ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Economiei: Săptămâna viitoare, vom aproba o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare

07 Iulie 2022   |   Agerpres

Potrivit acestuia, la nivelul Guvernului a fost realizat un Memorandum pentru promovarea investiţiilor străine, iar în perioada următoare vor fi adoptate strategia pentru competitivitate şi cea pe economie circulară.

 
 
Guvernul va aproba săptămâna viitoare o schemă de ajutor de stat multianuală pentru industria prelucrătoare, deocamdată doar pentru doi ani, care beneficiază de o finanţare de 300 de milioane de euro, a afirmat, joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, cu prilejul lansării celei de-a treia ediţii a studiului EY Romania Attractiveness Survey.
 
"Săptămâna viitoare, vom aproba o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. Este o schemă de ajutor de stat multianuală. Deocamdată este pentru doi ani de zile, are 300 de milioane de euro şi cuprinde zone care se potrivesc foarte bine cu acele lanţuri de aprovizionare de care vorbeaţi mai devreme. Pentru că asta trebuie să facă piaţa unică europeană: trebuie să securizeze lanţurile de aprovizionare, să îşi securizeze furnizarea de materii prime, pentru a putea să îşi îndeplinească obiectivele", a spus Spătaru.
 
Potrivit acestuia, la nivelul Guvernului a fost realizat un Memorandum pentru promovarea investiţiilor străine, iar în perioada următoare vor fi adoptate strategia pentru competitivitate şi cea pe economie circulară.
 
În altă ordine de idei, şeful de la Economie a apreciat că relocarea în contextul securizării lanţurilor de aprovizionare a început în 2020, iar conflictul din Ucraina nu a făcut altceva decât să accentueze acest fenomen şi să ducă la accelerarea strategiilor de asigurare a acestor lanţuri.
 
"Sunt unul dintre participanţii activi la acest studiu (Studiul de atractivitate EY România - n. r.) pentru că am fost unul dintre cei intervievaţi...Care sunt paşii concreţi, ce facem pentru atragerea acestor investiţii? (...) Am creat acel grup de lucru la nivelul Guvernului pentru a aduce mai multă consistenţă planului de acţiune în atragerea de investiţii străine. Vedeţi, aţi prezentat mai devreme faptul că acest conflict din Ucraina a creat oportunităţi. Punctul meu de vedere este că aceste oportunităţi au fost create cu ceva timp înainte. Pentru că nu mai vorbim de relocare în contextul unui conflict armat, ci vorbim de relocare în contextul securizării lanţurilor de aprovizionare. Şi, aici, bătălia a început de ceva timp, cred că în 2020, când am văzut că nu mai puteam să aprovizionăm aşa cum trebuie. Oameni din diverse zone ale lumii din care puteam să aprovizionăm la preţuri foarte competitive, m-aş feri să spun ieftine, dar foarte competitive, nu mai putea să vină la muncă, nu puteau să livreze acele bunuri. Ba, mai mult decât atât, dacă vă aduceţi aminte, undeva la începutul anilor 2020, ne era frică să atingem ambalajele pentru că exista acest risc de infectare şi practic toate aceste fenomene duceau la întreruperea lanţurilor de aprovizionare. Conflictul din Ucraina nu a făcut altceva decât să accentueze acest fenomen şi să ducă la accelerarea strategiilor de asigurarea lanţurilor de aprovizionare", a susţinut ministrul.
 
România se situează, la nivel european, pe locul 4 din perspectiva intenţiilor de investiţie în anul următor, după Portugalia, Marea Britanie şi Lituania, fie că este vorba de înfiinţarea de noi afaceri sau de extinderea unora deja existente, a afirmat, joi, Bogdan Ion, Country Managing Partner Romania & Moldova, Chief Operating Officer - Central, Eastern and Southeastern Europe & Central Asia.
 
Potrivit Studiului de atractivitate EY România, mai mult de jumătate (56%) dintre companiile străine intenţionează să înfiinţeze sau să îşi extindă operaţiunile din România în acest an, ceea ce plasează ţara pe locul al patrulea în Europa, la egalitate cu Franţa şi în urma Portugaliei (62%), Lituaniei (60%) şi Regatului Unit (58%),
 
România se situează deasupra mediei europene, care este de 53%.
 
"Studiul nostru a fost realizat în perioada aprilie - iunie 2022, deci încorporează în contextul percepţiei investitorilor efectele războiului din Ucraina. El include atât investitori care sunt activi în România, dar şi potenţiali investitori şi se concentrează asupra anului calendaristic 2021. Chiar şi în această situaţie, este important de spus că studiul are rezultate pozitive în ceea ce priveşte România, unde câteodată percepţia noastră locală este mult mai critică. Aş vrea să vă spun câteva dintre concluziile studiului nostru. În primul rând, la nivel european, România se situează pe locul 4 din perspectiva intenţiilor de investiţie în anul următor după Portugalia, Marea Britanie şi Lituania, fie că este vorba de înfiinţarea de noi afaceri sau de extinderea unor afaceri existente. Suntem pe locul 2 în Europa Centrală şi de Răsărit după Polonia din această perspectivă", a spus Bogdan Ion, cu ocazia lansării celei de-a treia ediţii a studiului EY Romania Attractiveness Survey. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3102 / 8889
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...