ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR a amânat pronunţarea pe sesizările Opoziţiei şi ale lui Iohannis pe modificarea codurilor penale

04 Iulie 2019   |   Mediafax

Iohannis a transmis la CCR şi o sesizare cu privire la neconstituţionalitate Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

 
 
Curtea Constituţională a amânat pronunţarea pentru 10 iulie pe obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de PNL - USR şi de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse de Parlament Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.

Judecătorii CCR au decis în mai multe rânduri amânarea pronunţării asupra sesizărilor depuse de Opoziţie şi de şeful statului asupra modificării Codului penal şi Codului de procedură penală.

Pe 25 aprilie, PNL şi USR au depus la Curtea Constituţională sesizări în legătură cu proiectul care a modificat Codul penal şi pe cel care a schimbat Codul de procedură penală, iniţiative adoptate de Parlament.

Printre articolele sesizate de opoziţie ca fiind neconstituţionale se numără şi articolul 16 (3) litera a din Codul penal.


„-Art. 16 alin. (3) - lit. a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Ori de câte ori legea penală prevede că pentru a putea fi infractiune se impune săvârşirea faptei într-un anume scop, infracţiunea trebuie să fie săvârşită cu intenţie directă, care să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei-. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa constată , prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a statuat că “orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.”Or, dispoziţia cuprinzând condiţia ca intenţia directă „să rezulte în mod neîndoielnic, din circumstanţele concrete ale cauzei” este neclară, inclusiv prin raportare la obiectul dispoziţiei modificate, în sensul că cerinţa impusă de legiuitor şi-ar găsi rostul mai degrabă în cadrul dispoziţiilor referitoare la probaţiune. Astfel, dispoziţia de modificare a art. 16 alin. (3) lit. a) încalcă principiul securităţii juridice, consacrat la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, potrivit textului sesizării.

PNL şi USR transmit, de asemenea, că eliminarea modificprii articolului 35 (1) din Codul penal încalcă prevederile Constituţiei. Şi articolele privind termenele de prescripţie sunt amintite de Opoziţie.

„Diminuarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiuni cu pericol social ridicat, concomitent cu reducerea termenelor speciale de prescripţie a răspunderii penale pune la îndoială aptitudinea sancţiunilor penale de a-şi atinge scopul preventiv. Prin urmare, considerăm că art. 154 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 155 alin. (3) încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept, care „impun legiuitorului obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi siguranţei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracţional (…) cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen.” (Decizia nr. 44/2016) De asemenea, se ignoră cu desăvârşire dreptul victimelor de a avea ele însele parte de o procedură echitabilă, încălcându-se, astfel, art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, precum şi principiul aflării adevărului, „adică dreptul la un proces echitabil al părţii interesate în luarea în considerare a tuturor probelor administrate care contribuie la aflarea adevărului, şi principiul dreptăţii, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie ca o valoare supremă a statului de drept” (Decizia nr. 54/2009)”, transmit reprezentanţii PNL şi USR.

Despre Legea de modificare a Codului de procedură penală, Opoziţia precizează că se încalcă principiul bicameralismului.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 24 aprilie, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări. Ulterior Toader a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei, în loc fiind numită Ana Birchall.

Ce argumente aduce Klaus Iohannis în sesizarea făcută la CCR pe codurile penale

Preşedintele Klaus Iohannis susţine în sesizarea făcută la CCR că prin modificarea Codului de procedură penală că a fost din nou încălcată Legea fundamentală prin modificările aduse de către Parlament, precum şi principiul bicameralismului.

„Însă, în procedura reexaminării legii - deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie - Parlamentul a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, precizează Iohannis în sesizare.

„Totodată, în procedura de punere în acord a legii, legiuitorul a încălcat şi principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, precum şi depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633/2018”, completează preşedintele României.

Şeful statului argumentează că Parlamentul a eliminat articole din Codul de procedură penală, însă fără a introduce normele la care făcuse referire CCR, în decizia de neconstituţionalitate.

Astfel, preşedintele consideră că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte introducerea unor astfel de norme, care să acopere situaţiile nereglementate şi identificate ca fiind necesare de Curtea Constituţională şi, în consecinţă nu putea elimina cu totul intervenţia asupra acestui text.

Iohannis mai spune că Parlamentul a eliminat complet şi articolul 220 din Codul de procedură penală, contrar unei decizii anterioare a CCR, în care a constatat că soluţia legislativă care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în condiţiile în care anterior inculpatul a fost arestat (preventiv sau la domiciliu) în aceeaşi cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.

Parlamentul şi-a depăşit limitele fixate de Curtea Constituţională şi în modificarea Codului penal

Iohannis a transmis la CCR şi o sesizare cu privire la neconstituţionalitate Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

„Parlamentul a adoptat legea criticată cu depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, arată preşedintele României, în sesizarea formulată cu privire la modificările din Codul penal.

Preşedintele vorbeşte şi despre modificările aduse articolului 297 din Codul penal referitor la infracţiunea de abuz în serviciu.

„Faţă de cele de mai sus, având în vedere - pe de o parte raportul de complementaritate fixat de Curtea Constituţională între art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 din Codul penal referitor la infracţiunea de abuz în serviciu (pct. 213 din Decizia nr. 650/2018), iar - pe de altă parte necesitatea asigurării unei protecţii sporite a valorilor sociale şi necesitatea existenţei unor pârghii legale de natură a descuraja încălcarea unor asemenea valori [ansamblul considerentelor de la par. 621-626 ale Deciziei nr. 650/2018 enumerate la pct. I.3.lit. a) din prezenta sesizare], soluţia abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000 contravine art. 147 alin. (2) prin raportare la alin. (1) şi (4) ale aceluiaşi articol din Constituţie”, arată textul sesizării.

De asemenea, şeful statului menţionează că abrogarea unui articol din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a eliminat din actul normativ orice prevedere care are legătură şi efect asupra articolului 297 din Codul penal. Iohannis spune că o astfel de abrogare este nejustificată.

„În plus, dacă din raţiuni de corelare legislativă, în măsura în care se aducea vreo modificare art. 297 din Codul penal, aflat în legătură directă cu o normă de incriminare dintr-o altă lege cu dispoziţii penale - art. 132 din Legea nr. 78/2000 – s-ar fi putut găsi vreo justificare pentru soluţia abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile eliminării oricărei intervenţii asupra art. 297 Cod penal, soluţia abrogării nu numai că nu îşi mai găseşte vreo justificare, însă lipseşte statul de o pârghie legală importantă care să descurajeze încălcarea îndatoririlor de serviciu atunci când funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ceea ce, prin amploarea sa, poate reprezenta chiar o ameninţare la adresa statului de drept”, arată preşedintele.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5002 / 5819
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...