ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cetelem IFN: Optimismul românilor este în creştere în ceea ce priveşte situaţia economică ţării

11 Aprilie 2012   |   Rares Teodor

Observatorul Cetelem a fost realizat de Cetelem, companie de pe piaţa creditelor de consum din România, în parteneriat cu compania de studii şi consultanţă BIPE.

 
 
Optimismul românilor este în creştere în ceea ce priveşte situaţia economică a ţării, comparativ cu anul trecut, numărul celor care intenţionează să economisească mai mult în 2012 crescând cu 9%, potrivit studiului "Observatorul Cetelem", prezentat marţi într-o conferinţă de presă.

"88% dintre români recunosc că au abandonat în ultimul an anumite proiecte din motive financiare, dar sunt gata să cheltuiască din nou pentru a-şi menţine standardul de viaţă. În acelaşi timp, procentul celor care intenţionează să economisească mai mult în 2012 s-a majorat de la 14% la 25%", se arată în document.

Potrivit acestuia, în 2012, consumatorii europeni rămân pesimişti, încrederea lor atingând un nivel minim istoric, de 3,8 puncte din 10 posibile. Percepţia românilor asupra situaţiei lor materiale este în tonul mediei est-europenilor, 39% dintre cei chestionaţi declarându-se satisfăcuţi sau foarte satisfăcuţi de situaţia lor.


"Principalele preocupări ale românilor sunt legate de îmbunătăţirea sau menţinerea standardelor de viaţă (71%) şi asigurarea unei educaţii bune pentru copiii lor (71%). Românii şi polonezii se menţin pe un loc fruntaş în rândul europenilor care vor să-şi majoreze cheltuielile în 2012", se mai spune în studiu.

Topul intenţiilor de cumpărare pentru 2012 la nivel european a rămas aproximativ acelaşi ca anul trecut, excepţie făcând achiziţia de telefoane mobile, care a pierdut din importanţă în favoarea mobilierului (36%). Pe un loc fruntaş se situează în continuare vacanţele (50%), în scădere cu 5 puncte procentuale faţă de 2011, urmate de produsele electrocasnice, în aceeaşi pondere ca şi anul trecut (42%), şi lucrările de renovare a locuinţei, în scădere cu numai două puncte procentuale faţă de 2011 (37%).

În ceea ce priveşte intenţia de a cheltui mai mult în 2012, Europa de Est păstrează aceeaşi tendinţă ca şi în 2011, înclinând balanţa în favoarea consumului, în vreme ce vesticii se gândesc mai mult la economisire.

'Când au fost întrebaţi care sunt cumpărăturile pe care se gândesc să le facă în 2012, românii au indicat, ca şi pentru 2011, vacanţele, produse electrocasnice şi renovările pentru casă, semn că există o conexiune directă între aceste achiziţii şi percepţia asupra calităţii vieţii, pe care doresc să o menţină cel puţin la nivelul atins deja. Aceste planuri lăsate deoparte nu doar din cauza constrângerilor financiare, ci şi din precauţie, se vor găsi pe lista lor de priorităţi imediat ce revenirea economiei se va simţi şi în bugetul personal', a declarat Gilles Zeitoun, director general al Cetelem IFN.

Observatorul Cetelem a fost realizat de Cetelem, companie de pe piaţa creditelor de consum din România, în parteneriat cu compania de studii şi consultanţă BIPE. Studiul a fost realizat pe baza unei cercetări derulate pe teren în noiembrie-decembrie 2011 de Institutul de cercetare TNS Sofres, pe un eşantion reprezentativ format din 6.500 de persoane de peste 18 ani din 12 ţări: Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Germania, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, România şi Rusia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15956 / 16387
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Arbitration Rules (Powered by ZRVP)
Despe norocul de a lucra cu profesionişti care îți conferă încrederea şi gradul de libertate necesare pentru a te dezvolta şi a nu rămâne în umbra lor. Andra Constantinescu, după primii 5 ani petrecuți la ZRVP: Un loc în care nu ai cum să nu evoluezi: tipul de proiecte la care eşti expus, complexitatea problemelor dezbătute, caracterul de noutate al mandatelor creează premisele unei evoluţii constante şi vizibile
Bohâlțeanu & Asociații, alături de acționarii Agra’s SA la vânzarea companiei către Scandia Food și ai Memento Group în procedura prin care Aegean Airlines preia pachetul de control în Anima Wings Aviation. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Sunt două tranzacții importante, prin care BSMP își consolidează poziția pe piața avocaturii și își lărgește portofoliul de clienți
Credit sindicalizat de 636 milioane de lei pentru Carmistin, coordonat de BCR. Ce avocați au asistat sindicatul bancar
VIDEO | Dicționar de arbitraj: IBA rules on taking of evidence (Powered by ZRVP)
Finanțări sindicalizate | Avocații de la Mușat & Asociații spun că, în ciuda tendințelor prudente de anul trecut, s-a văzut că nu există o problemă de lichiditate în piață și se așteaptă ca numeroase proiecte de investiții să primească undă verde în viitorul apropiat. Monia Dobrescu, Partener: Analizarea sustenabilității unei companii prin prisma factorilor ESG devine noua realitate și companiile vor fi nevoite să se conformeze și să își adapteze planul de afaceri în consecință
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Soft Law Instruments (Powered by ZRVP)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Environmental Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
Ce calități trebuie să demonstreze tinerii stagiari care vor să se alăture echipei Stratulat Albulescu & Asociații. Cum sunt integrați nou-veniții și care sunt beneficiile apartenenței la firma în care jumătate dintre avocați au sub 30 de ani
Cum văd viitorul finanțărilor sindicalizate, în actualul context economic, avocații de Banking & Finance de la Wolf Theiss, care au asistat în ultima perioadă peste 50 de tranzacții de acest tip, printre care și cea mai mare finanțare de pe piața imobiliară din România. Claudia Chiper, Partener: Transparență, claritate cu privire la proiect şi situații financiare satisfăcătoare sunt ingredientele esențiale pentru succesul obținerii de fonduri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...