ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Transporturilor anunţă flexibilizarea accesului la schema de ajutor de stat destinată transportatorilor rutieri de marfă

03 Aprilie 2026   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, cele două scheme, e-Mobility şi e-MOVE, asigură dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice în România, contribuind la reducerea emisiilor şi sprijinirea tranziţiei către transportul verde.

 
 
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban, anunţă flexibilizarea condiţiilor de acces la schema de ajutor de stat destinată transportatorilor rutieri de marfă, pentru achiziţia de vehicule nepoluante din categoriile N2 şi N3, cu zero emisii, în vederea modernizării flotelor.

"Am luat decizia de a flexibiliza condiţiile de acces ale transportatorilor rutieri de marfă în cadrul schemei de ajutor de stat pentru achiziţia de vehicule din categoriile N2 şi N3, cu zero emisii, în vederea facilitării investiţiilor în flote moderne. Adaptările vizează condiţiile de eligibilitate, inclusiv prin recunoaşterea unor instrumente contractuale, astfel încât operatorii economici din sectorul transportului rutier de marfă să poată accesa finanţarea din Fondul pentru modernizare. Măsura face parte dintr-un pachet coerent de politici publice, pe care ne propunem să le lansăm până la finalul acestui semestru, fiind complementară schemelor de ajutor de stat e-Mobility şi e-MOVE, dezvoltate tot în cadrul Fondului pentru modernizare", a afirmat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de socializare.


Potrivit sursei citate, cele două scheme, e-Mobility şi e-MOVE, asigură dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice în România, contribuind la reducerea emisiilor şi sprijinirea tranziţiei către transportul verde.

"Dacă prima se referă la dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare de-a lungul reţelei rutiere administrate de CNAIR, cealaltă, integrată cu capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile (panouri fotovoltaice) şi sisteme de stocare, sprijină instalarea infrastructurii de reîncărcare la nivelul întreprinderilor, permiţând alimentarea directă a flotelor din surse proprii de energie, reducând semnificativ dependenţa de piaţa energiei şi generând economii substanţiale pe termen mediu şi lung", a subliniat el.

Astfel, transportatorii de marfă vor beneficia şi de sprijin pentru achiziţia de vehicule cu emisii zero şi de un ecosistem funcţional care le va permite reducerea structurală a costurilor de operare, creşterea rezilienţei economice şi adaptarea la noile cerinţe de decarbonizare.

"Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii îşi reafirmă, din nou, angajamentul de a utiliza în mod strategic Fondul pentru modernizare în susţinerea tranziţiei verzi a sectorului transporturilor, protejând, în acelaşi timp, competitivitatea economiei româneşti şi interesele cetăţenilor", a mai scris ministrul Transporturilor pe pagina de socializare.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15 / 21448
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat Autonom International în toate etapele tranzacției prin care preia 20% din capitalul social al Eazy Asigurări. Cătălin Grigorescu (managing partner) a coordonat echipa
Practica de Energie & Resurse Naturale de la ZRVP este construită pe mandate transfrontaliere, expertiză sectorială profundă și o echipă cu vizibilitate internațională | De vorbă cu Lidia Trandafir (Managing Associate) despre dinamica și perspectivele unei piețe în plină ascensiune, în care fotovoltaicul rămâne locomotiva investițiilor, stocarea câștigă rapid teren, iar hidrogenul și e-fuels se conturează la orizont ca frontiera următorului ciclu de creștere
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...