Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
18 Mai 2026 C. P.
Firma este descrisă drept un reper constant al avocaturii românești, recunoscut pentru consultanța clară, pragmatică și orientată spre business, în mandate cu miză ridicată.
| |
Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată ”Romania Firm of the Year” în cadrul galei anuale Chambers Europe Awards, desfășurată la Madrid, pe 14 mai, un eveniment important pentru comunitatea juridică internațională. Ceremonia a adus în prim-plan firmele și avocații care s-au remarcat prin excelență profesională, realizările juridice remarcabile, strategiile de creștere și inovație, precum și prin calitatea serviciilor oferite clienților. Performanța remarcabilă a firmei Țuca Zbârcea & Asociații s-a reflectat și la nivel european, prin includerea sa pe lista scurtă continentală a categoriei dedicate activității pro bono.
Motivarea premiului acordat Țuca Zbârcea & Asociații a evidențiat poziționarea solidă a firmei pe piața avocaturii de business din România și performanța remarcabilă obținută în clasamentele locale ale ghidului Chambers Europe.Firma este descrisă drept un reper constant al avocaturii românești, recunoscut pentru consultanța clară, pragmatică și orientată spre business, în mandate cu miză ridicată. În evaluarea Chambers, combinația dintre rigoarea tehnică și abordarea pragmatică, orientată comercial, reprezintă tocmai dimensiunea prin care firma s-a remarcat în această etapă de evaluare.
Motivarea premiului acordat Țuca Zbârcea & Asociații a evidențiat poziționarea solidă a firmei pe piața avocaturii de business din România și performanța remarcabilă obținută în clasamentele locale ale ghidului Chambers Europe.Firma este descrisă drept un reper constant al avocaturii românești, recunoscut pentru consultanța clară, pragmatică și orientată spre business, în mandate cu miză ridicată. În evaluarea Chambers, combinația dintre rigoarea tehnică și abordarea pragmatică, orientată comercial, reprezintă tocmai dimensiunea prin care firma s-a remarcat în această etapă de evaluare.
Potrivit editorilor directorului Chambers Europe, „Țuca Zbârcea & Asociații este un nume de referință pe piața avocaturii din România, performanța de excepție a firmei fiind reconfirmată în ghidul din acest an. Recunoscută pentru precizia, claritatea serviciilor oferite și consultanța strategică de business în proiecte de mare impact, echipa îmbină rigoarea tehnică cu o viziune pragmatică și comercială, extrem de apreciată de clienți.
Această abordare este confirmată de unul dintre clienții firmei, care a observat faptul că: „Soluțiile lor sunt concise și practice, punând mereu interesele noastre de business pe primul loc. Au o gândire comercială remarcabilă și îi recomand cu toată încrederea.”
„Acest trofeu internațional este o recunoaștere a eforturilor întregii noastre echipe și a parteneriatului de încredere pe care îl construim zi de zi cu clienții noștri. Într-o perioadă marcată de reconfigurări economice majore, acest premiu ne onorează și ne obligă să menținem cele mai riguroase standarde în asistarea clienților noștri”, a declarat Șerban Pâslaru, Partener în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații, prezent la ceremonia de la Madrid.
Pentru Țuca Zbârcea & Asociații, premiul se înscrie într-un parcurs mai amplu de recunoaștere, confirmat de prezența consistentă a firmei în ediția Chambers Europe 2026. Firma este evidențiată în prima bandă în Dispute Resolution și are un portofoliu amplu de poziționări în Band 2: Competition/Antitrust, Corporate/M&A, Employment, Intellectual Property & TMT, Projects & Energy, Real Estate, Tax: Litigation și Tax: Non-contentious. În Banking & Finance, firma apare în Band 3. Această distribuție conturează profilul unei firme puternice în litigii, cu o acoperire amplă în ariile care susțin tranzacțiile, proiectele complexe, investigațiile de reglementare și activitatea fiscală.
Reamintim că lista scurtă a categoriei Romania Firm of the Year a reunit firme locale independente, birouri integrate în rețele internaționale sau regionale și case de avocatură cu acoperire solidă în ariile esențiale pentru clienții corporativi: pentru această distincție au concurat DLA Piper, Filip & Company, NNDKP, Popovici Nițu Stoica & Asociații, Schoenherr și Țuca Zbârcea & Asociații.
-----------------------------------------------------------------------------------------
Citește și
→ Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă -----------------------------------------------------------------------------------------
Schoenherr, câștigătoare în Europa de Sud-Est | Premiu pentru acoperire regională și consistență transfrontalieră
La categoria Southeast Europe Firm of the Year, lista scurtă a inclus BDK Advokati, CMS, Karanovic & Partners, Kinstellar, Schoenherr și Wolf Theiss. Câștigătoare a fost desemnată Schoenherr, iar explicația premiului indică exact tipul de avantaj competitiv care contează într-o regiune fragmentată juridic, dar tot mai integrată comercial: capacitatea de a oferi servicii complete în mai multe jurisdicții din Europa de Sud-Est.
Schoenherr este remarcată pentru oferta sa full-service și pentru echipele de avocați bine cotate în jurisdicții precum Croația, Moldova, Muntenegru, Serbia și Slovenia. Distincția premiază, așadar, o arhitectură regională, abilitatea de a coordona mandate internaționale de corporate și finanțări, precum și capacitatea de a gestiona proiecte complexe în energie. Într-o regiune în care investitorii au nevoie frecvent de consultanță sincronizată între mai multe piețe, o astfel de acoperire devine un criteriu esențial.
Comentariile clienților, citate de Chambers, vorbesc despre „precizie” și despre o bună înțelegere a contextului, semn că premiul se sprijină atât pe reputație, cât și pe experiența directă a beneficiarilor serviciilor juridice.
-----------------------------------------------------------------------------------------
Citește și
→ ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă -----------------------------------------------------------------------------------------
Kinstellar, firma anului în CEE | Amprenta regională ca diferențiator
Categoria CEE European Firm of the Year a avut pe lista scurtă firmele CMS, Dentons, Kinstellar, Schoenherr și Wolf Theiss. Premiul a revenit Kinstellar, firmă descrisă ca având o poziționare constantă și puternică în Europa Centrală și de Est, dar și o prezență regională suficient de solidă pentru a susține mandate cu miză transfrontalieră.
În motivarea opțiunii sale, Chambers a evidențiat capacitatea Kinstellar de a gestiona mandate transfrontaliere și de a transforma reglementări internaționale complexe în strategii adaptate fiecărei piețe locale. Această observație este relevantă pentru clienți, deoarece marile proiecte din Europa Centrală și de Est depășesc, de regulă, logica unei singure jurisdicții. Ele cer consultanți capabili să armonizeze cerințele locale cu obiectivele regionale ale investitorilor și să transforme această coordonare într-o strategie juridică coerentă. Chambers reține, de asemenea, aprecieri privind atenția acordată clienților și abordarea pragmatică a echipei, două repere care explică de ce premiile de acest tip contează în selecția avocaților pentru mandate transfrontaliere.
La nivel național, este evidențiată forța Kinstellar în Ungaria, alături de pozițiile solide ale firmei în Slovacia și Cehia, elemente care consolidează profilul său de platformă regională matură.
-----------------------------------------------------------------------------------------
Citește și
→ Ghid pentru clienții sofisticați | Activitatea firmelor regionale de avocați pe piața românească, reflectată de ghidurile juridice Legal 500 și Chambers Europe, edițiile 2026 | Cum se configurează raportul de forțe dintre Schoenherr, Kinstellar și Wolf Theiss, care sunt avantajele competitive specifice fiecărei firme și prin ce se diferențiază atât din perspectiva consistenței de ansamblu, cât și a excelenței confirmate în anumite arii de practică -----------------------------------------------------------------------------------------
Mannheimer Swartling, European Firm of the Year | Leadership nordic și forță în ariile premium
La categoria European Firm of the Year, lista scurtă a reunit Cuatrecasas, Kinstellar, Mannheimer Swartling, Gianni & Origoni și Loyens & Loeff. Câștigătoare a fost Mannheimer Swartling, iar argumentația Chambers s-a concentrat pe poziția sa de lider în piața nordică și pe consistența în Band 1 în arii esențiale: Corporate/M&A, Banking & Finance, Capital Markets, Private Equity și Dispute Resolution.
Premiul are o semnificație aparte pentru că principala distincție europeană nu se acordă doar pentru vizibilitate, ci pentru o combinație de leadership, profunzime a echipei, calitate a mandatelor și recunoaștere din partea clienților. Mannheimer Swartling este prezentată drept un reper în mandate de valoare ridicată și în tranzacții transfrontaliere cu componentă nordică.
Chambers reține inclusiv aprecierea potrivit căreia firma oferă consultanță clară și strategică, o formulare care surprinde foarte bine miza reală a consultanței juridice la nivel înalt: identificarea riscurilor și transformarea lor într-o strategie coerentă de decizie.
-----------------------------------------------------------------------------------------
Citește și
→ Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
→ Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
→ Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
-----------------------------------------------------------------------------------------
Categoriile speciale: Arthur Cox pentru Pro Bono, Deloitte Legal pentru Outstanding Law Firm
În zona Pro Bono, lista scurtă a inclus Arthur Cox LLP, Chiomenti, De Brauw Blackstone Westbroek N.V, Pérez-Llorca, IMPACTA LAW, LCF Law Group, Greenberg Traurig, Advokatfirmaet Thommessen AS, VdA, A&L Goodbody și Țuca Zbârcea & Asociații. Câștigătoare a fost Arthur Cox.
Prezența Țuca Zbârcea & Asociații și în această categorie specială este relevantă pentru România, deoarece plasează rezultatul local într-o perspectivă mai amplă, care depășește performanța strict comercială și indică o recunoaștere într-o zonă în care contribuția profesională este evaluată și prin impactul social al activității juridice.
La categoria Outstanding Law Firm, finalistele au fost Legance, Arthur Cox LLP, LCA Studio Legale, Zepos & Yannopoulos, Advokatfirmaet Thommessen AS, Abreu Advogados, VdA, Boden Law, Deloitte Legal și Aequo. Premiul a revenit Deloitte Legal. Este o categorie diferită de premiile naționale sau regionale clasice, pentru că pune în lumină firme care au avut o evoluție remarcabilă, o contribuție profesională vizibilă sau o creștere strategică suficient de clară pentru a se diferenția într-un an de cercetare Chambers.
Chambers Europe Awards reprezintă una dintre cele mai importante gale de premiere de pe piața avocaturii de business din Europa, fiind organizată anual de prestigiosul director internațional britanic Chambers & Partners. Gala recompensează excelența profesională a caselor de avocatură dintr-un număr extins de jurisdicții de pe continent.
-----------------------------------------------------------------------------------------
Citește și
→ ANALIZĂ DETALIATĂ - The Legal 500 EMEA, ediția 2026 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Avocați noi în toate categoriile de recunoaștere -----------------------------------------------------------------------------------------
De ce contează aceste premii pentru clienți
Importanța premiilor Chambers derivă din metodologia care le susține: ele se sprijină pe cercetarea realizată pentru ghidul Chambers Europe, pe ierarhiile din arii de practică, pe istoricul mandatelor, pe evoluția echipelor și, foarte important, pe feedbackul clienților. Pentru beneficiarul serviciilor juridice, o astfel de distincție nu substituie analiza concretă a echipei, a experienței relevante sau a compatibilității cu un anumit mandat, însă funcționează ca un reper solid de validare externă.
În practică, clienții nu aleg o firmă doar pentru că a câștigat un premiu. O aleg pentru capacitatea de a găsi cea mai bună soluție în proiecte complicate, pentru înțelegerea industriei, pentru rapiditatea reacției, pentru resursele pe care le poate mobiliza și pentru abilitatea de a traduce riscurile juridice într-un limbaj relevant pentru decizia de business. În acest context, o distincție Chambers concentrează multe dintre aceste criterii într-un reper ușor de înțeles: firma a fost testată de piață, evaluată comparativ și confirmată printr-un proces în care contează nu doar reputația, ci și experiența directă a clienților.
Premiile Chambers arată cine a reușit, pe parcursul unui an de cercetare, să convingă piața prin expertiză, consistență și capacitatea de a gestiona mandate complexe. Într-un mediu în care deciziile juridice sunt tot mai legate de strategie, reputație, reglementare și risc, această validare contează. O astfel de distincție oferă un reper într-un peisaj profesional aglomerat și ajută companiile să distingă între notorietate ca vizibilitate în piață și performanța confirmată de clienți, de mandate relevante și de poziționarea în ghidurile internaționale.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 2254 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





