ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvern: Proiect de ordonanță de urgență privind proceduri simplificate pentru investitori

14 Februarie 2026   |   Agerpres

Procedura administrativă va fi simplificată și scurtată.

 
 
Un proiect de ordonanță de urgență care prevede consolidarea cadrului normativ privind examinarea investițiilor străine, reducerea termenelor pentru obținerea unor avize de mediu, precum și pentru apărarea împotriva incendiilor, în condițiile menținerii unor condiții riguroase de protecție a populației, a fost publicat, vineri, în consultare publică de Cancelaria prim-ministrului.

'Propunerile de modificare au în vedere sprijinirea relansării economice, printr-un set de măsuri orientate către debirocratizare, digitalizare și eficientizarea procedurilor administrative. Proiectul vine în sprijinul mediului de afaceri și răspunde cu soluții concrete la problemele semnalate de investitori și de asociațiile reprezentative, menținând standardele de securitate impuse la nivelul Uniunii Europene. Este nevoie de un echilibru funcțional între necesitatea atragerii investițiilor și obiectivul protejării securității naționale, în acord cu cadrul european privind securitatea economică, iar ceea ce facem prin acest proiect este în această linie', a declarat șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, citat într-un comunicat al Guvernului.


În privința consolidării legislației privind examinarea investițiilor străine, proiectul de ordonanță de urgență urmărește crearea unui cadru mai clar, mai predictibil și mai prietenos pentru investiții, care să sprijine relansarea economică și creșterea competitivității României, asigurând, totodată, capacitatea statului de a gestiona eficient riscurile de securitate, în deplină concordanță cu evoluțiile și exigențele cadrului european.

'Astfel, procedura de depunere a cererilor de examinare de către investitori va fi complet digitalizată, fiind pusă la dispoziție o platformă digitală dedicată, dezvoltată de STS. Taxa de examinare va fi redusă la jumătate, de la 10.000 de euro, cât este în prezent, la 5.000 de euro. Activitatea se va autofinanța, iar surplusul va fi vărsat la bugetul de stat la sfârșitul anului', se arată în comunicat.

Procedura administrativă va fi simplificată și scurtată.

'Dacă în prezent durata totală a analizei și a emiterii documentelor de autorizare către investitor este de 125 de zile, acest termen se va reduce la mai mult de jumătate, respectiv la 60 de zile calendaristice, iar termenul de analiză va fi micșorat de la 60 de zile calendaristice la 45 de zile calendaristice', precizează sursa citată.

Totodată, numărul de membri cu drept de vot ai Comisiei de Examinare a Investițiilor Străine Directe va fi redus de la 11, câți sunt în prezent, la 7 membri.

O altă componentă a proiectului de OUG introduce modificări prin aplicarea cărora se va obține o reducere de 40 de zile a timpului maxim alocat pentru luarea deciziei în cadrul celor două etape din procedura de evaluare a impactului asupra mediului, etapa de evaluare inițială și etapa de încadrare.

Un capitol important al proiectului se referă la introducerea unor măsuri mai clare, simplificate, dar de introducere a responsabilităților mai ferme privind securitatea la incendii.

'În privința procedurilor de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu, se propune ca termenul de soluționare a avizelor să scadă de la maxim 21 zile la maxim 15 zile, iar în cazul investițiilor din fonduri UE sau a revenirii la documentații, termenul să fie de maxim 5 zile lucrătoare. Dacă autorizația nu este emisă în termen și documentația este completă, se eliberează un acord provizoriu pe 60 de zile, pe baza unei declarații pe proprie răspundere și se va face verificare obligatorie în teren', se explică în comunicat.

De asemenea, actul normativ propune indicatori de performanță stabiliți la nivel național în mod unitar, răspunderea directă a inspectorului-șef pentru nerespectarea termenelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și arată că întârzierea în soluționarea cererilor/nerespectarea termenelor este abatere disciplinară și se poate ajunge până la trecerea în rezervă.

Proiectul de OUG prevede, în locul depunerii cererilor și a documentațiilor eminamente în format letric, ca depunerea să fie exclusiv electronică, documentația să fie stocată digital și, totodată, oferă posibilitatea de redistribuire a dosarelor între inspectorate pentru respectarea termenelor.

'O altă noutate introdusă este aceea că IGSU va certifica proiectele-tip repetitive prin eliberarea unui acord central, iar inspectoratele județene vor aplica acordul central. Astfel va exista coerență națională prin uniformizarea deciziei și nu va mai exista situația în care același tip de proiect este avizat de zeci de ori în județe diferite, uneori cu soluții contradictorii', menționează sursa citată.

Pentru situațiile în care autorizația deja există și apar diverse defecțiuni, caz în care se ajungea la pierderea automată a autorizației și închiderea imediată, chiar și pentru probleme tehnice minore, actul normativ propune suspendare temporară a autorizației, nu anulare automată, și termene clare de remediere: până la 30 zile (extensibil justificat) și ridicare rapidă a suspendării după remediere (maxim 5 zile).

Cât privește sancțiunile, se trece de la amenzi necorelate cu gravitatea faptelor și avertismentul aplicat frecvent, ceea ce conduce la un slab efect preventiv, la amenzi crescute (până la 100.000 lei), oprirea funcționării pentru încălcări grave, fără avertisment la fapte grave și încadrarea în categoria contravențiilor penale pentru reluarea activității fără drept, conform comunicatului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 72 / 5775
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...