ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Reff & Asociații, prezentă în clasamentul Legal 500 cu cinci arii de practică. Firma revine în Band 1 în drept imobiliar și intră în premieră în clasamentul PPP

15 Aprilie 2016   |   BizLawyer

Cu o echipa de 55 de avocați si implicare în tranzacții, consultanță și litigii în valoare agregată de peste jumătate de miliard de euro în fiecare an, Reff & Asociații a devenit, în cei 10 ani de existență, unul dintre reperele avocaturii de business.

Alexandru Reff, Partener Reff & Asociatii

 
 
Reff & Asociații SCA este prezentă în clasamentul celor mai performante societăți de avocați din acest an cu cinci arii de practică, potrivit clasamentului realizat de ghidul internațional Legal 500.

Astfel, Reff & Asociații a revenit în primul eșalon în aria dreptului imobiliar (Band 1), unde echipa este caracterizată drept “abilă și eficientă” și având “pragmatism comercial”. Totodată, firma și-a păstrat poziția pe ariile de practică Drept Financiar-Bancar și Piețe de Capital (Band 2), Drept societar și Fuziuni și Achiziții (Band 3) și Litigii (Band 5).

În premieră, anul acesta firma a intrat în clasamentul pe aria de practică Parteneriate Public-Privat și Achiziții Publice (Band 3).


În ceea ce privește recomandările individuale, Alexandru Reff, partener, este menționat la Fuziuni și Achiziții și Drept imobiliar. Andrei Burz-Pînzaru, partener, este menționat și el în două arii de practică: Drept Financiar-Bancar și la categoria Fuziuni și Achiziții. Față de ediția precedentă sunt menționați mai mulți avocați Reff & Asociații: Robert Ioniță pe aria de practică Drept imobiliar, Georgiana Singurel pe aria de practică Parteneriate Public-Privat și Achiziții Publice și Andreea Artenie pentru activitatea în litigii.

Legal 500 este unul dintre cele mai prestigioase ghiduri juridice la nivel internațional, clasamentele realizate fiind cea mai cuprinzătoare analiză a pieței de avocatură internaționale. Clasamentele se realizează în urma unei analize riguroase, care include interviuri cu clienții, reprezentanții firmelor de avocatură și competitorii acestora.

Cu o echipa de 55 de avocați si implicare în tranzacții, consultanță și litigii în valoare agregată de peste jumătate de miliard de euro în fiecare an, Reff & Asociații a devenit, în cei 10 ani de existență, unul dintre reperele avocaturii de business.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 187 / 262
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Concurenta.ro | Solicitările clienților Mitel & Asociații indică un trend crescător al preocupărilor pentru conformarea cu legislația concurenței. Șerban Suchea, Partener: Aproape fiecare tranzacție de M&A din ultimul an a avut o strategie care a ținut cont de aspectele sensibile de concurență
The Lawyer European Awards 2021 | POPESCU & Asociații, Highly Commended Law Firm in South Eastern Europe. Ce alte firme au mai fost în lumina reflectoarelor
INTERVIU | Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner BSMP: Deși nu am început timid anul 2021, nu ne-am așteptat, totuși, să ajungem la stadiul în care să lucrăm în paralel la 11 tranzacții importante. Toate proiectele aceastei perioade sunt extrem de interesante, mai ales prin raportare la specificul domeniilor în care își desfășoară activitatea societățile-țintă. O echipă de 12 avocați gestionează componenta locală a vânzării unui conglomerat global în care sunt implicate mai multe jurisdicții
Filip & Company a asistat DIGI în vânzarea operațiunilor din Ungaria. Freshfields și firma mahghiară Szecskay, prezente în tranzacția de 625 mil. E
Dr. Constantin BRANZAN (Senior Counsel Popescu & Asociatii) - singurul profesionist al dreptului din Romania invitat sa vorbeasca la conferința Starea Statului de Drept in Europa, organizat de Fundatia René Cassin – Institutul International al Drepturilor Omului
POPESCU & ASOCIAȚII obține în instanță o soluție fără precedent pentru Consiliul Local Sinaia
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Locul arbitrajului și organizarea audierilor (Powered by ZRVP)
LegiTeam: GNP Guia Naghi și Asociații recrutează tineri avocați | Pharma & Life Sciences, Litigii
Obiectivele Teleperformance în zona ESG sunt în continuă dezvoltare, firma angajându-se să preia un rol de lider în responsabilitatea socială corporativă. De vorbă cu Laura Rudnyanszky, Chief Legal and Compliance Officer pentru România, despre certificarea Verego SRS primită pentru al cincilea an consecutiv și principiile cheie care stau la baza activității companiei
Avocații PNSA au asigurat asistența legală a tranzacției prin care celebrul alpinist David Neacșu a vândut compania GD Escapade. Alexandru Medelean (Wise Way Advisors), consultant principal al tranzacției
Avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații spun că a crescut gradul de specializare și sofisticare a mandatelor privind GDPR, în special din perspectiva complexității aspectelor implicate, dar și prin prisma aportului de know-how și inovare cerute pentru rezolvarea lor. Echipă dedicată exclusiv proiectelor de acest tip și portofoliu de clienți ce include primii cinci jucători din aproape toate industriile cu expunere semnificativă în zona GDPR
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...