ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ludovic Orban: Există un interes mare al investitorilor pentru România

14 Mai 2021   |   Agerpres

În context, Ludovic Orban a amintit de câteva proiecte importante care vor fi finanţate din PNRR.

 
 
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Cluj, că există un interes mare al investitorilor pentru România şi că acestora trebuie să li se asigure condiţii favorabile de investiţii, cum ar fi cele în infrastructură.
 
"Investiţiile publice constituie o bază pentru toate investiţiile private. România este într-un moment foarte bun, în care există un interes mare din partea investitorilor pentru ţara noastră şi noi trebuie să fim pregătiţi să asigurăm condiţii favorabile de investiţii pentru a permite practic o dezvoltare economică, o creştere a nivelului de viaţă", a spus Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută alături de miniştrii Lucian Bode şi Adrian Oros, dar şi de europarlamentarul PNL Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj.
 
În context, Ludovic Orban a amintit de câteva proiecte importante care vor fi finanţate din PNRR.
 
"Am discutat în toate întâlnirile de proiecte importante pentru Cluj, pentru comunităţile locale. Am discutat de metrou, care este, din punctul meu de vedere, cel mai spectaculos proiect şi trebuie să ştiţi că este inclusă o finanţare importantă în Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare pentru finanţarea proiectului de metrou din Cluj. Am discutat şi de alte proiecte importante, tot cu finanţare din PNRR; va exista un proiect extrem de important - modernizarea şi electrificarea tronsonului de cale ferată de la Cluj-Napoca la Episcopia Bihor. (...) Cuvântul de bază în guvernarea noastră este investiţie. Vrem să creştem constant investiţiile în România, atât investiţiile publice, cât şi investiţiile private", a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.
 
Ludovic Orban a efectuat vineri o vizită de lucru în judeţul Cluj. El a vizitat câteva obiective din Câmpia Turzii şi Turda şi a avut o întâlnire cu primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc. El a fost prezent la SC Berg Banat SRL din oraşul Câmpia Turzii şi a vizitat şantierul Sălii Polivalente din oraşul Turda.
 
Vineri dimineaţă, el a fost prezent, împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, la Aeroportul Internaţional ''Avram Iancu'' Cluj, cu ocazia prezentării noilor echipamente de securitate ale aeroportului, achiziţionate prin două proiecte finanţate din fonduri europene.
 
În cursul zilei de vineri mai are programate o vizită la fabrica de medicamente Terapia şi o întâlnire cu primarii PNL din judeţ. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5926 / 8687
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
LMG Life Sciences EMEA Awards 2024 | Adrian CHIRVASE, Partner în cadrul POPESCU & ASOCIAȚII, desemnat Avocatul Anului în White Collar Crime: ”Apreciez recunoașterea obținută și rămân implicat să susțin, la cele mai înalte standarde de excelență juridică, toate mandatele care ne sunt încredințate”
Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 mil. € către APS. Partenerul Matei Florea a coordonat echipa implicată în Proiectul Delta, cel mai mare portofoliu de NPL tranzacţionat în România în ultimii 4 ani
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...