CNAS: Se menţin măsurile de limitare a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus
14 Mai 2020 AGERPRES
CNAS precizează că persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie.
Prescripţiile la distanţă se vor păstra şi după data de 15 mai, iar medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv "medicamentele restricţionate" din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, prevede o ordonanţă de urgenţă privind acordarea şi decontarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale adoptată joi de Guvern.
Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, până la data de 30 septembrie 2020, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare.
Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, până la data de 30 septembrie 2020, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare.
"Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră. De asemenea, se păstrează prescripţiile la distanţă, iar medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate. Începând cu data de 15 mai, se menţin şi mare parte din reglementările privind modalitatea de acordare a concediilor medicale care au fost valabile pe perioada stării de urgenţă, până la data de 30 septembrie 2020", se arată în comunicat.
CNAS precizează că persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie.
"Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanţi către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă", arată aceeaşi sursă.
Conform OUG, în bugetul FNUASS vor fi alocate sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie, respectiv instituţionalizată, la o locaţie declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, precum şi pacienţilor diagnosticaţi cu infecţia COVID-19.
"Am considerat necesară prelungirea acestor măsuri pentru a limita pe cât posibil deplasarea la furnizori sau la casele de asigurări de sănătate a asiguraţilor care au nevoie de diverse documente în vederea accesării serviciilor medicale necesare, precum şi pentru a asigura distanţarea socială şi, implicit, siguranţa pacienţilor. Tot în acest sens, este necesară şi menţinerea valabilităţii unor documente pentru anumite perioade, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice", a declarat preşedintele CNAS, Adela Cojan, citată în comunicatul de presă.
De asemenea, toate serviciile medicale şi farmaceutice vor fi acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate până la data de 30 iunie 2020, fără să fie necesară utilizarea cardului naţional de sănătate, iar după data respectivă va fi menţinută această reglementare până la 30 septembrie 2020 pentru serviciile acordate în medicina primară şi ambulatoriul de specialitate.
"Pentru serviciile medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi şi de către furnizorii de investigaţii paraclinice, de îngrijiri medicale la domiciliu, de îngrijiri paliative la domiciliu, de servicii stomatologice, de dispozitive medicale sau de medicamente va fi realizată o evaluare în urma căreia se va stabili dacă va fi oportună introducerea, după data de 30 iunie, a obligativităţii utilizării cardului naţional de sănătate", afirmă sursa citată.
Totodată, casele de asigurări de sănătate decontează toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel naţional până la data de 30 iunie 2020, urmând a fi evaluată situaţia pe acest tip de servicii medicale, pentru a stabili dacă această măsură necesită să fie implementată în continuare.
Actul normativ aprobat joi mai prevede şi că serviciile medicale şi medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate până la data de 30 septembrie 2020.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3950 / 5819 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





