ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Iohannis, în Elveţia: Am agreat să aprofundăm cooperarea în domenii ca cercetarea şi inovarea, digitalizarea, educaţia, securitatea cibernetică

09 Septembrie 2021   |   Agerpres

Şeful statului a subliniat că în situaţia pandemică este necesară consolidarea cooperării.

 
 
Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că a agreat cu omologul său elveţian, Guy Parmelin, aprofundarea cooperării dintre cele două ţări în domenii precum cercetarea şi inovarea, digitalizarea, educaţia, securitatea cibernetică şi i-a mulţumit acestuia pentru susţinerea Elveţiei privind aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
 
"Am transmis aprecierea deosebită pentru consistenţa investiţiilor elveţiene în România, atât ca pondere, cât şi ca valoare adăugată. Mai mult, prin specificul lor, aceste investiţii aduc în ţara noastră excelenţa know-how-ului elveţian. Ele creează locuri de muncă şi încurajează inovaţia, adoptarea noilor tehnologii şi a soluţiilor prietenoase cu mediul. Am agreat să aprofundăm cooperarea în domenii sectoriale de interes comun, precum cercetarea şi inovarea, digitalizarea, educaţia, securitatea cibernetică. Am mulţumit domnului preşedinte pentru susţinerea Elveţiei pentru un obiectiv strategic de politică externă al României - aderarea noastră la OCDE", a spus şeful statului în conferinţa comună de presă cu omologul elveţian, Guy Parmelin.
 
Şeful statului a subliniat că în situaţia pandemică este necesară consolidarea cooperării.
 
"Plecând de la faptul că redresarea economică şi revenirea la normal a societăţilor noastre depind de înţelegerea interdependenţelor noastre şi de eforturi coordonate, am salutat, în dialogul cu domnul preşedinte, ritmul ascendent al comerţului bilateral în 2020 şi în prima parte a acestui an. Este cu atât mai remarcabil cu cât acest ritm s-a menţinut în perioada dificilă a pandemiei de COVID-19", a afirmat Iohannis.
 
Şeful statului a evidenţiat faptul că unul dintre motoarele vizibilităţii şi dezvoltării relaţiilor bilaterale îl reprezintă contribuţia elveţiană la obiectivul de coeziune al Uniunii Europene şi şi-a exprimat aprecierea faţă de rezultatele primei tranşe a acestei contribuţii, arătând că aceasta a înregistrat în România o rată de absorbţie foarte bună, de peste 85%.
 
"Prin intermediul acesteia au fost implementate proiecte în România într-o serie de domenii foarte importante: mediu şi infrastructură, promovarea sectorului privat, inclusiv sprijinirea capacităţii de export, dezvoltarea socială şi a resurselor umane. Dorinţa României este de a repeta această poveste de succes în cadrul celei de-a doua tranşe a contribuţiei elveţiene. Sper că va fi redemarat cât mai rapid acest program, care s-a dovedit deosebit de benefic atât în planul relaţiilor bilaterale, cât şi în cel al relaţiei Elveţiei cu Uniunea Europeană", a explicat Iohannis.
 
El a arătat şi că, din perspectiva României, Elveţia rămâne un partener-cheie al Uniunii şi s-a declarat convins că vor fi găsite, cât mai curând, modalităţi eficiente de avansare a acestei cooperări.
 
Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat şi situaţia din Balcanii de Vest.
 
"Am subliniat importanţa strategică a regiunii pentru întregul continent şi, în acest context, susţinerea României pentru continuarea politicii de extindere. Am abordat şi dificultăţile şi oportunităţile antrenate de evoluţia din Vecinătatea Estică şi am agreat necesitatea consolidării sprijinului pentru statele din regiune, astfel încât acestea să îşi întărească fundamentele democratice şi să poată face faţă cu succes provocărilor interne şi externe cu care se confruntă", a spus Iohannis.
 
De asemenea, discuţiile au vizat evoluţiile recente democratice din Republica Moldova.
 
"Am evidenţiat nevoia consolidării eforturilor partenerilor externi în vederea asigurării sprijinului atât de necesar noilor autorităţi din Republica Moldova. În acest context, am discutat să explorăm împreună posibilitatea dezvoltării unor iniţiative comune româno-elveţiene în vederea sprijinirii reformelor în spirit european aflate pe agenda noului guvern al Republicii Moldova", a afirmat Iohannis.
 
El a amintit că în 2021 se aniversează 110 ani de la stabilirea legăturilor diplomatice dintre România şi Elveţia.
 
"Este un moment cu valenţe simbolice pentru relaţia româno-elveţiană şi, făcând un bilanţ, am putut constata cu satisfacţie, în cadrul dialogului nostru, nivelul excelent al cooperării bilaterale în plan politic, economic şi social", a spus Iohannis.
 
La rândul său, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Guy Parmelin, a subliniat dorinţa privind întărirea colaborării în domeniul securităţii cibernetice.
 
"Am avut cu domnul preşedinte Iohannis şi delegaţia română o discuţie de ansamblu asupra relaţiilor bilaterale. Am vorbit despre relaţiile economice, despre educaţie, cercetare. Vrem să întărim colaborarea în domeniul securităţii cibernetice şi am amintit că participarea Elveţiei la programul cadru de cercetare New Horizon Europe este cel mai bun mod de a întări această colaborare în acest domeniu. Pentru cercetare, pentru relaţiile bilaterale şi pentru Europa este extrem de important", a spus Guy Parmelin, arătând că discuţiile au vizat şi cea de-a doua contribuţie a Elveţiei la fondul de coeziune al UE, politica de azil, migraţia, situaţia din Balcani.
 
El a afirmat, în context, că "Elveţia şi România au numeroase puncte de vedere comune şi motive de speranţă comune".
 
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, joi, o vizită oficială în Confederaţia Elveţiană, la invitaţia omologului elveţian.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5095 / 8750
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Kinstellar is recruiting a junior to mid-level Litigation Lawyer
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Women in Business Law Awards 2024 | Două firme locale independente și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru premiul ”Firma anului în Europa de Est”. Popescu & Asociații, câștigătoarea de anul trecut, listată în trei categorii
Kinstellar a acordat consultanță ING Bank N.V. cu privire la o nouă facilitate de credit senior de 150 de milioane de euro acordată furnizorului român de servicii de telecomunicații DIGI România. Magdalena Răducanu (Special Counsel) a coordonat echipa
Raport IT&C: Oportunități de cooperare între Marea Britanie ̸ România | Mircea Moraru, Counsel la CMS România: Pentru investitorii britanici care iau în considerare scena dinamică de IT&C din România, este esențial să înțeleagă și să navigheze printre complexitățile juridice
Vasile Țiple, fostul Consilier General al UiPath și fondatorul Goodlegal, se alătură KPMG Legal - Toncescu și Asociații
PNSA a consiliat Grupul Orange în fuziunea post-achiziție dintre Orange România și Orange România Communications. Partenerii Bogdan C. Stoica și Irina Ivanciu au coordonat echipele din mai multe arii de practică
Bondoc și Asociații obține un nou succes în materia litigiilor de achiziții publice. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cererea de inițiere a procedurii de arbitraj cerută de Eurohold și EIG a fost înregistrată la ICSID | Reclamanții se pregătesc să conteste restricțiile impuse de Uniunea Europeană în privința acordurilor de investiții încheiate între statele membre și spun că un astfel de arbitraj va crea un precedent pentru alte întreprinderi din UE. Ce avocați fac parte din echipa care consiliază asigurătorul
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Norris Alexandru Mircescu, al cincilea cel mai bun punctaj din anul 2022: ” Mi-am rezervat ultimii doi ani de facultate pentru a descoperi lumea avocaturii. Cel puțin momentan, îmi doresc să progresez și să mă dezvolt în România. Îmi iubesc țara și familia, nu văd cum aș putea sta departe prea mult timp de lucrurile care sunt cele mai importante pentru mine”
Avocații Wolf Theiss văd o creștere de 20-30%, anul acesta, în practica de Dispute Resolution | Ligia Cecilia Popescu, Partenerul Wolf Theiss care coordonează Departamentul de Litigii şi Arbitraj, al doilea ca volum de activitate și ca încasări al biroului din București: “Avem o echipă foarte puternică. O parte semnificativă a portofoliului de clienţi ai practicii provine din recomandări provenite de la firme internaţionale de avocatură”
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (Q1 2024) | Piața de M&A își revine în primul trimestru și crește cu o treime, la nivel global și cu 42% în Europa. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Wolf Theiss și DLA Piper, pe podium în Europa Centrală și de Est
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...