ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Reuters: Europa Centrală şi de Est nu mai este o zonă low-cost

25 Iulie 2017   |   Ioana Duta

"Timpurile s-au schimbat. Suntem în UE şi trebuie să ţinem pasul cu trendurile şi să reducem treptat decalajul".

 
 
Pe măsură ce gradul de ocupare se apropie de un nivel record, iar muncitorii cer salarii apropiate de cele din Occident, modelul de creştere economică bazat pe mâna de lucru ieftină este pe cale de dispariţie în Europa Centrală şi de Est, astfel că guvernele şi companiile din regiune trebuie să caute noi zone de creştere, transmite Reuters.

Ultimul exemplu în acest sens este greva organizată luna trecută de muncitorii de la o uzină Volkswagen de lângă Bratislava, care a dus la o majorare a salariilor cu 14%. Volkswagen este una dintre marile companii occidentale care au venit în Slovacia, Cehia, Polonia şi Ungaria după căderea comunismului în căutare de mână de lucru ieftină. Această migraţie spre est a dat naştere unui model economic care a transformat regiunea. Însă, un sfert de secol mai târziu, piaţa muncii din regiune se confruntă cu un deficit de mână de lucru evidenţiat de o rată a şomajului la un minim istoric. În consecinţă, salariile în Europa Centrală şi de Est cresc mai rapid decât în Occident, în frunte fiind Ungaria, cu o creştere anuală de 12,8% în luna martie.


Zoroslav Smolinsky, lider de sindicat la uzină Volkswagen de lângă Bratislava, a început să lucreze aici în 1992, când uzina tocmai fusese cumpărată de Volkswagen. La acea dată câştiga un salariu echivalent cu 75 de euro pe lună, iar astăzi cei 12.300 de salariaţi Volkswagen din Slovacia câştigă în medie 1.804 euro pe lună. În pofida creşterii spectaculoase, salariile din Slovacia sunt la jumătate faţă de câştigul mediu al unui angajat Volkswagen din Germania, iar Smolinsky spune că astfel de discrepanţe nu se mai pot justifica.

"Timpurile s-au schimbat. Suntem în UE şi trebuie să ţinem pasul cu trendurile şi să reducem treptat decalajul", a declarat Zoroslav Smolinsky.

Constructorul auto francez Peugeot şi cel sud-coreean Kia au majorat, la rândul lor, salariile în Slovacia, în timp ce producătorii germani Audi şi Mercedes se confruntă cu ameninţarea unor greve în Ungaria.

Toate aceste măsuri luate de producătorii auto sunt deosebit de importante pentru că industria auto reprezintă partea leului din investiţiile străine în Europa Centrală şi de Est. De exemplu, diviziile Volkswagen sunt cele mai mari companii în Slovacia şi Cehia, iar Slovacia a devenit cel mai mare producător auto din lume în termeni de autovehicule produse per capita.

Analiştii de la banca rusească de investiţii Renaissance Capital sunt de părere că investitorii străini nu vor abandona actualele proiecte pe care le au în regiune, dar este posibil ca noile investiţii să meargă în altă parte.

"Niciodată Europa Centrală nu va mai oferi ceea ce oferea în anii 1990" se arată într-un raport elaborat de economiştii Renaissance Capital.

Pentru a contracara creşterea costurilor, companiile au început să ia măsuri pentru a îmbunătăţi productivitatea via metode precum creşterea gradului de automatizare, susţin directorii de companii, factorii de decizie şi analiştii. Însă, pe termen lung, unele companii ar putea să se îndrepte spre alte ţări în căutarea de mâna de lucru mai ieftină.

De exemplu, Volkswagen a avertizat că ar putea ocoli Slovacia pentru viitoarele sale investiţii. O nouă creştere semnificativă a salariilor "ar pune în pericol stabilitatea locurilor de muncă", a avertizat Lucia Kovarovic Makayova purtătoarea de cuvânt de la Volkswagen Slovakia.

Analiştii de la Renaissance Capital sunt de părere că investitorii care caută mână de lucru ieftină ar putea să se uite spre sud şi est.

"Credem că următorul val de expansiune a investiţiilor va atinge ţărmurile Turciei şi sudul Mediteranei", fiind vizate ţări precum Maroc, Tunisia, Egipt, dar este posibil să ajungă şi în Ucraina şi Iran, spun aceştia.

Problema discrepanţelor salariale este una intens dezbătută în societăţile şi mediile politice din Europa Centrală şi de Est. Polonezii, slovacii, cehi şi ungurii susţin că vest europenii îi consideră "cetăţenii de gradul doi", iar politicienii au profitat de astfel de nemulţumiri pentru a cere salarii mai mari. Premierul slovac Robert Fico şi-a declarat sprijinul pentru salariaţii de la Volkswagen care au intrat în grevă, în timp ce în Cehia partidul la putere a demarat o campanie de afişe înaintea alegerilor din octombrie cu titlul "Sfârşitul mâinii de lucru ieftine".

Însă obiectivul politicienilor şi liderilor sindicali de a aduce salariile la nivelul din Occident trebuie să fie însoţit şi de măsuri pentru a creşte valoarea adăugată a industriilor. Potrivit datelor OECD, o oră de muncă în Germania produce o valoare de 52,7 euro faţă de doar 19,4 euro în Cehia. Unul dintre motive este şi acela că multe firme din Cehia produc componente ieftine pentru marile lanţuri globale în loc de produse finite care aduc marje şi profituri mai mari.

Peter Stracar, directorul GE pentru regiunea Europei Centrale şi de Est, susţine că succesul viitor al industriei din regiune depinde de migraţia în zona afacerilor cu valoare adăugată mare. "Trebuie să găsim modalităţi pentru a crea mai multă tehnologie cu valoare adăugată în CEE, iar General Electric este în avangardă", a declarat Stracar.

Potrivit acestuia, regiunea are mai mult de oferit decât salarii mici, citând drept exemplu factori precum stabilitatea sistemelor juridice şi proximitatea geografică de pieţele din Europa Occidentală.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8799 / 15992
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Meet the Professionals | Mihaela Racleș, Legal Compliance Director - PROFI: Până nu înțelegi business-ul și piața în care compania își desfășoară activitatea, nu ai cum să excelezi în ceea ce faci. Cred că tocmai acest aspect diferențiază un legal in-house foarte bun de o casă de avocatură. Și mai cred că tot acest aspect, de înțelegere a business-ului, este cel care determină departamentele juridice să aleagă anumite case de avocatură cu care să construiască relații de colaborare pe termen lung
Activitatea de M&A din ECE a crescut cu 50% în volum și cu 54% în valoare în S1 – 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: Încrederea și apetitul investițional sunt menținute la cote ridicate. În România, mizăm în continuare pe sectoarele care au fost motoare de creștere în ultima perioadă. Rodica Manea, Partener: Investitorii includ criteriile ESG în strategiile lor de M&A și due diligence
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAŢII is looking for ambitious graduates to join the firm’s consultancy and litigation practices
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII is recruiting aspiring lawyers admitted to the Bar in the 2021 session
LegiTeam: Radu și Asociații SPRL is recruiting junior lawyers for the consultancy practice
Avocații NNDKP spun că tranzacțiile locale sindicalizate vor crește atât ca număr, cât și ca dimensiune, marcând în mod lent, dar sigur, apariția unei veritabile piețe locale de împrumuturi de acest tip. Valentin Voinescu, Partner: Suntem doar la începutul acestui trend al finanțărilor sindicalizate pentru proiecte ESG, pe care îl vedem urcând substanțial în următorii 5 ani. Vorbim de o reală separare a clienților băncilor în clienți cu rating ridicat în ESG și restul, aspect care ne așteptăm să aibă consecințe formidabile
Cele mai sensibile aspecte din mandatele avocaților specializați în protecția datelor cu caracter personal de la Guia Naghi & Partners au fost legate de incidentele de securitate. Bianca Naghi, Partener: Proiectele transfrontaliere care au avut în vedere conformitatea cu legislația privind protecția datelor în multiple State Membre, dar și proiectele unor companii care au dorit identificarea cerințelor legale aplicabile unor produse digitale extrem de inovatoare, au fost cele mai complicate
INTERVIU | Ovidiu Șerban, după 12 ani de la intrarea în echipa ZRVP - Colaborarea cu o societate de avocatură de calibru, în general, și cu ZRVP, în special, îți aduce mai multe avantaje. Privind retrospectiv, cred că a fost cea mai bună decizie, pentru că aici am avut ascensiunea profesională pe care mi-am dorit-o și îmi desfășor cu plăcere activitatea de avocat în fiecare zi
LegiTeam | Radu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: ZRVP recrutează 2 avocați definitivi pentru departamentul Litigii
LegiTeam | Radu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...