ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Kovesi: Parchetul European va fi o structură de investigare a fraudei financiare, în special a fraudei împotriva fondurilor europene

09 Decembrie 2019   |   AGERPRES

Consiliul Uniunii Europene a validat formal la 14 octombrie numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european.

 
 
Parchetul European va fi o structură de investigare a fraudei financiare, în special a fraudei împotriva fondurilor europene, a declarat procurorul-şef al Biroului Procurorului Public European (EPPO), într-un interviu publicat pe site-ul Consiliului UE.

''Priorităţile noastre vor fi legate de investigarea eficientă, recuperarea daunelor şi îndeplinirea principalelor obiective care sunt stipulate în reglementări'', a spus primul procuror-şef european în acest scurt interviu audio publicat la 3 decembrie.

''Din punctul meu de vedere este o decizie istorică pentru că este prima dată când vom avea un organism pentru procurori pentru a investiga infracţiunile şi sunt sigură că împreună cu Curtea Europeană de Justiţie vom constitui pilonul principal în justiţie şi vom apăra mai bine valorile europene, statul de drept şi cetăţenii europeni'', a mai spus Laura Kodruţa Kovesi, prezentându-şi viziunea şi planurile de a lupta împotriva fraudei UE.


Consiliul Uniunii Europene a validat formal la 14 octombrie numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european.

Kovesi a fost selectată de pe o listă scurtă de trei candidaţi propuşi de un comitet de selecţie independent şi în urma unei cereri deschise de candidaturi. În cursa pentru acest post s-au mai aflat francezul Jean-Francois Bohnert şi germanul Andres Ritter.

În calitate de primul procuror-şef european, Laura Codruţa Kovesi va avea un mandat de şapte ani care va consta în special în construirea structurii operaţionale şi administrative a EPPO şi în stabilirea de bune relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale.

Procurorul-şef european va organiza activitatea EPPO, instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.

De asemenea, procurorul-şef european va reprezenta EPPO în contactele cu instituţiile UE, statele membre şi ţările terţe. Va avea doi adjuncţi şi va prezida colegiul procurorilor, proveniţi din toate ţările participante, care va fi responsabil de definirea strategiei şi a regulamentului intern şi de asigurarea coerenţei între diferite cazuri şi în cadrul aceluiaşi caz.

EPPO va avea sediul central în Luxemburg şi se aşteaptă să fie operaţional la sfârşitul anului 2020.

Până în prezent, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului Public European (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania). Cele cinci state care nu participă încă - Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca - se vor putea alătura în orice moment.

Laura Codruţa Kovesi, cetăţean român, a ocupat în cursul carierei sale în România diverse funcţii de procuror.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8653 / 8889
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...