ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Alstom, Acciona şi Gulermak câştigă contractul de 2,88 miliarde de dolari pentru extinderea metroului din Dubai

29 Iunie 2016   |   Ioana Duta

Alstom va furniza 50 de trenuri, din care 15 pentru noua extensie şi 35 pentru modernizarea serviciilor existente. Pentru acest proiect au licitat zece consorţii internaţionale.

 
 
Autoritatea de transport din Dubai a anunţat, miercuri, că a acordat un contract de 2,88 miliarde de dolari pentru extinderea liniei de metrou unui consorţiu alcătuit din Alstom Conglomerate (Franţa), Acciona (Spania) şi Gulermak (Turcia), transmit site-ul middle-east-online.com şi Reuters.

La sfârşitul acestui an, consorţiul va începe construirea unei extensii de 15 kilometri a liniei de metrou până la sediul Expo 2020 (expoziţia universală de la Dubai din 2020). Lucrările ar urma să fie finalizate în mai 2020, cu cinci luni înaintea Expo 2020.

Alstom va furniza 50 de trenuri, din care 15 pentru noua extensie şi 35 pentru modernizarea serviciilor existente.

Pentru acest proiect au licitat zece consorţii internaţionale.


De când a fost inaugurat, în 2009, metroul din Dubai a schimbat complet sistemul de transport din acest oraş situat în Emiratele Arabe Unite (EAU). Metroul a fost construit de un consorţiu condus de grupul nipon Mitsubishi şi are două linii: Red Line (52 de kilometri) şi Green Line (23 de kilometri).

Lucrările la metrou au început în 2004 şi ar fi trebuit să coste 4,4 miliarde de dolari, dar până la finalizare suma a urcat la 7,6 miliarde de dolari.

Populaţia oraşului este de 2,5 milioane şi anul trecut au venit în Dubai 14 milioane de turişti. Obiectivul este atragerea unui număr de 20 de milioane de vizitatori pe an până în 2020.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15633 / 37811
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum se face selecția avocaților interni care vor să se alăture echipei de Legal de la ING Bank, unul dintre cei mai prețuiți angajatori din România | Ce trebuie să demonstreze candidații și cum sunt sprijiniți mai apoi să ajungă profesioniști de top. Oana Frățilă, Manager Legal Department, Litigation & General Corporate Affairs: Încercăm să construim o echipă corect echilibrată, formată din oameni bine pregătiți și cu capacitatea de a acționa cât mai mult autonom
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații | Avocați definitivi (Real Estate & Construction)
CMS, alături de Alten Group la achiziția Qualitance QBS. Horea Popescu, managing partner CMS România: Observăm în continuare un apetit puternic pentru tranzacții în sectorul TMT
LegiTeam | RTPR is looking for junior lawyers (2022 graduates)
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for an Associate (Litigation team)
POPESCU & ASOCIAȚII a câștigat pentru Orașul Sinaia contractul privind construirea primei parcări de tip Park & Ride. Echipa pluridisciplinară de avocați a obținut decizia favorabilă și la ÎCCJ, fiind astfel menținută finanțarea pentru un proiect important al stațiunii
EXCLUSIV Dispute-Resolution.Center | Statul caută avocați pentru un arbitraj ICC după ce OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom, cu pretenții de 31 mil. €. Zamfirescu Racoți Vasile & Partners a obținut victoria, de partea statului fiind Toader și Asociații și Leaua, Damcali Deaconu Păunescu – LDDP
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordinul procedural nr. 1 (Powered by ZRVP)
Reff & Asociații | Deloitte Legal obține o nouă soluție favorabilă contribuabilului în fața Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul MFP. Avocații au reușit să anuleze o decizie de impunere emisă de organele fiscale fără respectarea principiilor de efectuare a inspecției fiscale
PwC România și D&B David și Baias au asistat compania de software DataArt în achiziția firmei locale Lola Tech Cluj-Napoca
Employment | Tendințe și provocări, analizate de avocații Wolf Theiss: Piaţa e orientată spre prevenţie, spre conservare, companiile se străduiesc să îşi conserve şi motiveze resursele umane cheie, să reducă unele costuri şi aşteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile. Deşi există interes pentru restructurări şi reorganizări, în acelaşi timp pare că business-urile sunt interesate de retenţia şi motivarea personalului
Exclusiv - Finanțele plătesc anul acesta peste 10 milioane de lei avocaților care blochează, în mai multe jurisdicții, încercările fraților Micula de a executa statul român. Ce firme de avocați au fost angajate și ce onorarii primește fiecare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...