ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Chevron a început lucrările de foraj în comuna Pungeşti

06 Mai 2014   |   Rares Teodor

Sonda va fora continuu până când va ajunge la adâncimea dorită, de aproximativ 4.000 de metri.

 
 
Chevron Romania a confirmat marţi că au început activităţile de foraj la sonda de explorare din apropierea satului Siliştea, comuna Pungeşti, din judeţul Vaslui.

Potrivit unui comunicat de presă difuzat de Chevron Romania, activităţile de foraj au demarat după finalizarea tuturor verificărilor de siguranţă şi performanţă. Sonda va fora continuu până când va ajunge la adâncimea dorită, de aproximativ 4.000 de metri.

'Se vor efectua diverse măsurători şi vor fi luate probe de roci pentru a determina dacă gazul natural este prezent, precum şi modul în care acesta poate fi produs. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător, în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Instalaţiile Chevron sunt proiectate pentru a proteja apele subterane pe toată durata de viaţă a sondelor, având un design robust şi fiind continuu testate pentru verificarea integrităţii. Puţurile de foraj Chevron au mai multe straturi de oţel şi ciment. Acestea creează o barieră ce protejează apele subterane prin păstrarea fluidelor şi hidrocarburilor în gaura de sondă', se precizează în comunicat.


Reprezentanţii companiei petroliere afirmă că o condiţie a sistemului Chevron de gestionare a apelor presupune construirea unor puţuri pentru monitorizare în cadrul platformei sale. Chevron va colecta mostre din aceste puţuri pentru a monitoriza calitatea apei înainte, în timpul şi după finalizarea operaţiunilor de foraj. Rezultatele acestor teste vor fi puse la dispoziţia autorităţilor din domeniu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 22222 / 35590
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Lawyer | Privacy & Data Protection, Technology and Intellectual Property
Wolf Theiss a asistat Glovo în achiziţia de 170 mil. € a 6 companii deţinute de Delivery Hero în Europa Centrală şi de Est. Echipa din București, sub îndrumarea partenerului Ileana Glodeanu, a acționat în calitate de coordonator pentru consultanța multijurisdicțională oferită în toate fazele tranzacției
Un nou standard de guvernanță corporativă intră în vigoare la 17 decembrie 2021 | NNDKP a formalizat un parteneriat cu WhistleB, unul dintre furnizorii importanți de software de gestionare a avertizărilor de integritate
Cum lucrează și ce proiecte i-au ținut ocupați pe avocații DLA Piper Dinu din practica de Concurență, care acoperă 15-20% din activitatea firmei. Echipa locală a participat la efortul rețelei internaționale de a dezvolta Aiscension, un instrument care permite evaluarea expunerii la risc, bazat pe algoritmi de procesare a volumelor mari de informații și dezvoltat pentru a învața în mod continuu, care ajută clienții să detecteze eventuale probleme de concurență în mod preventiv
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Arina – Maria Cătălinoiu, 88 de puncte la examen: Mă îndrept către profesia de avocat, după ce am luat în considerare și carierele de procuror și notar. Am descoperit recent un program de Drept medical care mi-a atras atenția, deoarece implică două domenii care mă interesează și reprezintă o ramură relativ nouă, ce devine din ce în ce mai relevantă
CMS a reprezentat cu succes o companie internațională de petrol și gaze din România într-un litigiu fiscal cu o valoare de mai multe milioane de euro
LegiTeam: Wolf Theiss is looking for a lawyer (3 years of experience) | Corporate M&A or Employment practice
Avocații de concurență de la RTPR au avut agenda plină în ultimul an: valul de tranzacții asistate au adus volume mari de lucru, iar litigiile din această arie au consemnat o premieră și multe victorii. Valentin Berea, partenerul coordonator al practicii: Punctul forte al echipei constă în expertiza complementară a membrilor săi, dublată de o practică îndelungată
Studiu Refinitiv | Cum și-au împărțit firmele de avocatură harta fuziunilor și achizițiilor din zona EMEA în primele luni din 2021. O firmă cu 200 de avocați, pe primul loc în Europa Estică
LegiTeam: MPR | Partners is looking for real estate and employment associates
LegiTeam: ZRVP recrutează 2 avocați definitivi | Departament Litigii
Victorie a echipei de arbitraj formată din avocații RTPR și Allen & Overy, într-un arbitraj LCIA. Tribunalul Arbitral a acordat toate daunele solicitate de clientul Premier Energy
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...