţionarilor cu atribuţii în gestionarea procesului de absorbţie a fondurilor europene“, a precizat Ligia Popescu.

Înfiinţată în 1957, Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală, de Est si de Sud-Est, specializată în acordarea de asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale. În cele 14 birouri din Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, îşi desfăşoară activitatea 340 de avocaţi care acordă consultanţă pentru societăţi comerciale locale şi internaţionale, cu operaţiuni în domeniul industrial, comerţ şi servicii, precum şi pentru bănci şi societăţi de asigurare. Îmbinând practica juridică şi cea comercială, WOLF THEISS dezvoltă soluţii complete şi inovatoare, bazate pe experienţa şi cunoştinţele acumulate în domeniul juridic, fiscal şi comercial.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3631 / 6036
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | Sectorul fuziunilor şi achiziţiilor a frânat puternic în primul semestru al acestui an. Activitatea de M&A a scăzut cu 21 % la nivel global, iar în Europa Estică regresul a fost de 18 %. Câteva firme de avocați cu prezență la București strălucesc, însă, în clasamentele globale și europene
Wolf Theiss a asistat un sindicat de bănci în legătură cu acordarea unei facilități de credit către Romgaz S.A. în cadrul tranzacției de preluare a participaţiei Exxon în proiectul de gaze din Marea Neagră
Avocații Kinstellar spun că au remarcat preocuparea angajatorilor de a creiona strategii de menținere a personalului-cheie, fiind mandatați în acest sens cu elaborarea unor programe de tip Stock Option Plan sau a unor scheme de bonusare în funcție de performanțe. Activitate intensă în practica de Employment, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
Noul ghid al Comitetului European pentru Protecția Datelor ar putea aduce o creștere statistică a sancțiunilor, spun avocații Wolf Theiss, firmă cu o echipă dedicată proiectelor din acest domeniu | Biroul din București a asistat clienții în tranzacții complexe, care au implicat aspecte mai sofisticate de protecția datelor. Potențialii cumpărători ai unei afaceri sunt din ce în ce mai interesați să înțeleagă riscurile la care se expun din perspectiva protecției datelor și care sunt modalitățile de a se proteja
Wolf Theiss promovează trei avocați din linia a doua care au participate la unele dintre cele mai importante tranzacţii. Brian Jardine, Managing Partner: Promovarea, recunoaștere a contribuțiilor profesionale deosebite la consolidarea poziției de lider pe piața românească a biroului din București
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Senior Associate | Banking & Finance
LegiTeam: Reff & Associates is looking for an Associate | Banking & Finance
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Laura Elena Ionașcu, medie finală 9,79 (2021): Cred că notele din timpul facultății pot fi, într-o anumită măsură, indicatori pentru performanța pe care o vei avea în practică, dar succesul profesional nu este determinat de acest aspect. De o importanță majoră sunt și abilitățile practice dobândite, competențele personale, abilitățile de comunicare, de relaționare, de organizare
Arbitrajul KELAG-Kärntner Elektrizitäts-Aktiengesellschaft and others v. Romania intra în linie dreaptă după ce părțile și-au ales arbitrii. România a mers pe mâna unui avocat cu o bogată experiență în comerț internațional, care a lucrat timp de 20 de ani pentru guvernul mexican
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Ion Arhiliuc a trecut Prutul pentru a studia Dreptul la Iași și a fost unul dintre cei mai buni absolvenți din generația anului 2021, cu nota 9,60: ‘Media a atras anumite oportunități. Apreciez că România oferă toate oportunitățile necesare unui profesionist, însă depinde de fiecare dacă uzează de aceste pârghii’
Pe masa de lucru a avocaților Mitel & Asociații au ajuns proiecte legate de protecția datelor cu caracter personal din ce în ce mai sofisticate. Mădălina Mitel, Partener: Data Protection a devenit o practică de sine stătătoare la nivelul societății noastre, iar mandatele primite sunt dintre cele mai diverse și provocatoare
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates - Legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...