ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Producătorul român de cosmetice Farmec a inaugurat în Barcelona primul magazin din Spania

01 Octombrie 2015   |   Mediafax

Magazinul de brand din Barcelona este cel de-al treilea centru Farmec inaugurat în afara ţării anul acesta, după ce, în primăvară, au fost deschise magazinele din Franţa (Menton) şi Grecia (Alexandroupoli), noteaza mediafax in editia online.

 
 
Producătorul de cosmetice Farmec Cluj-Napoca a inaugurat în Barcelona, cu ajutorul unui partener local, primul magazin din Spania, situat într-o zonă foarte accesibilă publicului, aflată aproape de centrul oraşului.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de compania Farmec, deschiderea magazinului din Barcelona a venit ca răspuns la cererile din ce în ce mai mari de produse cosmetice româneşti din partea localnicilor, a turiştilor şi a românilor stabiliţi în Spania.

"Partenerul companiei Farmec SA din Barcelona, Mercatrom Alimentacion SL, a inaugurat recent primul magazin de brand Farmec din Spania, în Barcelona. Situat pe strada Carrer Provença, o zonă foarte accesibilă publicului, aflată aproape de centrul metropolei, noul magazin îşi aşteaptă vizitatorii într-un spaţiu modern, inspirat de designul existent deja în toate magazinele Farmec din ţară sau din străinătate. Deschiderea noului magazin de brand Farmec în Barcelona, unul dintre cele mai apreciate oraşe din lume de către turiştii de pretutindeni, a venit ca răspuns la cererile din ce în ce mai mari de produse cosmetice româneşti din partea localnicilor, a turiştilor şi a românilor stabiliţi în Spania", se arată în comunicat.


Directorul general al Farmec, Mircea Turdean, scrie în comunicat că, în cadrul noului magazin din Spania, "consumatorii se vor bucura de brandurile recunoscute şi apreciate ale companiei Farmec şi vor primi recomandări profesioniste din partea personalului specializat".

Vizitatorii noului magazin din Barcelona pot găsi pe rafturi cele mai noi game produse la fabrica de la Cluj-Napoca, precum şi mărci tradiţionale, printre care dermatocosmeticele din gama Gerovital H3 Derma+, produsele din gamele Gerovital H3 Classic şi Retinol, Gerovital H3 Evolution, cât şi cele dedicate îngrijirii bărbaţilor, Gerovital H3 Men.

"Alături de acestea, consumatorii se mai pot bucura şi de produsele din gamele Aslavital, Farmec Argan Plus, precum şi de alte produse pentru îngrijire personală, cosmetică decorativă şi produse din gamele profesionale din portofoliul Farmec”, se mai arată în comunicatul Farmec.

Magazinul de brand din Barcelona este cel de-al treilea centru Farmec inaugurat în afara ţării anul acesta, după ce, în primăvară, au fost deschise magazinele din Franţa (Menton) şi Grecia (Alexandroupoli).

În 2014, două magazine Farmec au fost inaugurate în Grecia, la Salonic şi Katerini.

Primul magazin Farmec din afara ţării a fost deschis în 2003 în Sharjah, Emiratele Unite Arabe. Din 2013, compania are un magazin de brand şi în Budapesta, într-o clădire monument istoric din zona Corvin.

În România, Farmec deţine şase magazine proprii în Cluj-Napoca, Arad, Timişoara şi Târgu Mureş.

În prezent, produsele Farmec ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind Japonia, Ungaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, EAU, Irak, Kuwait, Canada.

Farmec SA Cluj-Napoca este cel mai mare producător român de cosmetice din România, având acreditări internaţionale ale proceselor de fabricaţie.

În primul semestru din acest an, afacerile producătorului român de cosmetice Farmec au crescut cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 82,66 milioane de lei (18,6 milioane euro), susţinute de extinderea portofoliului de produse şi de dezvoltarea vânzărilor online.

Anul trecut, Farmec Cluj-Napoca a încheiat cu o cifră de afaceri de 152 milioane lei (34 milioane euro), în creştere cu peste 10% faţă de valoarea din 2013, după investiţii în modernizarea liniilor de producţie şi extinderea portofoliului de produse.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17490 / 37606
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss promovează trei avocați din linia a doua care au participate la unele dintre cele mai importante tranzacţii. Brian Jardine, Managing Partner: Promovarea, recunoaștere a contribuțiilor profesionale deosebite la consolidarea poziției de lider pe piața românească a biroului din București
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Senior Associate | Banking & Finance
LegiTeam: Reff & Associates is looking for an Associate | Banking & Finance
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Laura Elena Ionașcu, medie finală 9,79 (2021): Cred că notele din timpul facultății pot fi, într-o anumită măsură, indicatori pentru performanța pe care o vei avea în practică, dar succesul profesional nu este determinat de acest aspect. De o importanță majoră sunt și abilitățile practice dobândite, competențele personale, abilitățile de comunicare, de relaționare, de organizare
Arbitrajul KELAG-Kärntner Elektrizitäts-Aktiengesellschaft and others v. Romania intra în linie dreaptă după ce părțile și-au ales arbitrii. România a mers pe mâna unui avocat cu o bogată experiență în comerț internațional, care a lucrat timp de 20 de ani pentru guvernul mexican
RTPR l-a asistat pe Jean Valvis cu privire la parteneriatul strategic între AQUA Carpatica și PepsiCo | Jean Valvis: RTPR s-au ridicat pe deplin la înălțimea renumelui pe care îl au, dovedindu-se avocații de M&A cei mai profesioniști în domeniul comercial, cu accent total pe rezultate
NNDKP asistă ExxonMobil cu finalizarea vânzării către Romgaz a participației deținute în cadrul proiectului offshore Neptun Deep. Samuel Shehadeh, Senior Counsel ExxonMobil: Am beneficiat de vasta experiență a NNDKP în domeniul energiei, de viziunea strategică și de recomandările practice furnizate
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Ion Arhiliuc a trecut Prutul pentru a studia Dreptul la Iași și a fost unul dintre cei mai buni absolvenți din generația anului 2021, cu nota 9,60: ‘Media a atras anumite oportunități. Apreciez că România oferă toate oportunitățile necesare unui profesionist, însă depinde de fiecare dacă uzează de aceste pârghii’
Pe masa de lucru a avocaților Mitel & Asociații au ajuns proiecte legate de protecția datelor cu caracter personal din ce în ce mai sofisticate. Mădălina Mitel, Partener: Data Protection a devenit o practică de sine stătătoare la nivelul societății noastre, iar mandatele primite sunt dintre cele mai diverse și provocatoare
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates - Legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates - Legal consultancy practice | M&A | Competition
CMS România anunță o nouă rundă de promovări, în care ponderea femeilor este de 80%. Horea Popescu, Managing Partner: Promovările sunt o recunoaștere a performanței și a abordării inovatoare și reflectă angajamentul CMS de a investi în oamenii săi și de a-i susține în carierele lor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...