ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Blănculescu: Proiectul de la Roşia Montană are putea genera deschideri de noi mine

18 Iunie 2013   |   Rares Teodor

În data de 9 iunie, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, afirma că investitorul Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ va trebui să constituie un fond special de mediu, separat de garanţiile de mediu prevăzute de legislaţie, şi să-şi asume toate costurile estimate şi precizate anterior în cazul proiectului minier aurifer pe care doreşte să-l demareze la Roşia Montană.

 
 
Exploatarea aurului de la Roşia Montană ar putea conduce la deschiderea altor mine iar în acest fel activitatea extractivă va reveni, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, analistul economic Ionel Blănculescu, consilier al premierului Victor Ponta.

'Exploatarea aurului de către România este un subiect de care se feresc foarte mulţi să discute având în vedere severitatea anumitor ONG-uri care acţionează doar atunci când e vorba despre critică literară, nu când e vorba despre fapte. Din punctul meu de vedere, acest proiect /de la Roşia Montană, n.r./ ar putea să genereze, ca pionier în industria extractivă a metalelor rare, un declanşator pentru alte deschideri de mine, astfel încât această activitate extractivă în România să revină şi să confere economiei o creştere mult aşteptată. Statul şi-a mărit ştacheta de pretenţii pe acest proiect, dar odată cu negocierile care vor urma, acelaşi stat ar putea avea de câştigat (...)', a afirmat Blănculescu.


Potrivit analistului, în ceea ce priveşte industria extractivă a mineralelor solide situaţia este destul de nefericită, în timp ce la exploatarea gazelor de şist România trebuie să ţină cont de crearea unei noi ordini economice mondiale.

'În industria extractivă de minerale solide, situaţia stă într-un mod destul de nefericit. Situaţia este complicată, dar cel mai mult o complicăm noi pentru că ne lipseşte acţiunea. România continuă să fie pasivă la acest sector. Cu toate acestea, putem să realizăm valoare adăugată în acest domeniu. Va fi momentul în care, cu sau fără Guvern, aceste zone pot fi exploatate cu eficienţă. În ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist, trebuie să fim convinşi şi conştienţi că, la momentul acesta, pe plan mondial, se creează o nouă ordine economică generată de acest nou potenţial de extracţie din SUA', a explicat analistul economic.

În data de 9 iunie, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, afirma că investitorul Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ va trebui să constituie un fond special de mediu, separat de garanţiile de mediu prevăzute de legislaţie, şi să-şi asume toate costurile estimate şi precizate anterior în cazul proiectului minier aurifer pe care doreşte să-l demareze la Roşia Montană.

RMGC, investitor în proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, şi-a anunţat intenţia de a dezvolta cea mai modernă mină din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri.

Compania a fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt compania minieră de stat Minvest Deva - cu 19,31% şi Gabriel Resources - cu 80,69%.
În cazul în care proiectul aurifer ar primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele două ţări din top, Finlanda şi Suedia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 

Comentarii

 

1-7 din 7

1
 
Pascal
20 iunie, 2013 - 08:00

Romania va deveni cel mai mare producator de aur din Europa prin pornirea acestui proiect, ii depasim pe finlandezi. cred ca ar fi cazul sa ne facem remarcati si prin lucruri pozitive!

Recomanda | 1 user a recomandat acest comentariu

 
Bogdan
20 iunie, 2013 - 05:57

ca de obicei, in tara noastra lucrurile bune se tot amana... oare cand o sa invatam sa profitam de oportunitati?

Recomanda | 1 user a recomandat acest comentariu

 
Calin
20 iunie, 2013 - 03:38

@vladi scandinavii au crescut foarte mult pe seama mineritului, lucrul acesta se poate realiza si la noi prin pornirea acestui proiect

Recomanda | 1 user a recomandat acest comentariu

 
andi
19 iunie, 2013 - 06:43

e pacat ca se tot amana pornirea acestui proiect, doar discutiile nu ajuta cu nimic, e nevoie de actiune, sa se dea drumul proiectului!

Recomanda | 1 user a recomandat acest comentariu

 
vladi
19 iunie, 2013 - 04:04

mineritul e o industrie de viitor pentru Romania, sper sa se dea drumul la investitii cat mai repede, ca e nevoie de asta! investitori avem, resurse avem, oameni cu experienta avem, e nevoie doar sa se dea startul!

Recomanda | 1 user a recomandat acest comentariu

 
Calin
19 iunie, 2013 - 03:35

pornirea proiectului minier de la Rosia va insemna ca tara noastra devine cel mai mare producator de aur din Europa, sper ca acest lucru sa se intample cat mai repede

Recomanda | 1 user a recomandat acest comentariu

 
Andrei
18 iunie, 2013 - 07:47

Aveti mare dreptate domnule Blanculescu. Rosia Montana ar fi un punct de pornire pentru relansarea intregului sector minier, dar in lipsa unei decizii din partea Guvernului, totul ramane la stadiul de ipoteza!

Recomanda | 1 user a recomandat acest comentariu

 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 25352 / 34152
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Lawyer | Banking & Finance
Firma de avocatură Stratulat Albulescu a acordat asistență juridică fondurilor de capital de risc GapMinder Venture Partners și DayOne Capital, cu privire la investiția lor comună în startup-ul românesc Soleadify
ANAF are un plan de acţiune pentru recuperarea obligaţiilor fiscale neachitate în perioada pandemiei | Situația îndemnă la prudență și analiză, spun avocații NNDKP specializați în fiscalitate. Adaptabilitatea şi o bună comunicare în cadrul echipei sunt elemente cruciale în momente de criză, iar capacitatea de reacţie rapidă a consultantului şi avocatului este, de asemenea, esenţială
LegiTeam | ZRVP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Corporate | M&A
CEZ Group a aprobat vânzarea activelor din România către fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets. Tranzacţia asistată de avocații TZA și RTPR va fi supusă aprobării CSAT şi Autorităţii Europene Antitrust
Avocații TZA specializați în Drept bancar spun că din a doua jumătate a anului au revenit mandatele tradiţionale în Banking & Finance. Gabriela Anton, Partener: Trendul din ultimele luni ne-a depășit așteptările. Acum lucrăm în paralel la un număr mai mare de mandate de acest tip, peste nivelul anului trecut
RTPR, alături de Innova la achiziția PayPoint și Payzone. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Mihul (Senior Associate) au coordonat echipa
LegiTeam | ZRVP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Consultanță ̸ Dreptul muncii
Mandate unice și complexe pentru avocații de Banking & Finance de la Popescu & Asociații. Investitorii sunt mai atenți în privința tranzacțiilor, analizele - mai amănunțite, dar crește numărul solicitărilor de finanțare, spun avocații. Firma are cinci mandate de finanțare în desfășurare pentru jucători-cheie, atât locali, cât și internaționali
Cum își alege DLA Piper viitorii colaboratori din România. Ce trebuie sa știe stagiarii care vor să se alăture uneia dintre cele mai puternice firme globale de avocați
LegiTeam | Position available: Associate, Litigation - DLA Piper
Cristian Vlaicu, noul partener și coordonator al departamentului de Drept Bancar și Financiar din cadrul firmei de avocatură Stratulat Albulescu
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...