ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Raport MCV: România a realizat progrese semnificative în ce priveşte Agenţia Naţională de Integritate

15 Noiembrie 2017   |   Ioana Duta

Sistemul a intrat în funcţiune la sfârşitul lunii iunie, rezultat al unei colaborări strânse între Agenţia Naţională de Integritate, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României, precum şi al colaborării cu Guvernul. Sistemul funcţionează de patru luni şi în prezent se înregistrează primele sale rezultate.

 
 
Comisia Europeană consideră că, în ansamblu, România a realizat progrese semnificative în ceea ce priveşte obiectivul referitor la cadrul de integritate şi Agenţia Naţională de Integritate, arată executivul european în cel mai recent raport al său privind îndeplinirea angajamentelor asumate în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) instituit în 2007, când a aderat la Uniunea Europeană, potrivit documentului publicat pe site-ul Comisiei.

Punerea în aplicare a recomandării Comisiei ce presupune asigurarea intrării în funcţiune a sistemului PREVENT este satisfăcătoare, estimează raportul. Potrivit acestei recomandări, Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice ar trebui să introducă practica de a întocmi rapoarte cu privire la verificările ex ante pe care le efectuează în cazul procedurilor de achiziţii publice şi rapoarte cu privire la acţiunile pe care le întreprind în urma acestor verificări, inclusiv în cazul verificărilor ex post, precum şi rapoarte cu privire la cazurile de conflict de interese descoperite, şi să organizeze dezbateri publice la care să răspundă guvernul, autorităţile locale, sistemul judiciar şi societatea civilă.


Sistemul PREVENT are rolul de a preveni conflictele de interese în procedurile de achiziţii publice, instituind un mecanism de verificare ex ante şi permiţând autorităţilor contractante să remedieze aceste situaţii înainte de atribuirea contractului. Sistemul a intrat în funcţiune la sfârşitul lunii iunie, rezultat al unei colaborări strânse între Agenţia Naţională de Integritate, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României, precum şi al colaborării cu Guvernul. Sistemul funcţionează de patru luni şi în prezent se înregistrează primele sale rezultate.

Rapoarte succesive privind MCV au subliniat întârzieri şi incoerenţe în aplicarea de sancţiuni pentru parlamentarii consideraţi a fi incompatibili sau în conflict de interese ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la un raport elaborat de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin urmare, Comisia formulase recomandarea ca parlamentul să dea dovadă de transparenţă în procesul său decizional cu privire la acţiunile întreprinse în urma hotărârilor definitive şi irevocabile având ca obiect incompatibilităţi, conflicte de interese şi averi ilicite pronunţate împotriva membrilor săi. Comisia a primit informaţii în ce priveşte procedurile aplicabile şi caracterul public al dezbaterilor parlamentare, dar nu a fost încă informată dacă au avut loc dezbateri sau au fost pronunţate efectiv hotărâri în cazurile pendinte.

Deşi normele şi procedurile din Parlament privind aplicarea de sancţiuni par să fie clare, Agenţia Naţională de Integritate a semnalat că există trei cazuri pendinte referitoare la parlamentari cu privire la care nu au fost încă executate hotărârile definitive în materie de integritate emise de instanţele judecătoreşti în 2017. Nu este clar dacă există termene-limită pentru Parlament de a pune în aplicare sancţiunile, se menţionează în document.

De asemenea, există alte trei cazuri de parlamentari ale căror mandate au fost confirmate în urma alegerilor de la sfârşitul anului 2016, în ciuda faptului că aceştia fac obiectul unei interdicţii de a ocupa o funcţie eligibilă timp de trei ani, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive. Agenţia Naţională de Integritate a informat Parlamentul în februarie 2017, dar Parlamentul nu a luat încă măsuri pentru a soluţiona aceste trei cazuri, aminteşte raportul.

Printre măsurile concrete prin care s-ar pune în practică transparenţa propusă în recomandare s-ar număra, de exemplu, recunoaşterea publică de către preşedintele camerei respective a parlamentului a primirii hotărârii judecătoreşti definitive (sau a unui raport al Agenţiei Naţionale de Integritate care nu a fost contestat în instanţă), anunţarea unui calendar pentru luarea unei decizii şi informarea publicului şi a Agenţiei Naţionale de Integritate după încheierea procesului de adoptare a deciziei.

Măsurile luate de Parlament în legătură cu aceste şase cazuri ar permite realizarea de progrese rapide cu privire la această recomandare, se subliniază în raport.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7463 / 17332
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam: Simion & Baciu is loooking for an associate | Corporate, M&A
LegiTeam | Simion & Baciu is looking for a new colleague (Consumer protection & Advertising)
Activitate intensă în practica de Employment de la Mitel & Asociații, într-o perioadă în care solicitările clienților s-au diversificat | Mădălina Mitel, Partener: Echipa noastră are o vastă experiență în toate domeniile de activitate, clienții fiind activi într-o multitudine de domenii economice. Această experiență ne conferă o viziune globală asupra dinamicii pieței de profil, a necesităților acesteia și a modului în care ele pot fi satisfăcute
Mandate provocatoare, soluții creative și multe proiecte cu un caracter profund de noutate în practica de Pharma & Life Sciences de la Guia Naghi și Partenerii | De vorbă cu Manuela Guia (managing partner) și Tudor Nacev (managing associate) despre modul în care lucrează echipa, proiectele în care avocații acționează ca parteneri strategici ai clienților și provocările cu care s-ar putea confrunta jucătorii din acest sector
POPESCU & ASOCIAȚII obține o victorie importantă pentru clientul Rotary Construcții, într-un dosar la Curtea de Arbitraj Internațional. În dispută, un contract FIDIC complex, cu o valoare de cca 100 mil. lei
Hotărârea definitivă în dosarul Colectiv închide un capitol important al justiției române | Avocații ZRVP au asigurat asistența juridică pentru 45 de supraviețuitori și persoane apropiate victimelor în cadrul unuia dintre cele mai mari și complexe proiecte pro bono desfășurate în România: 6 ani de procese, peste 150 de termene de judecată, peste 3.000 de ore de asistență juridică în materie penală
Cum să-ți împlinești visul de a practica avocatura în propria firmă, înființată în afara granițelor | Rețeta succesului, în varianta Florentinei Marin, fondatoarea Marin & Pasalodos, din Barcelona. ‘Planul nostru este să ne dezvoltăm și să deschidem cabinete în alte orașe din Spania, România și în alte țări’, spune avocata
Tendințele ultimelelor luni pe piața muncii, analizate de avocații firmei Băncilă, Diaconu și Asociații. De vorbă cu Anca Atanasiu (Managing Associate), depre marile provocări ale anului și mandatele primite de echipa de Dreptul muncii, pe care o coordonează. Volumul, diversitatea și complexitatea proiectelor au crescut continuu
Avocații ZRVP analizează proiectul de lege, aflat pe agenda Parlamentului, care transpune în legislația națională Directiva (UE) 2019 ̸ 1023 privind restructurarea și insolvența. De vorbă cu Andreea Macașoi (Managing Associate) și Stan Tîrnoveanu (Senior Partner), numit de Legal 500 ”un guru al insolvenței”, despre legislație și proiecte, conduita juridică inovativă a echipei și riscul crescut de insolvență în această perioadă
Șansa de a lucra într-o firmă ce oferă oportunități profesionale și instruire ”fără limite” | Cristina Tudoran, numită recent Counsel la Filip & Company: Acesta este, fără doar și poate, locul potrivit pentru dezvoltare profesională la nivel înalt. Tinerii au acces la educație continuă, iar cei care și-au început deja cariera își pot dezvolta rapid și armonios atuurile profesionale. Ce ne distinge însă cu adevărat este mediul de lucru relaxat, buna dispoziție din cadrul echipei și calitatea relațiilor interumane
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Cosmin-Teodor Cotos a finalizat acum trei ani studiile de licență cu media 9,79 și are azi propriul cabinet de avocatură. ”Esența și particularitățile dreptului m-au fascinat, iar profesorii și persoanele pe care le-am întâlnit în mediul universitar mi-au schimbat complet cursul vieții”, spune azi avocatul
POPESCU & ASOCIAȚII obține în instanță o soluție fără precedent, relevantă pentru economia circulară. Echipa de avocați a fost coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner) și Dana BIVOL (Partner)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...