
Romulus Badea (PIFM): Sunt 500.000 de oameni activi în România care nu se regăsesc în câmpul muncii
16 Iulie 2025
AgerpresPreşedintele PIFM a subliniat că procesul de aducere de muncitori străini este unul complex, fiind multe părţi implicate, multe provocări, atât din punct de vedere al procedurii de migrare, cât şi din punct de vedere practic.
Angajatorii români încearcă să acopere cu muncitori aduşi din străinătate un deficit de forţă de muncă de peste 600.000 de persoane, în condiţiile în care la ora actuală peste 500.000 de oameni activi nu sunt în câmpul muncii, a declarat, miercuri, preşedintele Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă (PIFM), Romulus Badea.
Potrivit acestuia, cauzele care au dus la un deficit de forţă de muncă în România sunt plecarea românilor din ţară, aproape 6 milioane, la care se adaugă mai mult de 500.000 de persoane active nu se regăsesc în câmpul muncii şi tinerii NEETs - din segmentul de vârstă 15-29 de ani - care nu apar în nicio formă de educaţie, formare profesională sau muncă.
Potrivit acestuia, cauzele care au dus la un deficit de forţă de muncă în România sunt plecarea românilor din ţară, aproape 6 milioane, la care se adaugă mai mult de 500.000 de persoane active nu se regăsesc în câmpul muncii şi tinerii NEETs - din segmentul de vârstă 15-29 de ani - care nu apar în nicio formă de educaţie, formare profesională sau muncă.
"Aş vrea să vă reamintesc de ce discutăm despre recrutarea de muncitori străini. Sunt câteva statistici care explică multe. De exemplu, conform statisticii UE, diaspora românească este cea mai mare în cadrul UE. Deci, românii reprezintă cel mai mare număr de cetăţeni europeni care trăiesc în celelalte state membre, în afara graniţelor. Undeva la 3,1 milioane de oameni. Vreau să atrag atenţia că aceştia sunt cei care sunt înregistraţi, care apar în statisticile oficiale. În 2022, un fost conducător al Departamentului Românilor de Pretutindeni dădea exemplul Franţei, unde sunt înregistraţi 150.000 de oameni, cu aproximaţie, însă estimările erau că de fapt sunt vreo 500.000. Şi, repet, numărul acesta este doar în lumea europeană. Dacă adăugăm alte ţări preferate de români, cum ar fi Marea Britanie sau Statele Unite, este clar că numărul este mult mai mare. Estimările duc spre 5,6 milioane de români plecaţi din interiorul graniţelor", a afirmat Badea, la conferinţa naţională "Muncitorii străini în România: realităţi şi bune practici".
El a atras atenţia că nu toată populaţia rămasă în interiorul graniţelor este disponibilă pentru muncă, la ora actuală fiind 500.000 de persoane active care nu se află în câmpul muncii.
"La populaţia activă rămasă în interiorul graniţelor la care ne raportăm şi pe care cu toţii o dorim mai apar câteva elemente de corecţie, că nu sunt toţi disponibili. Discutăm la luna mai 2025 de un număr de 259.000 de şomeri înregistraţi. În anul 2024 au primit indemnizaţii, ajutoare sociale un număr de aproximativ 249.000 de persoane. Iată cum sunt 500 de mii de oameni activi care nu sunt în câmpul muncii. Asta reduce evident opţiunea angajatorului, posibilitatea de a angaja de pe piaţa de forţă de muncă locală. Dacă adăugăm şi faptul că există un indicator Eurostat - NEET - pentru segmentul de vârstă 15-29 de ani, România conduce cu numărul de tineri care nu apar într-o formă de educaţie, formare profesională sau muncă - 19,4%. Astfel ne explicăm deficitul de forţă de muncă înregistrat la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă pentru anul 2024 - de peste 600.000. Totuşi, un pic în scădere faţă de anul 2023, când deficitul de forţă de muncă a depăşit. Acesta este numărul pe care angajatorii români încearcă să-l acopere aducând forţă de muncă din străinătate", a menţionat Badea.
Preşedintele PIFM a subliniat că procesul de aducere de muncitori străini este unul complex, fiind multe părţi implicate, multe provocări, atât din punct de vedere al procedurii de migrare, cât şi din punct de vedere practic.
"Ce facem când avem străinii în cadrul firmei? Au ajuns. Cum ne descurcăm cu ei? (...) Vedeţi, economia are mersul ei, ritmul ei. Legislaţia, de obicei, este reactivă. Apar momente în care prevederile legislative fie sunt depăşite, fie fac mai mult rău decât să ajute, fără să aducă beneficii cuiva, inclusiv autorităţilor. Şi atunci ne-am dorit să putem să semnalăm asta din situaţii, ne-am dorit să putem oferim soluţii practice pentru legiuitor, în aşa fel încât actele legislative să fie utile, fluide, flexibile, să ajute angajatorii români", a transmis Romulus Badea.
Creşterea accelerată a cererii de forţă de muncă în sectoare precum producţia, construcţiile şi serviciile determină angajatorii să se bazeze tot mai mult pe muncitori extracomunitari, într-un context în care resursele locale sunt insuficiente. Conform datelor oficiale furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări, la finalul anului 2024 erau înregistraţi peste 140.640 de angajaţi proveniţi din afara Uniunii Europene care lucrează legal în România. Cei mai mulţi dintre aceştia provin din Nepal, Sri Lanka, Turcia şi India, iar domeniile în care activează cu preponderenţă sunt producţia (29.141 de angajaţi), construcţiile (28.538), comerţul (20.008), HoReCa (18.844) şi serviciile administrative şi de suport (12.189).
Potrivit Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă (PIFM), această cifră reflectă doar o parte din nevoia reală a pieţei, care este mult mai mare şi rămâne departe de a fi acoperită. Cu toate acestea, pentru al doilea an consecutiv, plafonul anual pentru anul 2025 a fost menţinut la 100.000 de avize. Mai mult de 60% dintre aceste avize vizează meserii din zone precum agricultura, construcţiile, curăţenia sau manipularea mărfii, domenii în care angajatorii români întâmpină dificultăţi majore în recrutarea locală.
În acest context, Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă a organizat, miercuri, prima sa conferinţă naţională intitulată "Muncitorii străini în România: realităţi şi bune practici", un eveniment care a reunit, pentru prima dată, instituţiile relevante implicate în gestionarea şi integrarea forţei de muncă extracomunitare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 148 / 9907 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Summer Internship-ul Mușat & Asociații, mai mult decât un stagiu de vară: program strategic de formare și recrutare, care le oferă studenților experiență practică autentică, mentorat direct de la parteneri și acces la Fellowship, cu șanse reale de a deveni parte din echipa firmei | De vorbă cu Ștefan Diaconescu (Partner) despre experiență completă a cursanților, cu expunere directă la multiple arii de practică și la cultura organizațională a uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat dezvoltatorul şi investitorul imobiliar Prime Kapital în emisiunea de obligațiuni de 100 mil. €. Partenerii Andrei Burz-Pînzaru și Irina Dimitriu, în prim plan
League Tables of Legal Advisors (H1 2025) | Piața globală a fuziunilor și achizițiilor a atins 2 trilioane USD – cel mai bun semestru pentru mega-deal-uri din 2020, dar cu cel mai mic număr de tranzacții din ultimele două decenii. CMS și Clifford Chance, printre primele în clasamentul global. Schoenherr are un avans impresionant în Europa și a asistat cele mai multe tranzacții în CEE
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...