ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sebastian Burduja: Cred că suntem în cel mai bun punct pentru transformarea digitală a României

29 Martie 2023   |   Agerpres

El a menţionat Legea interoperabilităţii, promovată în Parlamentul României de deputatul Sabin Sărmaş. Sebastian Burduja a afirmat că pentru prima dată statul vine şi spune instituţiilor statului că ele nu deţin datele românilor, românii îşi deţin propriile date, iar instituţiile sunt obligate să nu îi mai pună pe oameni pe drum.

 
 
România se află în cel mai bun punct pentru transformarea digitală având la cel mai înalt nivel al statului un angajament că transformarea digitală e prioritate zero pentru ţară, a declarat, miercuri, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
 
"Cred că suntem în cel mai bun punct pentru transformarea digitală a României din câteva motive. În primul rând, avem, la cel mai înalt nivel al statului, un angajament că transformarea digitală e prioritate zero pentru România. E un angajament luat de prim-ministrul României şi cred că este primul prim-ministru care face acest lucru. Transformarea digitală contează, este importantă şi trebuie continuată. Apoi, pe baza acestui angajament, noi am reuşit în ultimele 10 luni de zile câteva lucruri şi o să fiu succint: cloud-ul guvernamental, proiect de 600 de milioane de euro, care are o bază legislativă acum, are o documentaţie tehnică şi are licitaţii deja lansate de peste 100 de milioane de euro. În 2026, la finalul anului vom avea acest cloud guvernamental finalizat şi cel puţin 30 de instituţii ale statului migrate în cloud. Aşa cum s-a întâmplat de la bun început şi când am scris ordonanţa cloud-ului şi când am îmbunătăţit documentaţia tehnică, am făcut-o în acest spirit de parteneriat cu mediu privat şi inclusiv cu Microsoft şi vă mulţumesc pentru toate contribuţiile pe care le-aţi avut", a spus Sebastian Burduja, la evenimentul "Microsoft Envision Romania 2023".
 
El a menţionat Legea interoperabilităţii, promovată în Parlamentul României de deputatul Sabin Sărmaş. Sebastian Burduja a afirmat că pentru prima dată statul vine şi spune instituţiilor statului că ele nu deţin datele românilor, românii îşi deţin propriile date, iar instituţiile sunt obligate să nu îi mai pună pe oameni pe drum.
 
"Legea securităţii cibernetice. Discutam cu colegii de la Microsoft înainte de acest eveniment şi spuneau ce treabă bună fac alte state pentru combaterea dezinformării, pentru combaterea propagandei. Legea securităţii cibernetice a stat blocată 10 ani de zile până când am reuşit să o adoptăm în Parlament, la finalul anului trecut. A trecut şi de Curtea Constituţională şi a fost promulgată. Este prima lege după mulţi ani care amendează legile securităţii naţionale şi defineşte noi tipuri de ameninţări la adresa securităţii naţionale, inclusiv propaganda, inclusiv dezinformarea. Şi contez pe Microsoft să ne ajute să aducem bunele practici din Finlanda şi din alte state ale lumii pentru combaterea acestor ameninţări la adresa securităţii României", a subliniat Sebastian Burduja.
 
Ministrul Digitalizării a adăugat că transformarea digitală nu este doar pentru a avea o calitate a vieţii mai bune, ci pentru a fi mai competitivi.
 
"Din punctul meu de vedere, România este condamnată pur şi simplu să facă această transformare digitală dacă vrea să rămână competitivă. Apreciez foarte mult trei elemente pe care Microsoft le aduce. Le explic pe scurt şi închei. În primul rând, zona de educaţie. Degeaba digitalizăm servicii publice, degeaba reuşim cu chiu cu vai să digitalizăm cazierul judiciar sau înmatriculările auto sau alte documente pe care cetăţenii le solicită dacă nu le dăm oamenilor puterea de a accesa aceste instrumente. Şi aici contez pe Microsoft să ne ajute, aşa cum faceţi la Cluj, pe programe avansate de competenţe digitale, în inteligenţă artificială, în cuantum computing, să ne ajutaţi să extindem alfabetizarea digitală a României", a afirmat Burduja.
 
În opinia sa, în acest moment doar un sfert dintre români au competenţe digitale de bază, deşi undeva la peste 80% dintre români sunt conectaţi, sunt online. În acest context, el a menţionat că există potenţial şi a lansat o provocare pentru Microsoft, dar şi pentru restul sectorului IT&C, respectiv 1.000.000 de români alfabetizaţi digital în fiecare an. În acest fel, România va putea atinge ţinta pe care o setează Uniunea Europeană prin decada digitală până în 2030, şi anume 80% dintre cetăţenii Europei alfabetizaţi digital.
 
"De asemenea, apreciez al doilea element la Microsoft, cel de parteneriat. Şi vreau să vă mulţumesc că aţi primit cu atâta deschidere spaţiul digital comun între România şi Republica Moldova şi că ne ajutaţi să extindem programele, bunele practici, soluţiile aplicabile în România, în Republica Moldova şi cele din Republica Moldova în România. Pentru că nu mi-a fost jenă s-o spun. Chiar am fost mândru că din Republica Moldova putem lua exemple de bună practică şi deja avem trei soluţii în testare pe serverele noastre să le adaptăm şi să le implementăm cât mai rapid în România. Apreciez încrederea Microsoft în România, apreciez investiţiile pe care le-aţi făcut. Şi al 3-lea element şi ultimul, dar cel mai important, pe care-l apreciez la Microsoft sunt oamenii", a mai spus Sebastian Burduja.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1608 / 8654
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...