Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României: Prorogarea legii pensiilor este singura soluţie pentru controlul deficitului | Orban: Avem o lege şi vrem să o aplicăm
27 Noiembrie 2019 MEDIAFAX
Dacă se amână majorarea pensiilor de la 1 septembrie 2020 vor exista costuri politice, dar dacă se aplică vor exista costuri economice imense care vor fi urmate tot de costuri politice.
Prorogarea legii pensiilor este singura soluţie ca deficitul bugetar să nu explodeze în 2020 şi 2021, a declarat marţi Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), la un eveniment organizat de publicaţia cursdeguvernare.ro.
El a avertizat că dacă se amână majorarea pensiilor de la 1 septembrie 2020 vor exista costuri politice, dar dacă se aplică vor exista costuri economice imense care vor fi urmate tot de costuri politice.
"Potrivit legii pensiilor, acestea cresc cu 40% într-un singur an. 40% este o cifră care în Europa nu există. Avem ca efect 3,6% PIB în acest an, 4,5% din PIB în 2020, 5,7% din PIB în 2021. Este numai efectul aplicării legii pensiilor, toate acestea în ipoteza că nu va fi recesiune şi vom avea o creştere robustă. Mai e ceva, în 2021 e prevăzută recalcularea pensiilor, o altă bombă cu fitil aprins, încă 1% din PIB. Asta e aritmetica curată", a spus Lazea.
El a avertizat că dacă se amână majorarea pensiilor de la 1 septembrie 2020 vor exista costuri politice, dar dacă se aplică vor exista costuri economice imense care vor fi urmate tot de costuri politice.
"Potrivit legii pensiilor, acestea cresc cu 40% într-un singur an. 40% este o cifră care în Europa nu există. Avem ca efect 3,6% PIB în acest an, 4,5% din PIB în 2020, 5,7% din PIB în 2021. Este numai efectul aplicării legii pensiilor, toate acestea în ipoteza că nu va fi recesiune şi vom avea o creştere robustă. Mai e ceva, în 2021 e prevăzută recalcularea pensiilor, o altă bombă cu fitil aprins, încă 1% din PIB. Asta e aritmetica curată", a spus Lazea.
Potrivit acestuia, creşterea pensiilor se face pe bani pe care statul nu îi are efectiv iar toate măsurile avute în vedere pentru creşterea veniturilor bugetare nu acoperă deficitul pe care îl produce în buget legea pensiilor.
Orban, despre creşterea pensiilor în 2020: Există o lege în vigoare pe care intenţionăm să o aplicăm
Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că în 2020 vor creşte pensiile cu 40% pentru că ”există o lege în vigoare pe care intenţionăm să o aplicăm”. El a mai spus că Guvernul face o analiză ”extrem de serioasă” în privinţa pensiilor speciale
”La ora actuală există o lege în vigoare pe care intenţionăm să o aplicăm. De altfel e şi puţin probabil ca în an electoral un parlament să modifice legea. ”Normal că vor creşte (pensiile cu 40% - n.r.)”, a declarat Ludovic Orban.
El a mai spus că Executivul face o analiză în vederea ”îndreptării” sistemului de pensii, dar că modificarea nu se va face în această perioadă.
”Noi avem un program de guvernare. În acel program de guvernare este foarte clar că, sigur pregătim cu o echipă mai largă de lucru care să îndrepte ce este de îndreptat în sistemul de pensii, pregătind studii de impact, dar în baza prognozelor pe termen lung a acestor studii, vom veni cu o modificare, dar nu în această perioadă”, a adăugat premierul.
El a mai spus că Executivul va construi proiectul de buget de stat având în vedere şi creşterea pensiilor în 2020.
Întrebat despre eliminarea pensiilor speciale, Ludovic Orban a răspuns: ”Şi legat de pensiile speciale vom face o analiză extrem de serioasă a modalităţilor, pentru că este extrem de simplu să spui că elimini pensiile speciale. Trebuie să stabileşti nişte măsuri de a corecta diferitele inechităţi”.
Prorogarea legii pensiilor este singura soluţie ca deficitul bugetar să nu explodeze în 2020 şi 2021, a declarat marţi Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), la un eveniment organizat de publicaţia cursdeguvernare.ro.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10139 / 10350 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





