ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mierlea (InfoCons): Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune

25 Aprilie 2024   |   Agerpres

Potrivit şefului InfoCons, în zona de securitate cibernetică din România se vorbeşte prea puţin despre educarea utilizatorului de tehnologie.

 
 
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere de date, poze, documente sau contracte devin proprietatea Meta şi, deci, nu mai sunt proprietatea nici a utilizatorului, nici a primitorului, nici a celui care le-a trimis, a atenţionat, joi, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele InfoCons, Sorin Mierlea.

"Am fost la cursurile Academiei de Poliţie, la un an terminal, şi vorbeam cu ei că utilizează foarte mult, chiar şi în acţiunile operative, WhatsApp-ul. Probabil ştiţi, iar dacă nu, ar fi interesant să citiţi termenii şi condiţiile în momentul în care aţi descărcat această aplicaţie şi o să vedeţi un lucru extrem de important. Interesant este că, prin utilizarea aplicaţiei în activităţile de serviciu, comiteţi o infracţiune. Orice transmitere de date pe acel WhatsApp gratuit, de poze, documente, contracte reprezintă o infracţiune. De ce? Fiindcă toate datele transmise, fotografiile, filmuleţele sau contractele devin proprietatea Meta, deci nu mai sunt proprietatea utilizatorului, nici a primitorului, nici a celui care le-a trimis. La fel şi cu acele conturi de e-mail, pe Gmail şi Yahoo. Aşa că invit pe fiecare dintre dumneavoastră să mergeţi să vă achiziţionaţi un domeniu. Nu costă foarte mult. Îl luaţi de la ICI sau din altă parte, de la o autoritate publică prin care să aveţi contul dvs. de e-mail şi să nu mai utilizaţi mijloace de transmitere de date şi informaţii. Ar trebui să înţelegem ce înseamnă, până la urmă, cu adevărat periculozitatea din zona aceasta, iar platformele care se dezvoltă într-un ritm ameţitor, de la zona de software până la zona de vânzare de produse şi servicii, vin şi cu lucruri bune, dar şi cu lucruri mai puţin bune. Este exact precum utilizarea cuţitului: cuţitul poate să fie utilizat să omoare pe cineva sau poate să ne ajute să facem mâncare... ", a afirmat Mierlea.


Potrivit şefului InfoCons, în zona de securitate cibernetică din România se vorbeşte prea puţin despre educarea utilizatorului de tehnologie.

"În această perioadă, mai ales că mâine (vineri, 26 aprilie 2024, n.r.) este Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, vom lansa o campanie pe zona de cybersecurity, fiindcă ceea ce ne interesează este educarea cetăţeanului. Când discutăm de cetăţeanul consumator, nu discutăm doar de utilizatorul unui PC sau al unui dispozitiv electronic. Se vorbeşte foarte puţin de zona de educaţie (...) Organismul internaţional de standard - ISO are pe agenda de lucru componenta aceasta a standardelor din zona de cybersecurity. Cred că, împreună, putem găsi această formulă de a aduce până la urmă un mesaj, nu în meandrele concretului şi sinergia faptelor, ci într-un limbaj simplu, accesibil cetăţeanului, indiferent de funcţia pe care acesta o are. Vă dau un simplu exemplu: cuvântul 'primă' pentru noi toţi este ceva de luat, dar în sectorul financiar-bancar şi de asigurări este de plătit o primă de asigurare sau o primă de credit. Aşa că, de multe ori, chiar dacă înţelegi poate un anumit cuvânt, o anumită expresie, o anumită terminologie pusă într-un alt context poate să însemne cu totul altceva", a explicat Sorin Mierlea.

În altă ordine de idei, în fiecare săptămână, există între 30 şi 50 de alerte pentru produse ce prezintă neconformităţi grave.

"Din perspectiva consumatorului care achiziţionează de pe diferite platforme online au apărut tot mai multe probleme, pentru că multe produse neconforme au început să fie prezente. În ultimele trei luni, în fiecare săptămână au fost alerte de produse neconforme, mai ales din zona aceasta de tehnologie, undeva între 30 şi 50 de produse cu neconformitate gravă, care pot să aducă atingere sănătăţii sau integrităţii corporale (...) Din această perspectivă, cred că protecţia consumatorului şi consumatorul, în tot acest areal, ar trebui să fie mult mai bine poziţionat din punct de vedere al strategiilor, dar, în cadrul strategiei naţionale, autorităţile care sunt pe acest segment de multe ori poate uită de cetăţean în a-l updata cu terminologia inovativă, care pentru experţi pare normală, dar pentru un om simplu este abracadabrantă", a explicat specialistul.

Cum colaborează furnizorii de soluţii antimalware cu instituţiile europene şi locale şi care sunt beneficiile infractorilor cibernetici în urma atacurilor DDoS şi ransomware sunt doar câteva dintre temele de dezbatere abordate, joi, în cadrul celei de-a treia ediţii a conferinţei "Criminalitatea cibernetică în perioada digitalizării economiei şi în vreme de război".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9 / 8654
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...