Termenul de custodie cunoscut în limbajul comun se refera de fapt la institutia încredintarii copilului minor unuia dintre parinti. Dreptul românesc nu cunoaste institutia încredintarii minorului ambilor parinti (i.e. – custodia comuna). Astfel ca judecatorul care solutioneaza cauza principala (divortul, desfacerea casatoriei, stabilirea filiatiei etc.) nu va putea da o hotarâre prin care sa se dispuna încredintarea minorului ambilor parinti. Minorul va fi încredintat unuia dintre parinti, iar celalalt parinte va avea dreptul sa aiba legaturi personale cu minorul cu exceptia cazului când acest lucru contravine interesului minorului.

Este recomandabil ca parintii, în lumina unei relatii civilizate, sa stabileasca modalitatea prin care vor avea grija de copilul minor, chiar daca prin dispozitivul hotarârii judecatoresti minorul a fost încredintat doar unuia dintre parinti.

Oricum, parintele caruia nu i s-a încredintat minorul nu poate fi privat de dreptul sau de a avea relatii personale cu minorul chiar daca celalalt parinte nu este de acord cu acest lucru.

Indiferent daca relatiile dintre fostii soti sunt sau nu dificile, interesul copilului întotdeauna trebuie sa primeze, iar acest lucru înseamna si asigurarea unei relatii personale continue cu ambii parinti.

Recomandă | 4 useri au recomandat acest răspuns