ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Turcan, apel la autorităţile locale privind legea consumatorului vulnerabil: E nevoie de intervenţie rapidă

17 Septembrie 2021   |   Agerpres

Ministrul a evidenţiat importanţa legii consumatorului vulnerabil, în contextul creşterilor de preţuri la alimente şi la energie, dar a subliniat că este necesară o intervenţie rapidă, astfel încât oamenii "aflaţi la ananghie" să poată beneficia la timp de prevederile actului normativ.

 
 
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a făcut apel la structurile asociative ale autorităţilor locale pentru o coordonare a eforturilor cu ministerul, astfel încât legea consumatorului vulnerabil să devină aplicabilă de la 1 noiembrie.
 
"V-am transmis o scrisoare şi dumneavoastră, şi domnului Boc, şi domnului Teban, în care să cunoaşteţi, ca reprezentanţi ai structurilor asociative, modul în care trebuie să ne unim eforturile, astfel încât această lege să devină aplicabilă de la 1 noiembrie, pentru că purceaua e moartă în coteţ. V-o spun cu mâna pe inimă. Sunt oameni cu venituri scăzute, care sunt în risc de sărăcie energetică şi care au nevoie de punerea în practică a acestei legi. Unităţile administrativ teritoriale sunt cele care trebuie să colaboreze. O dată - cu structurile noastre din teritoriu, prin care vă vom transmite informaţiile potenţialilor beneficiari. Dar dumneavoastră va trebui să comunicaţi oamenilor ce înseamnă lege, plafoanele de încadrare, să faceţi nişte cereri tip, să acceptaţi dosarele la primării, să triaţi dosarele la primării, să comunicaţi cu furnizorii de energie şi după aceea această subvenţionare să fie decontată de noi, din Ministerul Muncii", a declarat Turcan, în debutul Adunării Generale a Consiliului Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova.
 
Ministrul a evidenţiat importanţa legii consumatorului vulnerabil, în contextul creşterilor de preţuri la alimente şi la energie, dar a subliniat că este necesară o intervenţie rapidă, astfel încât oamenii "aflaţi la ananghie" să poată beneficia la timp de prevederile actului normativ.
 
"De ce cred că avem nevoie de un comandament de urgenţă? Cel puţin noi, la Ministerul Muncii, după ce a fost devansată această lege - prin votul tuturor, partide şi parlamentari - dacă nu creăm aceste structuri de comandă şi de intervenţie rapidă, riscăm ca oameni aflaţi la ananghie să aibă aşteptări din partea statului şi să nu primească sprijinul de care au nevoie", a spus Turcan. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4948 / 8654
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...