ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Jianu (CNIPMMR): Solicităm prezentarea de către Ministerul Economiei a unui calendar cu termene clare care să vizeze operaţionalizarea Măsurii 3

02 Martie 2021   |   Agerpres

Preşedinte CNIPMMR a subliniat necesitate adoptării, în regim de urgenţă, de măsuri care să asigure accesul IMM-urilor la surse de finanţare.

 
 
Adoptarea, în regim de urgenţă, de măsuri care să asigure accesul IMM-urilor la surse de finanţare este de maximă necesitate, consideră preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor (CNIPMMR), Florin Jianu, care a solicitat prezentarea de către Ministerul Economiei a unui calendar, cu acţiuni şi termene clare care să vizeze operaţionalizarea Măsurii 3.
 
"Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce are ca scop protejarea intereselor generale ale IMM-urilor, solicită public Ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului să comunice care sunt acţiunile pe care ministerul le va întreprinde pentru deblocarea Măsurii 3, având în vedere declaraţia publică a prim-ministrului, Florin Cîţu, făcută în cadrul şedinţei Biroului Permanent al CNIPMMR din data de 25.02.2021, cu privire la posibilitatea deblocării Măsurii 3 - Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor, conform căreia: 'E posibil ca o soluţie pe care să o avem pe termen scurt acum este să eliminăm acele proiecte din Măsura 3 care sunt legate de imobiliar şi să putem să mergem mai departe. E o discuţie pe care o să o am cu ministrul Economiei. Ar fi păcat să nu mergem cu această măsură mai departe. Toată problema a apărut la modul de interpretare a ordonanţei de urgenţă. Noi vorbeam de spaţii de producţie, dar producţia are un sens mai larg, depinde de cine şi cum interpretează'", a menţionat Florin Jianu, în scrisoarea deschisă adresată de CNIPMMR Ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
 
Preşedinte CNIPMMR a subliniat necesitate adoptării, în regim de urgenţă, de măsuri care să asigure accesul IMM-urilor la surse de finanţare.
 
"Subliniem că este de maximă necesitate adoptarea, în regim de urgenţă, de măsuri care să asigure accesul IMM-urilor la surse de finanţare şi solicităm prezentarea de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unui calendar, cu acţiuni şi termene clare care să vizeze operaţionalizarea Măsurii 3", a spus preşedinte CNIPMMR.
 
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunţa, în 18 februarie, că a depus plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupţie în cazul granturilor acordate IMM-urilor (Măsura 3).
 
În 5 februarie, acelaşi ministru semnala că Măsura 3 "nu îşi atinge scopul" pentru care a fost creată, în condiţiile în care peste jumătate dintre firme au aplicat pentru achiziţia de imobile, astfel că Guvernul caută soluţii pentru a îndrepta situaţia.
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6556 / 8663
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...