ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ciolacu: Nu cred că statul român va avea capacitatea de a atrage fondurile pentru toate spitalele trecute în PNRR

06 Octombrie 2022   |   Agerpres

Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că ţara noastră se află încă într-o situaţie dificilă din punct de vedere economic şi social, mai ales că nu se ştie ce se întâmplă în zona euro sau în continuare în Ucraina.

 
 
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că nu crede că statul român va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru spitalele trecute prin PNRR sau prin exerciţiile financiare, menţionând că Guvernul trebuie să se aşeze la masă cu mediul privat pentru a dimensiona ce sume pot fi atrase de către sistemele public şi privat de sănătate.

"Am intrat la guvernare, după cum bine ştiţi, într-o situaţie complicată pentru România. Economia era pe marginea prăpastiei, aveam criză energetică, criză sanitară şi mari tensiuni sociale şi a mai trebuit să apară şi un război total incorect, mai ales că avem cea mai lungă graniţă cu ţara atacată de către Putin. În această situaţie am gândit şi vom continua să gândim o abordare echilibrată pe motoarele mari de creştere economică, numite investiţii şi consum. Investiţii mai mari înseamnă producţie mai mare, locuri de muncă mai multe şi automat creştere economică. Fructele creşterii economice trebuie redistribuite mai departe către oameni prin politici publice şi prin stimuli economici pentru companii, iar a proteja puterea de cumpărare a populaţiei prin indexări de venituri înseamnă a menţine un consum care să susţină în continuare mersul economiei", a afirmat Marcel Ciolacu la evenimentul de lansare a versiunii în limba română a "Cartei Albe a IMM-urilor din România".


Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că ţara noastră se află încă într-o situaţie dificilă din punct de vedere economic şi social, mai ales că nu se ştie ce se întâmplă în zona euro sau în continuare în Ucraina.

"Cu atât mai mult, în asemenea momente statul trebuie să fie alături de investitorul privat. Dacă am merge pe sloganul de genul: trebuie să lăsăm piaţa liberă să regleze singură lucrurile, mi-e teamă că vom privi la o adevărată junglă, la care cei mari şi puternici vor supravieţui, iar mulţi dintre cei mai mici vor dispărea. Ar însemna să ne uităm la sute de mii de companii mici şi mijlocii care ar investi mai puţin deoarece există incertitudine, scade cererea, cresc costurile", a adăugat Ciolacu.

Liderul PSD a susţinut că liberalizarea energiei a generat un jaf uriaş, cu costuri uriaşe pentru toţi, menţionând că PSD a considerat că în asemenea momente trebuie să intervină statul.

"Nu putem face acest lucru, iar eu nu o să stau niciodată cu mâinile în sân, aşteptând divina intervenţie a mecanismelor invizibile ale pieţei libere. E suficient să ne uităm la ce se întâmplă cu marea piaţă liberă din energie. Liberalizarea a generat un jaf uriaş, cu costuri uriaşe pentru noi toţi. Noi considerăm în asemenea momente trebuie să intervină statul şi de aceea am plafonat preţurile la gaze şi energie, atât pentru populaţie, cât şi pentru IMM-uri. Suntem printre singurele state europene, dacă nu singurul stat european care a plafonat pentru IMM-uri", a mai spus Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, România nu are capacitatea administrativă pentru a atrage toate sumele pentru investiţiile publice ale statului.

"În schimb, trebuie să dimensionăm, să avem simţul realităţii asupra capacităţii administrative a statului român de a atrage toţi banii europeni, atât din fostul exerciţiu financiar, cât şi prin PNRR, cât şi prin viitorul exerciţiu financiar european. Nu trebuie să ne facem bugete şi să spunem că vom atrage toate sumele de investiţii publice ale statului pentru că nu vom reuşi acest lucru. România încă nu are capacitatea administrativă de atrage toate aceste sume. În acest moment, România ar trebui să atragă în jur de un miliard de euro pe lună. Atunci, trebuie cu Ministerul Fondurilor, domnul prim-ministru gândită acea porţiune pe care statul nu o poate atrage în marea infrastructură, indiferent de cât ar modifica legile de achiziţii şi ea trebuie redirecţionată către mediul privat", a subliniat Marcel Ciolacu.

El a menţionat că nu crede că statul român va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute prin PNRR sau prin exerciţiile financiare.

"Vă dau un singur exemplu. Vorbim de investiţiile din sistemul sanitar. Nu cred că statul român va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute prin PNRR sau prin exerciţiile financiare. Acolo trebuie statul român să se aşeze la masă şi Guvernul României cu mediul privat şi să dimensioneze cu mediul privat ce sume pot fi atrase de către sistemul public de sănătate şi ce sume trebuie atrase către sistemul privat de sănătate", a arătat Ciolacu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2388 / 8648
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...