ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mitroi (EY România): 2019 a fost anul ordonanţei 114; aceasta îşi va face efectul şi în 2020

21 Ianuarie 2020   |   AGERPRES

Ea a afirmat că pe plan extern au apărut o serie de directive care vor fi implementate şi în România, menţionând printre altele directiva privind avertizorii de integritate, "un termen mai frumos decât a spune denunţători".

 
 
Anul 2019 a fost anul ordonanţei 114, din cauza căreia ne-am trezit în noiembrie cu un deficit de 3,57%, dar aceasta îşi va face efectul şi în anul 2020, a declarat marţi Mihaela Mitroi, partener, Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România.

"Anul 2019 a fost anul ordonanţei 114. Ştiţi foarte bine asta. Din nefericire, o ordonanţă care a provocat anumite evenimente pe plan fiscal şi economic în România, ca atare ne-am trezit în noiembrie cu un deficit de 3,57% mult mai mare decât Pactul de Stabilitate şi Creştere, deficitul impus de aceştia. Sperăm să recuperăm încet, încet această situaţie. Oricum, ordonanţa 114 îşi va face efectul şi în anul 2020", a spus Mihaela Mitroi, la a 14-a ediţie a Conferinţei Anuale de Fiscalitate EY România.


Ea a afirmat că pe plan extern au apărut o serie de directive care vor fi implementate şi în România, menţionând printre altele directiva privind avertizorii de integritate, "un termen mai frumos decât a spune denunţători".

"Este vorba de o directivă europeană care va trebui să fie transpusă în România până în 2021 cu anumite derogări până în 2023. Aceste persoane, avertizorii de integritate, suntem practic cu toţii. Oricare dintre noi: angajaţi, persoane care nu neapărat au statut de angajaţi, dar care au informaţii cu privire la încălcarea unor norme ale Uniunii Europene şi care nu înseamnă neapărat chestiuni legate de fiscalitate", a spus Mihaela Mitroi.

Oficialul EY a menţionat că pot fi raportate şi aspecte ce ţin de mediu, protecţia consumatorului sau achiziţii publice. România va trebui să creeze în perioada următoare proceduri şi condiţii de raportare pentru aceste persoane.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8374 / 8649
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...