ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cîmpeanu: Referinţa pentru funcţionarea şcolilor va fi ziua în care rata de infectare se modifică

17 Mai 2021   |   Agerpres

Potrivit ministrului, în acest fel, prezenţa fizică nediferenţiată în şcoli s-ar putea face încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie, pe baza acordului între ISJ/ISMB şi DSP, prin hotărâre a CJSU/CMBSU.

 
 
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că va iniţia modificarea ordinului comun Educaţie-Sănătate privind funcţionarea şcolilor, în sensul în care data de referinţă să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie.
 
"Conform ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, şcolile funcţionează toată săptămâna luând ca referinţă rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente. Constatând că un număr important de localităţi sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuţiilor cu ministrul Sănătăţii, apreciind înţelegerea Ministerului Sănătăţii pentru importanţa şcolii, luni, 17 mai vom iniţia modificarea Art 2, alin. 3 al ordinului comun de ministru Educaţie-Sănătate, în sensul în care referinţa să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie. Toate celelalte prevederi cunoscute rămân în vigoare", afirmă Sorin Cîmpeanu pe pagina de Facebook.
 
Potrivit ministrului, în acest fel, prezenţa fizică nediferenţiată în şcoli s-ar putea face încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie, pe baza acordului între ISJ/ISMB şi DSP, prin hotărâre a CJSU/CMBSU.
 
"Ne dorim ca ordinul comun de modificare să fie semnat şi publicat în Monitorul Oficial în cursul zilei de mâine, 17 mai, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să aibă acces la şcoală", a afirmat ministrul.
 
În postarea citată, Sorin Cîmpeanu recomandă în continuare respectarea riguroasă a măsurilor de protecţie sanitară în interiorul şcolilor.
 
"Insistăm în continuare pe respectarea riguroasa a măsurilor de protecţie sanitară în interiorul şcolilor", a spus ministrul Educaţiei. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5881 / 8649
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...