ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ce despăgubiri pot primi magistraţii

10 Noiembrie 2011   |   Madalina Prundea pentru infocsm.ro

Potrivit proiectului MJ, se poate ajunge în situaţia paradoxală ca despăgubirile plătite magistratului în cazul distrugerii unui singur bun să fie mai mari decât atunci când este vorba de două sau mai multe bunur

 
 
Vătămarea corporală, îmbolnăvirea gravă, invaliditatea, decesul sau distrugerea, totală sau parţială a unui imobil sau a unui autovehicul. Magistrații vor avea dreptul la despăgubiri dacă acestea prejudicii vor surveni în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

În acest sens, membrii Comisiei 1 a Consiliului Superior al Magistraturii – Independenţa justiţiei şi cooperarea interinstituţională, au decis ieri să transmită plenului propunerea de avizare favorabilă, cu câteva amendamente, a proiectului de hotărâre de guvern privind condiţiile de acordare a despăgubirilor pentru unele prejudicii suferite de magistraţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acesta. Proiectul a fost înaintat spre analizare şi avizarea CSM de către Ministerul Justiţiei.


Șerban: ”Proiectul trebuia inițiat de guvern de câțiva ani”

„Considerăm că proiectul trimis de Ministerul Justiţiei este un prim pas pentru elaborarea unui act normativ benefic pentru sistem, mai ales că el trebuia iniţiat de Guvern de câţiva ani”, a declarat coordonatorul Comisiei 1, judecătorul Alexandru Şerban.

Comisia 1 a adus modificări proiectului depus de MJ, însuşidu-și punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios. În plus, membrii Comisiei au propus  Plenului sesizarea ministrului Justiţiei pentru completarea legii, în sensul lărgirii sferei beneficiarilor acestei reglementări (la judecătorii şi procurorii pensionari, precum şi la familiile magistraţilor) şi pentru consacrarea posibilităţii suportării despăgubirilor şi din bugetul CSM.

„Am făcut câteva propuneri, care vizează în principal corelarea articolelor, în funcţie de gravitatea consecinţelor suportate de magistrat, dar şi extinderea acordării de despăgubiri şi în cazul magistraţilor pensionari şi a familiilor lor”, a explicat Alexandru Şerban.

Şerban: „Observaţiile noastre vizează înlăturarea unor situaţii ilogice”

„Observaţiile noastre vizează, printre altele, înlăturarea unor situaţii ilogice. Astfel, potrivit proiectului MJ, se poate ajunge în situaţia paradoxală ca despăgubirile plătite magistratului în cazul distrugerii unui singur bun să fie mai mari decât atunci când este vorba de două sau mai multe bunuri. Un alt exemplu de situaţie nefirească: despăgubirea care poate fi plătită pentru distrugerea unor bunuri aflate în proprietatea magistratului e mai mare decât cea plătită în cazul decesului acestuia”, a conchis coordonatorul Comisiei 1.

Categorii de despăgubiri


1. Vătămarea corporală
MJ – maximum 30.000 de euro, plus compensaţii în limita a 5.000 de euro, în funcţie de gravitatea vătămării, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, de urmările fizice şi psihologice ale faptei şi împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită.

2. Îmbolnăvirea gravă
- MJ: maximum 30.000 de euro, plus compensaţii în limita a 5.000 de euro, în funcţie de gravitatea vătămării, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, de urmările fizice şi psihologice ale faptei şi împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită.

3. Invaliditatea

- MJ: sume fixe: 20.000 de euro, pentru invaliditate de gradul I; 14.000 de euro pentru invaliditate de gradul II şi 8.000 de euro pentru invaliditate de gradul III.

4. Decesul

- MJ: 30.000 de euro.
- Comisia 1: a solicitat regândirea prevederii pentru a înlătura situaţia nefirească în care despăgubirea pentru deces să fie mai mică decât pentru distrugerea unui bun.

5. Distrugerea, totală sau parţială a unui imobil sau a unui autovehicul aflat în proprietatea magistratului
- MJ: pentru un bun, maximum 40.000 de euro (pentru aducerea bunului la starea anterioară) sau valoarea pe piaţă la momentul distrugerii (în cazul imposibilităţii aducerii bunului la starea anterioară).
- Comisia 1: eliminarea plafonului şi acordarea unui cuantum egal cu suma necesară pentru aducerea bunului la starea anterioară.

- MJ: pentru două sau mai multe bunuri, maximum 50.000 de euro, fără a se mai face distincţie în funcţie de posibilitatea aducerii bunului la starea anterioară.
- Comisia 1: modificarea articolului pentru evitarea ajungerii în situaţia paradoxală ca despăgubirile pentru distrugerea unui bun sa fie mai mari decât în cazul mai multora.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 19968 / 21759
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Administrarea probelor în arbitraj (Powered by ZRVP)
LegiTeam | ZRVP recrutează avocați stagiari (Departamentul Litigii)
LegiTeam | MUȘAT & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari
Avocații din practica de Dispute Resolution & Litigation de la Mitel & Asociații lucrează cu motoarele turate | Magda Dima (Partener), coordonatoarea departamentului: „Tabloul litigiilor” arată promițător ca volum, complexitate și tonus al echipei. Firma a obținut rezultate remarcabile, anul acesta, în spețe sofisticate
Țuca Zbârcea & Asociații acoperă toată paleta de servicii pe care le presupune soluționarea diferendelor, de la litigii civile sau comerciale, arbitraje, dosare de insolvență, până la dosare penale. De vorbă cu partenerul Robert Roșu despre munca avocaților, mandatele complexe și tendința de creștere pentru anul în curs. Câteva cifre cheie, care dau dimensinea activității: Departamentul are aproape 60 de avocați, gestionează peste 4.500 de dosare aflate în derulare și a contribuit cu cca 45% la cifra de afaceri a firmei în 2021
LegiTeam | ZRVP recrutează avocat definitiv (Departamentul Consultanță)
LegiTeam | Bondoc & Asociații is expanding its team
Perspectiva Fuziunilor & Achizițiilor în 2023, raport CMS & Mergermarket | Mediul de afaceri este optimist, în ciuda condițiilor dificile ale pieței. Horea Popescu, Coordonatorul practicii la nivel CEE: Activitatea în regiunea noastră a avut o creștere constantă de aproximativ 10%. CMS continuă să dețină o poziție privilegiată în regiune
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
SIMION & BACIU câștigă premiul ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2022. Ana-Maria Baciu, Managing Partner: Avocații și consilierii în proprietate intelectuală din cadrul firmei se remarcă printr-o combinație echilibrată de precizie profesională, un serviciu client personalizat și un mod de gândire care ia în considerare întreg contextul de business al clientului. Abilitățile și dedicarea echipei au făcut posibilă obținerea acestei distincții
Ce tarife orare plătește statul avocaților săi în arbitrajul ICSID Petrochemical Holding GmbH v. Romania, pentru a respinge acuzația că nu a oferit un ajutor de stat de 330 mil. € grupului controlat de miliardarul rus Iakov Goldovski. Anul acesta consorțiul apărătorilor va primi o sumă uriașă
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA | “Probleme practice în legătură cu existența și efectele convenției arbitrale”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...