ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cristian Popescu - Piedone, condamnat la un an închisoare cu suspendare

31 Octombrie 2017   |   AGERPRES

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

 
 
Magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 l-au condamnat pe fostul primar Cristian Popescu - Piedone la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, însă instanța a amânat executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Inițial, Piedone a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru săvârșirea a trei infracțiuni de conflict de interese, însă magistrații i-au schimbat încadrarea în folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, pentru care a primit un an închisoare. Judecătorii au dispus însă amânarea aplicării acestei pedepse pe un termen de supraveghere de 2 ani.

''În baza art. 83 alin. 1, 3 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C.pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri'', se arată în decizia instanței.


Pe durata termenului de supraveghere, Piedone trebuie să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

De asemenea, pe durata termenului de supraveghere, Piedone nu are voie să exercite funcția de primar.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Cristian Popescu — Piedone a fost trimis în judecată pe 7 noiembrie 2016, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de conflict de interese, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului General.

Procurorii susțin că, în calitate de primar al Sectorului 4, în perioada 2013 — 2014, Cristian Popescu-Piedone a semnat acorduri și autorizații de funcționare pentru SC God Trust Enterprises SRL, având ca obiect principal de activitate restaurante, societate unde cei doi copii ai săi dețin calitatea de asociat și funcția de administrator.

De asemenea, Piedone era acuzat că a semnat, în calitate de primar, în perioada 2013 — 2015, acorduri de funcționare pentru alte două societăți deținute de copiii săi, respectiv SC Sport Team Kart SRL și SC Chocoland SRL.

"În perioada 2013 — 2015, Cristian Popescu — Piedone a semnat pentru SC Sport Team Kart SRL SRL, având ca obiect principal de activitate alte activități recreative și distractive, două acorduri de funcționare pentru punctul de lucru din Parcul Lumea Copiilor, zona karturi, sector 4 București, societate la care numitul P.V. (fiul acestuia) deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, și în urma cărora unitatea a început/și-a desfășurat activitatea comercială. De asemenea, Cristian Popescu — Piedone a semnat, în anul 2015, acordul de funcționare pentru un punct de lucru din București al SC Chocoland SRL, având ca obiect principal de activitate comerț cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate, societate la care numita P.A.M. (fiica acestuia) deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, și în urma cărora unitatea a început desfășurarea activității comerciale", mai spuneau procurorii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5458 / 21092
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Meet the Professionals | Mihaela Racleș, Legal Compliance Director - PROFI: Până nu înțelegi business-ul și piața în care compania își desfășoară activitatea, nu ai cum să excelezi în ceea ce faci. Cred că tocmai acest aspect diferențiază un legal in-house foarte bun de o casă de avocatură. Și mai cred că tot acest aspect, de înțelegere a business-ului, este cel care determină departamentele juridice să aleagă anumite case de avocatură cu care să construiască relații de colaborare pe termen lung
Activitatea de M&A din ECE a crescut cu 50% în volum și cu 54% în valoare în S1 – 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: Încrederea și apetitul investițional sunt menținute la cote ridicate. În România, mizăm în continuare pe sectoarele care au fost motoare de creștere în ultima perioadă. Rodica Manea, Partener: Investitorii includ criteriile ESG în strategiile lor de M&A și due diligence
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAŢII is looking for ambitious graduates to join the firm’s consultancy and litigation practices
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII is recruiting aspiring lawyers admitted to the Bar in the 2021 session
LegiTeam: Radu și Asociații SPRL is recruiting junior lawyers for the consultancy practice
Avocații NNDKP spun că tranzacțiile locale sindicalizate vor crește atât ca număr, cât și ca dimensiune, marcând în mod lent, dar sigur, apariția unei veritabile piețe locale de împrumuturi de acest tip. Valentin Voinescu, Partner: Suntem doar la începutul acestui trend al finanțărilor sindicalizate pentru proiecte ESG, pe care îl vedem urcând substanțial în următorii 5 ani. Vorbim de o reală separare a clienților băncilor în clienți cu rating ridicat în ESG și restul, aspect care ne așteptăm să aibă consecințe formidabile
Cele mai sensibile aspecte din mandatele avocaților specializați în protecția datelor cu caracter personal de la Guia Naghi & Partners au fost legate de incidentele de securitate. Bianca Naghi, Partener: Proiectele transfrontaliere care au avut în vedere conformitatea cu legislația privind protecția datelor în multiple State Membre, dar și proiectele unor companii care au dorit identificarea cerințelor legale aplicabile unor produse digitale extrem de inovatoare, au fost cele mai complicate
INTERVIU | Ovidiu Șerban, după 12 ani de la intrarea în echipa ZRVP - Colaborarea cu o societate de avocatură de calibru, în general, și cu ZRVP, în special, îți aduce mai multe avantaje. Privind retrospectiv, cred că a fost cea mai bună decizie, pentru că aici am avut ascensiunea profesională pe care mi-am dorit-o și îmi desfășor cu plăcere activitatea de avocat în fiecare zi
LegiTeam | Radu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: ZRVP recrutează 2 avocați definitivi pentru departamentul Litigii
LegiTeam | Radu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...