ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Campaniile de promovare, utile în relansarea afacerilor post COVID-19. Care sunt implicațiile fiscale?

16 August 2020   |   Ruxandra Târlescu (Partener), Iulian Panfiloiu (Senior Manager), Ana Nechifor (Senior Consultant) - PwC România

Pentru a susține deductibilitatea serviciilor de promovare contractate, contribuabilii trebuie să se asigure că dispun de documentația suport, care atestă prestarea efectivă a serviciilor și corelația cu scopul desfășurării activității economice.

 
 
Recâștigarea vizibilității și reînnodarea legăturii cu comunitatea de clienți sunt două acțiuni importante și imediate pentru comercianți,  mai ales pentru cei care au avut activitatea suspendată temporar din cauza pandemiei. Va fi nevoie, desigur, de implementarea unor instrumente de marketing la distanță, scalarea operațiunilor de e-commerce, organizarea unor campanii de promovare, poate chiar acordarea de produse gratuite sub formă de premii, pentru a răsplăti fidelitatea clienților/partenerilor comerciali, coroborată totodată cu desfășurarea de acțiuni de sponsorizare care să susțină diverse activități fără scop lucrativ.

Trebuie reținut că fiecare dintre contractele de acest tip încheiate presupune un anumit tratament fiscal de care trebuie ținut cont, mai ales, în condițiile în care este de așteptat o intensificare a inspecțiilor fiscale.


Sponsorizare versus publicitate
 
Comercianții trebuie să acorde o atenție sporită contractelor pe care le vor încheia, atunci când gândesc și pun în practică acțiuni de promovare, respectiv când desfășoară acțiuni de sponsorizare. Pentru că, din ceea ce am constatat, adesea  este dificil de stabilit încadrarea contractelor încheiate în contracte  de prestări servicii de promovare sau contracte de sponsorizare, fiecare având tratamentul său fiscal specific. Astfel, în practică, există situații în care contribuabilii încheie contracte de sponsorizare și includ între prevederi și clauze referitoare la obligația de promovare a sponsorului, ceea ce poate duce către o reîncadrare a tipologiei contractului și poate genera obligații fiscale adiționale de plată din perspectiva impozitului pe profit, deci un risc fiscal.

Astfel, deoarece întâlnim termenul de sponsor în cadrul multor evenimente, trebuie reținut că scopul cheltuielilor angajate în urma unui contract de sponsorizare este acela de a susține activități fără scop lucrativ, natura acestora fiind restrânsă la aspecte de ordin educațional, cu caracter social, de protecție etc. Sponsorul ori beneficiarul are dreptul să aducă la cunoștință publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a mărcii sau a imaginii sponsorului, dar îi este interzisă reclama sau publicitatea comercială, anterioară, concomitentă sau ulterioară, caz în care sponsorul își pierde dreptul la creditul fiscal (o deducere din impozitul pe profit, în limita sumei minime dintre 0,75% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit datorat).

În această situație, există o linie fină care ar trebui urmărită, pentru a decela între promovarea numelui, a mărcii sau a imaginii sponsorului (activitate permisă) și activitatea de reclamă și publicitate efectuată pentru promovarea serviciilor și colectarea datelor de contact ale clienților noi în cadrul acțiunilor de reclamă (activitate nepermisă).

Controlul fiscal și riscul de reîncadrare a tipologiei unor cheltuieli

În schimb, potrivit Codului Fiscal, cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii sunt considerate cheltuieli deductibile în întregime din perspectiva impozitului pe profit, în calitatea lor de ”cheltuieli efectuate în scopul desfășurării activității economice”.

Pentru a susține deductibilitatea serviciilor de promovare contractate, contribuabilii trebuie să se asigure că dispun de documentația suport, care atestă prestarea efectivă a serviciilor și corelația cu scopul desfășurării activității economice.

Astfel, contribuabilii ar trebui să dispună de: contract de prestări servicii, facturi, regulament campanii de promovare, corespondență, rapoarte de lucru, prezentări, timesheet-uri, dovada reținerii și plății impozitului pe veniturile din premii (dacă acestea depășesc 600 RON).

Astfel, în situația în care contribuabilii încheie contracte de sponsorizare în cadrul cărora sunt incluse prevederi referitoare la obligația beneficiarului de a efectua promovare sponsorului, în cazul unui control fiscal există riscul de reîncadrare a tipologiei acestor contracte în contracte de promovare și implicit de respingere a creditului fiscal, generând obligații adiționale de plată privind impozitul pe profit.

Pe de altă parte, în cazul în care contribuabilii contractează servicii de promovare, însă nu dispun de documentația suport aferentă, există riscul de reîncadrare a acestor cheltuieli ca nedeductibile, generând obligații adiționale de plată în ceea ce privește impozitul pe profit.

Prin urmare, în pofida situației incerte și a provocărilor cu care se confruntă în relansarea afacerilor business-urilor, comercianții trebuie să acorde o atenție sporită formei contractelor pe care le încheie în scopul acordării de sponsorizări, contractării serviciilor de promovare și documentării substanței acestora, astfel încât să fie reflectată în mod fidel realitatea situației de fapt și pentru a preîntâmpina un potențial risc fiscal.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 9340 / 10304
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
    Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
    Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
    PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
    NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
    Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
    Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
    Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
    MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
    Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
    Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
    Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...