ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Conversia în acţiuni a datoriilor CFR Marfă nu este ajutor de stat; CE a fost, în principiu, de acord cu acest proces(minister)

19 Decembrie 2017   |   Ioana Duta

"Comisia Europeana a fost, în principiu, de acord cu acest proces. Ca urmare a eşecului procesului de privatizare, proces care nu a mai fost reluat, motivat de situaţia economico -financiară dificilă a societăţii, Comisia Europeană a monitorizat acest caz"

 
 
Conversia în acţiuni a datoriilor CFR Marfă s-a realizat în cadrul procesului de privatizare a companiei, în 2013, autorităţile române susţinând că măsura nu reprezintă ajutor de stat în condiţiile în care este îndeplinit testul investitorului privat prudent, iar Comisia Europeană a fost, în principiu, de acord cu acest proces, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Reacţia MT vine în urma informaţiei potrivit căreia Comisia Europeană a lansat, luni, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat.


"În cadrul procesului de privatizare a SNTFM CFR Marfă SA, desfăşurat în anul 2013, s-a realizat conversia datoriilor societăţii în acţiuni. Autorităţile române au susţinut faptul că măsura nu reprezintă ajutor de stat în condiţiile în care  este îndeplinit testul investitorului privat prudent, în contextul privatizării iminente a companiei la acel moment. Comisia Europeana a fost, în principiu, de acord cu acest proces. Ca urmare a eşecului procesului de privatizare, proces care nu a mai fost reluat, motivat de situaţia economico -financiară dificilă a societăţii, Comisia Europeană a monitorizat acest caz", afirmă Ministerul Transporturilor.

Conform sursei citate, în data de 6 martie 2017, Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România a depus la Comisia Europeană o plângere referitoare la presupusul ajutor de stat acordat CFR Marfă, la care a revenit cu un Addendum, depus în data de 12 septembrie 2017. Comisia a luat act şi a decis - în conformitate cu procedura prevăzută de Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în vederea stabilirii de către Comisie dacă ajutorul este compatibil cu piaţa internă - deschiderea unei proceduri formale de investigare, pentru a permite obţinerea tuturor informaţiilor necesare pentru evaluarea compatibilităţii ajutorului şi pentru a permite părţilor interesate să îşi prezinte observaţiile.

"Autorităţile române au colaborat şi colaborează cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru instrumentarea plângerii privind presupusul ajutor de stat acordat CFR Marfă şi pentru asigurarea compatibilităţii cu regulile de ajutor de stat şi a măsurilor necesare pentru redresarea companiei. Obiectivul Guvernului şi al autorităţilor române este asigurarea viabilităţii companiei CFR Marfă prin eficientizarea acesteia", dau asigurări reprezentanţii MT, în comunicat.

Comisia Europeană a lansat, luni, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

CE precizează că se poate considera că o intervenţie a statului în favoarea unei companii nu constituie ajutor de stat în sensul normelor UE atunci când are loc în condiţii pe care le-ar fi acceptat un investitor privat. Comisia va evalua acum dacă aceasta este situaţia în cazul creditorilor publici ai CFR Marfă sau dacă, dimpotrivă, intervenţia statului i-a conferit companiei un avantaj economic selectiv faţă de concurenţii săi, constituind astfel ajutor de stat.

"Piaţa transportului feroviar de marfă este o componentă crucială a legăturilor de transport ale oricărei economii. CFR Marfă este operatorul istoric pe aceasta piaţă în România şi a beneficiat de stingerea datoriilor publice şi de necolectarea de către creditorii publici a sumelor datorate. Trebuie să verificăm dacă un investitor privat ar fi procedat la fel ca autorităţile publice şi, în cazul în care răspunsul este negativ, trebuie să stabilim dacă aceste măsuri sunt compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat", a declarat comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager.

CFR Marfă este o companie deţinută în totalitate de stat. De mai mulţi ani, operatorul feroviar de marfă se confruntă cu dificultăţi economice. Acesta are un nivel ridicat de îndatorare, în principal faţă de agenţiile naţionale de securitate socială şi administrare fiscală, precum şi faţă de managerul român de infrastructură feroviară, CFR Infrastructura, care se află, de asemenea, în totalitate în proprietatea statului.

Spre deosebire de transportul feroviar de călători, piaţa transportului feroviar de marfă din România este extrem de competitivă, întrucât există numeroşi operatori privaţi, iar unii dintre aceştia au dobândit o cotă de piaţă considerabilă, ca urmare a liberalizării pieţei în anul 2007.

În martie 2017, Asociaţia Transportatorilor Feroviari Privaţi din România a adresat Comisiei o plângere oficială, în care a susţinut că CFR Marfă ar fi beneficiat de ajutoare de stat, cu încălcarea normelor UE în materie.

Investigaţia efectuată de Comisie va avea în vedere o serie de măsuri de ajutor de stat în favoarea CFR Marfă, constând în conversia în acţiuni a unor creanţe în valoare de 1,669 miliarde lei (circa 360 de milioane euro) în 2013, necolectarea, cel puţin din 2010, a datoriilor la bugetul de asigurări sociale şi a taxelor datorate de CFR Marfă, precum şi a datoriilor companiei faţă de CFR Infrastructură.

În cazul în care va concluziona că CFR Marfă a primit un ajutor de stat, Comisia va evalua dacă acesta ar putea fi compatibil cu normele UE care autorizează anumite categorii de ajutoare.

Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei companii aflate în dificultate financiară numai în condiţii specifice şi solicită ca respectiva companie să fie supusă unui plan de restructurare solid, menit să asigure restabilirea viabilităţii pe termen lung şi contribuţia companiei la costurile de restructurare.

Comisia îşi va continua investigaţiile pentru a afla dacă preocupările sale iniţiale se confirmă sau nu. Deschiderea unei investigaţii oferă părţilor terţe interesate posibilitatea de a prezenta observaţii şi nu anticipează rezultatul acesteia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8437 / 36282
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Arbitration Rules (Powered by ZRVP)
Despe norocul de a lucra cu profesionişti care îți conferă încrederea şi gradul de libertate necesare pentru a te dezvolta şi a nu rămâne în umbra lor. Andra Constantinescu, după primii 5 ani petrecuți la ZRVP: Un loc în care nu ai cum să nu evoluezi: tipul de proiecte la care eşti expus, complexitatea problemelor dezbătute, caracterul de noutate al mandatelor creează premisele unei evoluţii constante şi vizibile
Bohâlțeanu & Asociații, alături de acționarii Agra’s SA la vânzarea companiei către Scandia Food și ai Memento Group în procedura prin care Aegean Airlines preia pachetul de control în Anima Wings Aviation. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Sunt două tranzacții importante, prin care BSMP își consolidează poziția pe piața avocaturii și își lărgește portofoliul de clienți
Credit sindicalizat de 636 milioane de lei pentru Carmistin, coordonat de BCR. Ce avocați au asistat sindicatul bancar
VIDEO | Dicționar de arbitraj: IBA rules on taking of evidence (Powered by ZRVP)
Finanțări sindicalizate | Avocații de la Mușat & Asociații spun că, în ciuda tendințelor prudente de anul trecut, s-a văzut că nu există o problemă de lichiditate în piață și se așteaptă ca numeroase proiecte de investiții să primească undă verde în viitorul apropiat. Monia Dobrescu, Partener: Analizarea sustenabilității unei companii prin prisma factorilor ESG devine noua realitate și companiile vor fi nevoite să se conformeze și să își adapteze planul de afaceri în consecință
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Soft Law Instruments (Powered by ZRVP)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Environmental Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
Ce calități trebuie să demonstreze tinerii stagiari care vor să se alăture echipei Stratulat Albulescu & Asociații. Cum sunt integrați nou-veniții și care sunt beneficiile apartenenței la firma în care jumătate dintre avocați au sub 30 de ani
Cum văd viitorul finanțărilor sindicalizate, în actualul context economic, avocații de Banking & Finance de la Wolf Theiss, care au asistat în ultima perioadă peste 50 de tranzacții de acest tip, printre care și cea mai mare finanțare de pe piața imobiliară din România. Claudia Chiper, Partener: Transparență, claritate cu privire la proiect şi situații financiare satisfăcătoare sunt ingredientele esențiale pentru succesul obținerii de fonduri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...