ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNR: Datoria externă totală a României a crescut cu 1,3 miliarde de euro în primele 10 luni din 2017 | Investiţiile străine au urcat la 4,09 miliarde de euro, în aceeaşi perioadă

14 Decembrie 2017   |   Mediafax

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2017 a fost de 5,6 faţă de 6,3 luni la 31 decembrie 2016.

 
 
Datoria externă totală a crescut cu 1,39 miliarde de euro în perioada ianuarie-octombrie, iar datoria pe termen lung a însumat 69,5 miliarde de euro la 31 octombrie (73,8 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,1% faţă de 31 decembrie 2016, a comunicat joi Banca Naţională a României.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2017 nivelul de 24,74 miliarde de euro (26,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,3% faţă de 31 decembrie 2016.

„Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 22,0 la sută în perioada ianuarie-octombrie 2017, comparativ cu 30,0 la sută în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2017 a fost de 5,6 faţă de 6,3 luni la 31 decembrie 2016”, potrivit comunicatului emis de BNR.


„Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2017 a fost de 88,5 la sută, comparativ cu 90,5 la sută la 31 decembrie 2016”, se mai arată în comunicat.

BNR: Investiţiile străine au crescut la 4,09 miliarde de euro, în primele zece luni din 2017

Investiţiile străine au crescut la 4,09 miliarde de euro, în primele zece luni de anul acesta, de la 3,4 miliarde de euro, în perioada similară de anul trecut, potrivit datelor publicate, joi, de Banca Naţională a României (BNR).

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,09 miliarde de euro (comparativ cu 3,4 miliarde de euro în perioada ianuarie – octombrie 2016), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,4 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 659 de milioane de euro”, se arată în comunicatul publicat.

„În perioada ianuarie – octombrie 2017 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,3 miliarde de euro, comparativ cu 2,8 miliarde de euro în perioada ianuarie – octombrie 2016; în structură, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,03 miliarde de euro, respectiv cu 296 de milioane de euro, balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai redus cu 274 de milioane de euro, iar balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 136 de milioane de euro”, se mai arată în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9098 / 16909
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat Libra Internet Bank în legătură cu emisiunea de obligațiuni în valoare de 40 mil. €. Ce avocați au lucrat în proiect
ZRVP lansează un blog dedicat dreptului familiei. Avocatul Ovidiu Șerban, inițitorul proiectului THE CHILD FACTOR
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat MassMutual într-o tranzacție care implică proiecte romanești de energie regenerabila de 1GW
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat ROCA Investments și Emerging Europe Refrigeration & Services în vânzarea Frigotehnica, lider în soluții de refrigerare, către VINCI Energies
The Lawyer European Awards 2021 | POPESCU & Asociații, Highly Commended Law Firm in South Eastern Europe. Ce alte firme au mai fost în lumina reflectoarelor
Dr. Constantin BRÂNZAN (Senior Counsel Popescu & Asociații) - singurul profesionist al dreptului din România invitat să vorbească la conferința Starea Statului de Drept în Europa, organizat de Fundatia René Cassin – Institutul Internațional al Drepturilor Omului
LegiTeam | POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
LegiTeam: GNP Guia Naghi și Asociații recrutează tineri avocați | Pharma & Life Sciences, Litigii
Marile provocări din Real Estate, văzute de avocații Leroy și Asociații. Proiectele de logistică, spații comerciale și rezidențial au adus echipei cele mai multe mandate în ultimul an. Se observă un interes mare pentru proiecte din domeniul energiei regenerabile
Avocații KPMG Legal spun că există apetit pentru pentru finanțări de anvergură. Creditele locale mari tind să nu depășească 200 mil. €, în timp ce sindicalizările din străinătate pot sări pragul de 500 mil. €. O discuție cu membrii unei echipe de elită, despre inițierea unui „sindicat bancar”, criteriile importante în acordarea unei finanțări, proiecte care primesc mai ușor finanțare și alte detalii puțin știute ale împrumuturilor sindicalizate
Ratele dobânzilor sunt unele dintre cele mai negociate puncte în cadrul tranzacțiilor de finantare, ratingul de credit al împrumutaților fiind determinant în stabilirea marjei dobânzii. De vorbă cu Ioan Chiper, Counsel DLA Piper România, despre apetitul pentru finanțarea proiectelor și factorii perturbatori ce pot influența piața îndatorării financiare, negocierea unui astfel de credit și activitatea echipei de avocați pe care o coordonează
Concurenta.ro | Solicitările clienților Mitel & Asociații indică un trend crescător al preocupărilor pentru conformarea cu legislația concurenței. Șerban Suchea, Partener: Aproape fiecare tranzacție de M&A din ultimul an a avut o strategie care a ținut cont de aspectele sensibile de concurență
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...